Cum m-am jucat de-a Dumnezeu (Exista sau nu, liberul arbitru?)

urmare de aici

Fie ca ne place sau nu, in viata trebuie sa facem alegeri. Uneori e simplu si alegerea pare a fi un privilegiu, alteori e complicat si am vrea sa nu fim pusi in situatia de a alege. Uneori solutia vine de la sine, alteori ne chinuim sa o gasim si nu intotdeauna se dovedeste a fi cea mai buna.
Aproape zilnic facem alegeri, fara sa ne gandim daca luam aceste hotarari de unii singuri sau suntem ghidati de catre o forta suprema. Pe cine blamam pentru situatia aleasa sau cui ar trebui sa multumim?

Cum e cand trebuie sa faci o alegere legata de viata si de moarte? Cum poti lua o astfel de decizie si de unde stii ca e cea buna?

Molcom, cu mocănița, pe Valea Vaserului

Cine n-a fost macar o data la plimbare cu mocănița, sa faca lucrul asta, pana mai are unde si cu ce. Cine n-a fost macar o data in Maramures, pe Valea Vaserului, sa faca bine sa se duca, caci nu va avea de ce sa-i para rau. Este o experienta care trebuie traita, macar o data-n viata. E ca o intoarcere in trecut, la pas domol, intr-o lume de mult apusa, mult prea departe de viteza luminii, invaluita-n fumul gros si alb al locomotivei cu aburi, care-ti dezvaluie din cand in cand, peisaje parca desprinse din cartile de povesti.

Despre leucemie: Radioterapia, claustrofobia

urmare de aici

Am scris acum ceva vreme ca pentru moment imi ocup timpul cu radioterapia. A trecut mai bine de o luna de cand am inceput-o si aproape trei saptamani de cand am terminat-o. Din fericire, am ispravit cu ea, inainte de a ma termina ea pe mine, fizic si moral. Am razbit-o in cele din urma, dar cu foarte mari eforturi si mult mai greu decat as fi crezut. Am luptat cu ea pana la epuizare, asa cum am spus, fizica si psihica si n-as mai repeta-o in veci... decat daca ar fi neaparat nevoie. Dar nu eu decid asta, precum vorba aceea "niciodata sa nu spui niciodata".

Pe 9 martie am avut prima sedinta de radioterapie cranio-spinala, la o clinica din Cluj. De ce a fost nevoie? Pentru ca acum un an, mi-au descoperit blasti in lichidul cefalo-rahidian (LCR), semn ca boala a avansat putin mai mult decat am crezut noi si-n orice caz, foarte rapid, intr-un timp scurt. Deoarece chimioterapia clasica nu-si face efectul la nivelul LCR, fiindca tocmai acesta este rolul LCR si-anume de bariera hematoencefalica, au hotarat sa-mi administreze substantele respective direct in LCR, prin intermediul unor punctii intratecale (lombare).

Levoslav House****, Sibiu - 4 stele piperate, insa meritate

Vila Levoslav House (site oficial aici) este amplasata ultracentral in Sibiu, pe strada General Magheru nr.12, coordonate GPS 45.79 N, 24.15 E. Construita initial in 1840 si renovata in 2008, cladirea in care se afla Levoslav House a fost timp de 40 de ani resedinta compozitorului si dirijorului Jan Levoslav Bella.

Situata in centrul istoric al Sibiului, la nici 300 de metri de Piata Mare,  Levoslav House este potrivita atat pentru amatorii de turism cat si pentru calatorii de afaceri.
Hotelul este decorat cu lucrari de arta originale cu subiect muzical, iar interiorul este elegant si sofisticat, specific secolului al XIX-lea dar si tendintele moderne. 

Amintiri din copilarie (Tanti Tătar)

Cine in copilaria lui, n-a avut vreun prieten imaginar sau chiar real, in persoana unui bunic, a vreunei matusi ori a altcuiva, dar neaparat mai in varsta, caruia sa i se confeseze si cu care sa-si impartaseasca cele mai tainince ganduri? Pe care sa-l admire dar fara a fi neaparat un idol sau deopotriva da, cineva care sa-i inteleaga pe deplin sufletul de copil, fara a face haz de micile necazuri ale copilariei sale? Un prieten care sa te ia intotdeauna in serios, orice ai face, orice ai zice, un prieten care sa-ti accepte starea ta de copil oricare ar fi aceea si care sa stie sa se transpuna in sufletul tau, atunci cand e nevoie.


Probabil putini dintre noi, inclin eu sa cred ca n-au avut un asemenea prieten si cei care nu-mi vor da dreptate, inseamna ca au fost cu picioarele pe pamant inca din frageda copilarie ori poate alte motive mult mai temeinice i-au retinut de la o asemenea prietenie.

Frumusete salbatica

Am scris intr-un articol mai vechi, de ce imi plac Muntii Trascaului. Ei bine, astazi imi sustin ideea, mai ales ca nu sunt eu vreo mare "montaniarda", ori alpinista ori altceva. Imi place doar sa merg prin locuri accesibile de munte si de deal, unde sa nu fiu nevoita sa-mi dau sufletul ca sa ajung sau stiu eu ce antrenament sa fac pentru asta. Imi place sa vad natura in toata splendoarea ei, sa ma plimb pe culmi usoare, sa ma bucur de salbaticia neatinsa a unor locuri pe care inca, le mai gasesti la noi.

Nu suntem adeptii turismului organizat, desi are si acela rostul sau. Mai degraba ne luam rucsacul in spate, putina apa si mancare si facem o excursie de-o zi daca se poate, daca nu, de doua, trei si cautam sa mergem in locuri in care stim ca nu e "pericol" sa fie invazie de turisti de duminica.

Dar pana la urma asta suntem si noi, turisti de duminica, fiindca in ziua de azi, rareori iti mai permiti sa cutreieri locurile dragi in afara weekendului ori a concediului, caci nici n-ai avea cum. Spre exemplu, pentru o excursie de-o zi in Muntii Apuseni sau Sureanu, cei mai apropiati de locul in care stam, e nevoie de fapt de trei zile. Pai cum asa? Foarte simplu: o zi o pierzi pe drum, in masina, chinuindu-te sa ajungi acolo si nu-ti ramane mare lucru de facut pana seara. A doua zi ti-o petreci asa cum vrei, umbland, urcand, plimbandu-te, a treia zi, reiei povestea de la capat ca sa te-ntorci acasa.

Ziua fructelor de mare

Ploua, ploua, ploua... fara incetare, de doua zile si de doua nopti, dar nu-mi displace tot acest diluviu. Aveam nevoie de niste zile de-astea, de stat in casa si de petrecut timpul intr-un mod placut si lenes, cu citit, cu scris, cu filme si mancare buna.
Si daca tot e atata apa in jurul nostru, atunci de ce sa nu mancam ceva in ton cu asta? Cum lesne-i de inteles, n-ar merge gratarele de porc, asa c-am declarat ziua de ieri, "Ziua fructelor de mare".

Nimic complicat, totul usor, simplu si care sa nu ne iroseasca prea mult timp: homar, scoici St. Jacques ca aperitiv, apoi paste cu fructe de mare, ca fel principal. Stiu, n-a fost mare efort veti spune si niciun mare merit din partea noastra, caci jumatate dintre ingrediente sunt congelate si semipreparate, dar tocmai asta e ideea zilei de azi: simplu, rapid, sanatos, gustos.

Hotel Beyfin ****, Cluj Napoca

Hotel Beyfin din Cluj Napoca, isi merita cele patru stele. Am stat de cateva ori aici, veniti la Cluj cu treburi sau pur si simplu de placere si de fiecare data, ne-am convins ca e asa. Nu si-a coborat standardele pe care i le cunoastem deja bine si sper sa nu se intample asta, ca in cazul multor altor hoteluri.

Beyfin este relativ nou, nu cred c-a fost deschis cu mai mult de 3-4 ani in urma. Este situat in Piata Avram Iancu, nr. 3, din Cluj (coordonate GPS: 46.77131200 N, 23.59604600 E), ceea ce-i confera avantajul de a fi pozitionat ultracentral, pe langa faptul ca e un hotel ce detine si apartamente de lux.

Calatoria italiana - Partea a III-a: Verona, orasul nemuritoarei iubiri

urmare de aici

Periplul nostru italian, ne poarta acum pasii catre Verona, orasul marilor iubiri, a lui Romeo si Julieta, facut atat de celebru de catre Shakespeare, prin nemuritoarea sa opera. Shakespeare, care, in treacat fie spus, se pare ca n-a calcat nicio zi din viata lui in Verona.
Noi ne prefacem a crede ca da, dar stim ca Verona inseamna mult mai mult decat atat si asta vom incerca sa descoperim in putinul timp pe care-l mai avem la dispozitie, adica mai putin de o zi.

Eram curioasa sa vad cat de tare m-ar putea surprinde Verona dupa ceea ce am vazut la Venezia si am avut placerea sa constat ca nu numai ca Verona a reusit sa faca acest lucru, dar si-a facut loc cu desavarsire in inima mea, pentru totdeauna. Pentru ca Verona, m-a impresionat mult mai mult decat Venezia insasi. M-as intoarce oricand acolo, chiar de-ar fi sa nu mai pot vedea Venezia inca o data. Poate ma hazardez spunand toate astea, dar gandindu-ma inapoi in timp, am realizat ca asta mi s-a intiparit in minte atunci.

Despre leucemie: De viata si de moarte.

urmare de aici

Ma gandesc de cateva zile c-ar trebui sa continui jurnalul inceput despre lupta mea cu boala, dar ca sa fi facut asta, ar fi trebuit sa am o stare de spirit potrivita. De ce-l mai scriu si pentru cine? Habar nu am, e pur si simplu o marturie a ceea ce mi se intampla, nu o litanie si nici o rugaciune, ci doar fapte pur si simplu...Impanate cu triste adevaruri dar si cu speranta...

As fi ajuns in punctul in care ar fi trebuit sa vorbesc despre chimioterapie, cuvantul de temut dar si aliatul impotriva bolii. N-am sa fac asta azi, doar in putine cuvinte si veti vedea de ce.
Chimioterapia a fost crunta, salbatica si rascolitoare. Mi-a invadat toate fibrele, piana in cele mai adanci unghere si sufletul asemenea. Am razbit insa, cu multa rabdare, cu multa incredere in Dumnezeu, in doctori, in ai mei si-n mine. Asta e tot ce pot sa spun acum, facand un rezumat al ciclului de un an de chimioterapie. Fara detalii tehnice, suparatoare si cumplite acum, caci nu stiu pe cine ar interesa in afara celor bolnavi, care ar avea puterea sa vrea sa afle despre asta.

Calatoria italiana - Partea a II-a: Venezia, La Serenissima Republica

urmare de aici

Ziua a inceput mohorata, cu o vreme care te indeamna mai degraba la lenevire decat la preumblare, insa noi avem alte planuri. Nu avem de gand sa ne lasam toropiti de zapuseala, nici de cerul gri de deasupra noastra, asa ca, plecam in cautare de noi aventuri.

De la Lignano Sabbiadoro pina la Venezia, daca alegi sa-i faci pe autostrada nu sunt decat o suta de kilometri, asa ca in mai putin de o ora, esti acolo. Daca vrei sa mai vezi si alte lucruri, nu te vei duce pe autostrada, ci pe drumul local, care strabate faleza dintre cele doua orase. Noi n-avem insa prea mult timp la dispozitie si in plus, ne asteptam ca aglomeratia veneziana sa ne incarce ziua si asa destul de tare, asa ca alegem drumul cel mai rapid.
In tot raul e si-un bine, caci pe masura ce ne indepartam de Lignano, norii se dau la o parte tot mai mult si pe data isi face aparitia un soare orbitor, aproape ca cel de vara, pe un cerul  albastru patrunzator. Asta nu poate decat sa ne binedispuna si sa ne indrepte ziua inceputa destul de letargic.

Calatoria italiana - Partea I: Cu Adriatica la picioare

urmare de aici

Ideea traversarii Alpilor pe celebra sosea alpina Grossglockner Hochalpenstrasse (vezi site oficial aici), ne-a venit spontan, in timp ce planificam un weekend de vacanta in Germania, intr-una din toamnele anilor trecuti.

Desi vremea se anunta destul de rea si ne temem ca pe inaltimi va ninge chiar, nu abandonam ideea de a ajunge din Austria in Italia trecand prin Alpi, si nu oricum. Punem la cale diverse variante de drum, desi n-avem decat 3 zile in total, de vineri pina duminica seara, cand trebuie sa ne intoarcem. Stim exact de unde plecam si unde trebuie s-ajungem (vezi impresii aici), dar inca nu e sigur ce vom face, odata sositi in Italia. Incotro vom apuca si ce vrem sa vedem?

Freilichtmuseum (Muzeul in aer liber) Glentleiten

urmare de aici

Imi plac muzeele in aer liber. Iti dau posibilitatea de a te plimba prin zone incantatoare, de a respira aerul curat al naturii si in acelasi timp, de a te instrui. Dupa mine,  a petrece timpul intr-un astfel de mod, reprezinta  varianta perfecta pentru cei  in cautare de relaxare, miscare si un pic de cultura.

Nu pot sa-mi infranez pornirea de a scrie astazi despre un frumos muzeu in aer liber, vizitat intr-una din verile trecute si anume, despre Freilichtmuseum Glentleiten din Bavaria.

Despre muzeu

Freilichtmuseum Glentleiten, este cel mai mare muzeu in aer liber din sudul Bavariei. Acesta ofera o intreaga perspectiva asupra vietii rurale a oamenilor din aceasta zona, a arhitecturii si a mediului lor de lucru.

Aici au fost conservate si relocate impreuna cu tot ce se afla in ele, peste saizeci de cladiri originale (locuinte, ferme, ateliere, stane), acestea fiind amplasate in  cadrul unui peisaj amenajat conform mediului si a culturii din care provin.

Pe teren intins pe treizeci si cinci de hectare, te poti plimba vreme de cateva ore, trecand pe rand prin  gradini, paduri si pasuni unde pasc vacute, oi, capre,  aidoma  suratelor din vremuri stravechi. 

De pe dealurile pe care te plimbi, ai o perspectiva superba asupra vecinatatilor, cu lacul Kochelsee si padurile din jur.

Agapia Veche, schitul de la granita dintre arhaic si prezent

urmare de aici

E o zi innorata si cerul e jos, parca pregatindu-se de ploaie, cand ne hotaram sa mergem sa vedem schitul Agapia Veche. Au trecut cateva zile de cand suntem in Moldova si am fost deja la Manastirea Agapia, ba chiar ne-am incumetat spre nord, catre Bucovina.
Astazi insa, fiindca se arata a ploaie, ne hotaram sa stam prin jurul "casei", asa incat la o adica sa ne putem intoarce repede de unde-om fi. Si-asa va fi sa ajungem la Agapia Veche sau Agapia din Deal, numele sub care mai este cunoscut schitul din padure.

Distanta nu e mare, doar vreo doi kilometri avem sa facem din Padurea de Smarald unde stam noi si pina la schit. Ne echipam de ploaie dar nu gros, fiindca in ciuda norilor, afara e destul de zapuseala si pornim.

Cetatea Rupea, precum pasarea Phoenix

urmare de aici

Inca o zi innorata dis de dimineata la Viscri, acolo unde ne-am stabilit „cartierul general” pentru cateva zile (vezi impresii aici ), ceea ce ne determina sa mergem astazi la Rupea, sa vedem cetatea.
Marturisesc ca habar n-am avut ca cetatea a fost restaurata, acest lucru descoperindu-l abia de curand, de cand facem planuri legate de ceea ce avem de vazut in satele sasesti dintre Sighisoara si Brasov.
Trecusem de multe ori prin zona si vazusem pe deal ruinele a ceea ce candva fusese o cetate, dar nu ne-am gandit niciodata sa mergem s-o vedem. Acum, documentandu-ne despre aceste locuri, am ramas placut impresionati de felul in care au reusit s-o restaureze si imediat ne-am spus ca trebuie sa mergem acolo. Vedem ce-om face daca ne va ploua, probabil de vom aciui pe undeva prin Rupea, in cautare de alte obiective turistice.

Casa Richter***, locul primitor din cetatea Sighisoara

In Sighisoara am fost de multe ori, la Festivalul Medieval sau pur si simplu pentru a ne plimba, insa niciodata n-am scris o recenzie despre cetate sau locurile frumoase in care am stat. Probabil o voi face cat de curand, caci o asemena cetate merita toata atentia cuvenita. Cateva poze din "colectia Sighisoara" isi fac cu siguranta loc aici, datorita farmecului unic al acestui oras.

Dimineti fara cuvinte in Padurea de Smarald

 urmare de aici

Si-acum pastrez cu drag si nostalgie amintirea diminetilor din Padurea de Smarald... a aerului pur al muntelui... si roua asternuta pe covorul de frunze imprastiate prin iarba pe care paseam. As vrea sa ma mai intorc candva, fiindca dintre multele locuri pe care le-am colindat, acolo m-am simtit bine, m-am simtit acasa, mi-am simtit spiritul mai sus si mai aproape de Dumnezeu.

Diminetile mele erau simple si mereu la fel. Orice vom fi facut in ziua aceea, in ceea ce ma priveste, dimineata debuta cu acelasi ritual, odata ce l-am descoperit si mi-a placut.

Totul a inceput cam dupa doua zile de sedere in Padurea de Smarald...

Tacerea, cat o mie de cuvinte

De cele mai multe ori nu am probleme in a ma exprima, in a-mi descrie starile si trairile, imi gasesc destul de repede cuvintele. Imi place sa vorbesc, sa comunic, dar cu un rost anume. Nu sunt un om introvertit dar nici contrariul. De fapt, cred ca granita dintre cele doua adjective este subtire si deseori pasesc de-o parte sau de alta a ei. Inseamna oare ca sunt in echilibru? Nu neaparat... Poate ca nu stiu sa le dramuiesc...N-am sa-mi pot da seama probabil, niciodata. Nu stiu cum sa ma caracterizez dar nici nu conteaza prea mult. Pot sa o faca altii, daca vor vrea sa o faca.

Atunci cand am ceva de spus, o spun. Atunci cand vreau sa tac, o fac. De multe ori, tacerea spune mult mai multe si face cat o mie de cuvinte. Asa ca prefer sa tac. Eu cred ca faptele si mai putin spusele ne caracterizeaza pe noi, ca fiinte umane. Felul in care alegem sa ne traim viata, arata mai multe despre noi, decat toate vorbele frumos mestesugite sau zornaite zgomotos.

Pe doua roti, prin gradinile Münchenului

urmare de aici
 
De multa vreme planuim sa ne luam bicicletele cu noi cand venim aici in vacanta, dar nicicum nu reusim s-o facem. Ne gasim scuze de fiecare data, ca e incomod, ca poti inchiria din oras, ca una, ca alta.
Sigur, poti inchiria orice tip de bicicleta vrei, de la unul centrele de inchiriere existente in oras. Chiria se plateste pe ora (intre 2-5 EUR/ persoana) sau pe zi (intre 12-15 EUR/ persoana). Daca inchiriezi pentru o zi, in pretul platit, primesti si ghidul cu harta orasului si a pistelor de biciclete, iar unele centre iti ofera si cate o bautura gratuita sau chiar cate un tichet de masa, de obicei la un biergarten.

Nici de data asta nu ne-am adus bicicletele si iar ne-a parut rau. Acasa, in micul oras in care locuim, distantele sunt atat de mici incat atunci cand ne vine dorul, ne „imbarcam” cu biciclete cu tot in masina si ne luam valea, ... apoi dealurile si muntii. Aici insa, ai la dispozitie o multitudine de trasee si variante pentru a te delecta la o plimbare pe doua roti.

Ceasul meu desteptator (Vestitorul primaverii)

Oricare dintre noi are un ceas desteptator, cu ajutorul caruia se trezeste dimineata. Sau... cel putin asa am auzit ca au majoritatea oamenilor. Ele, ceasurile adica, sunt foarte diferite ca tip, model, design, forma, si-asa mai departe. Sunt ceasuri mecanice ori digitale, ceasuri cu cuc sau chiar pendule din vremea bunicii..., cate si mai cate.

Ceasurile sunt urate de obicei de catre acei dintre noi care le folosim, fiindca au menirea de a ne intrerupe somnul, in chiar cele mai placute momente ale sale. Totusi, de cele mai multe ori deseptatoarele ne sunt indispensabile, caci fara ele n-am putea adeseori, sa ne incepem ziua la timp. E simplu, la fel ca si cu cafeaua, doar ca aceasta din urma e o adevarata placere.

Ei bine, am si eu un ceas desteptator de ceva vreme. Nu eu l-am ales pe el asa cum s-ar putea crede si nici nu mi-am dorit sa am vreun ceas desteptator. El m-a gasit pe mine si-a socotit de cuviinta sa-mi sune desteptarea aproape in fiecare dimineata, vazand ca uneori indraznesc sa atipesc dupa ce zorii au mijit deja.

Medalioane de porc cu doua sosuri

Doamne iarta-ma, ca suntem in Postul Mare, dar ieri am pacatuit. Atat de tare ne-am destrabalat, culinar vorbind, incat am gatit si-am mancat carne. Si branza...si smantana cu unt...si...vin... Bine, au fost si ceva legume pe langa, dar nu mai conteaza, raul a fost facut.

Eu sunt cea mai mare vinovata pentru asta, fiindca m-am dus vineri la macelarie si vazand muschiuletii de porc, nu m-am putut abtine si-am venit acasa, cu doi.
Deoarece l-am pus pe Marius in fata faptului implinit, n-a mai avut incotro si-a trebuit sa-i gateasca si sa pacatuim. Asa ca, sunt de doua ori vinovata: o data ca am mancat carne si a doua oara, ca l-am ispitit si pe el.

A strambat putin din nas cand i-am spus, dar dupa vreo jumate de ora a inceput sa  se gandeasca deja cum sa-i prepare. A tot cercetat retete dar n-a fost destul de multumit, asa ca pina la urma a inventat/ adaptat/ brevetat ceva si uite ce-a iesit.
Sigur, nu trebuie sa va luati dupa noi, Doamne fereste, dar nu cred ca pacatuiti prea tare daca cititi si eventual incercati dupa post, daca v-a placut.

Biserica evanghelica fortificata si Cetatea Taraneasca din Saschiz

urmare de aici 

Intre Viscri, locul in care ne-am petrecut scurta vacanta de primavara  (vezi impresii aici) si Saschiz, sunt doar 22 km. Ca sa ajungi la Sachiz, plecand din Viscri trebuie sa ajungi in comunca Bunesti, apoi o iei la stanga pe E60, in directia Sighisoara.

Desi la o aruncatura de bat unul fata de celalalt, cele doua sate se afla in judete diferite: Viscri in Brasov, apartinand administrativ de comuna Bunesti, iar Saschiz in Mures, apartinand de Sighisoara. Nici nu-ti dai seama cand treci granita dintre cele doua judete, atat de frumos e peisajul cu dealuri verde crud si turme de mioare. Pe nesimtite treci dintr-un judet in altul si nu vezi nicio diferenta in calitatea asfaltului sau a felului ingrijit in care arata relieful dincolo marginile soselei, asa cum se intampla de multe ori in zona aceea a nimanui, ce delimiteaza doua judete. Sa se datoreze asta afluentei de turisti straini care viziteaza satele sasesti din zona? De o alta abordare a autoritatilor vis-a-vis de infrastructura si aspect? Nu stiu, cert e ca arata bine zona.

Povestiri din Padurea de Smarald: De la Agapia, la Varatec

urmare de aici  

"De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Mihai Eminescu - Calin (file de poveste)

Copil fiind, imi  placeau versurile lui Eminescu despre "codrii de arama" si "padurea de argint" dar nu stiam unde se afla locul acesta de poveste. Aveam sa aflu din manualul de literatura si mai tarziu, sa-l vad cu ochii mei, intr-o excursie facuta cu scoala, in Moldova, undeva la inceputul anilor '80.

Mult mi-am dorit sa ma intorc acolo, dar viata a facut in asa fel incat sa nu ajung aici decat la de 30 de ani distanta.

Somnul padurii

Primavara incearca sa vina dar nu reuseste inca. Zilele trecute a dat cateva semne timide, care vin sa intareasca spusele ghioceilor pe care-i vedem de ceva vreme incoace. Cateva raze de soare, adieri blande de vant, ciripit voios de pasarele, toate par sa spuna ca primavara vrea sa-si arate fata, nevazuta pentru noi.

Si toate semnalele acestea ne fac sa ne-ntrebam de ce ne-am irosi timpul in casa, daca e atat de frumos afara. Punem deoparte tastele, cartile, ziarele, stirile, toate celelalte ale cotidianului... findca e vremea sa iesim in natura. Avem o inspiratie de moment si ne tragem ghetele in picioare; n-avea sa fie o decizie gresita.

Tagliatele con gorgonzola

Pentru ca ieri a fost o vreme superba, aproape de primavara, am preferat sa iesim si sa cutreieram dealurile din apropierea orasului.
Cand ne-am intos dupa cateva ore, ne-a fost foame si cum n-avea rost sa pierdem tipul, am optat pentru paste. Iata ce-a iesit:

Ochii Cerului sunt in Karwendel

Ce poti face intr-o frumoasa zi de Septembrie, cand te afli intr-un loc minunat, in vacanta si fara nicio grija? Inchizi ochii, pui degetul pe harta, isi iei rucsacul in spate si pornesti la drum.
S-ar putea sa te trezesti intr-un loc pe care parca Dumnezeu l-a atins cu puterea Sa nebanuita, transformandu-l intr-o bucatita de paradis.
Odata ajuns sus, in varful muntelui, ramai sa cugeti daca apele reflecta albastrul turcoaz al cerului sau cerul insusi, priveste pe pamant, prin ochii sai, ca doua lacuri.

Sunt "Ochii Cerului" asa cum sunt denumite popular, cele doua lacuri aflate la peste 1500 m altitudine, in lantul muntos Soiern din Karwendel, in Alpii bavarezi, aproape de izvoarele Isarului.

Frumușica

La prima aruncatura de ochi pe titlul acestei povestioare, v-ati putea gandi ca e vorba despre "Frumușica" din filmul cu acelasi nume, dar nu este deloc asa. Nu e vorba nici despre Julia Rogers, nici macar despre melodia lui Roy Orbison, din coloana sonora a filmului respectiv.

Nu, nu este niciuna, nici alta, desi domnisoara din poveste poate concura cu Julia Roberts, daca nu la capitolul celebritate, la cel de "regina frumusetii". Asta, cel putin la ea pe strada... Ma rog, si-n imaginatia mea.

Spun de cate ori am ocazia, oriunde, ca si aici, ca imi plac foarte mult animalele si imi doresc foarte mult sa adopt un catel sau o pisica. Da, stiu, spun de prea multe ori, dar n-o fac. Nu deocamdata, dar o voi face cat de curand o sa "intrunesc" toate conditiile necesare.

Dar sa revin la protagonista povestii de azi, cu care am facut cunostinta in urma cu aproximativ un an. Pentru ca deocamdata nu am un prieten necuvantator, afara bineinteles de vecinii nostri, am tendinta de a ma lega de orice patruped iesit in cale, mai ales daca acesta da semne de prietenie.

Asa ca, pe parcursul timpului, am reusit sa ne facem o multime de prieteni, intalniti in drumurile noastre, ori acasa prin oras, pe unde ne plimbam.

Evadare in trecut: Viscri - Partea a II-a: Viscri 195 Guest House

urmare de aici

Am hotarat ca de aici inainte sa scriu recenzii ale tuturor hotelurilor si pensiunilor in care am stat si vom sta de-acum incolo si sa le public pe blog in sectiunea aceasta, precum si pe alte site-uri de specialitate. Mi se pare corect ca atunci cand lumea cauta cazare undeva, sa stie cu ce are de-a face inainte de a-si da banii. Desigur, parerile sunt subiective, insa cu cat mai multe, cu atat mai bine si in cele din urma te ajuta sa-ti formezi o parere inainte de a face o rezervare.

Avem obiceiul ca inainte de a merge undeva sa ne documentam cat putem de bine despre locul respectiv, despre cum ajungi acolo, despre posibilitatile de cazare, cam despre tot ceea ce trebuie sa stii despre locul respectiv, astfel incat sa-ti faci sederea cat mai placuta. N-am sa-i inteleg niciodata pe cei care nu fac acest lucru si apoi se plang daca ajung in situatii neplacute, care ar fi putut fi evitate daca ar fi cules ceva mai multe informatii. Sigur, asta nu inseamna ca nu te poti insela, dar macar ai facut tot posibilul sa eviti lucrurile neplacute. De asemenea, toate rezervarile le facem in scris, niciodata telefonic, poate cel mult, pentru o confirmare in plus. E mai sigur sa procedam in felul acesta.

Despre leucemie: Prima transfuzie

urmare de aici

Sunt la spital...dupa multe chinuri si temeri... Nu stiam insa ce-avea sa mai urmeze, dar nici nu-mi pasa in momentele acelea.
Paradoxal, e prima oara in viata mea cand ma bucur ca intru intr-un spital, dar de data asta am motive. Sunt atat de sfarsita incat nu vreau decat sa ma asez intr-un pat si fie ce-o fi.
Nu am de unde sti in momentul asta, dar pe parcursul sederii mele aici, voi fi vazut o multime astfel de "intrari", care de fiecare data aveau sa-mi aduca aminte de mine.

In salon este foarte cald, desi suntem la mijloc de Octombrie. Caloriferul duduie si asta nu face decat sa-mi amplifice starea de rau si transpiratia care curge siroaie pe mine. Inauntru, patru paturi din care trei sunt ocupate. Cel destinat mie, se afla tocmai la geamul pe unde soarele strabate nemilos, tocmai langa calorifer, dar asta conteaza mai putin acum. Baigui un salut catre ocupantele salonului si ma asez incetisor pe pat. Dintr-o data e putin mai bine, dar greata nu mi-a trecut.
Ma dezbrac cu greu si incerc in timpul asta sa-mi aduc aminte cum e sa stai in spital, caci au trecut foarte multi ani de la ultima mea sedere intr-un astfel de loc. Inima imi bate nebuneste si nu din cauza emotiilor care aproape au trecut, ci din cauza efortului pe care-l fac la cea mai mica miscare.
In sfarsit sunt gata si ma intind pe pat. E mai bine acum, incep sa ma linistesc. Ai mei pleaca sa stea de vorba cu doctorita, sa afle mai multe detalii, sa stie ce e de facut. Raman cu celelalte in salon, dar nu particip la discutii, mi-e mult prea greu.

Evadare in trecut: Viscri

Intr-o frumoasa dimineata de inceput de vara, ne pornim in sfarsit spre Viscri. De ce "in sfarsit"? Pentru ca de cativa ani deja, ne tot propunem sa ajungem in zona, manati de dorul de a vedea coltul linistit si rupt de lume, care pastreaza inca vie ingemanarea dintre doua traditii, cea saseasca si cea romaneasca.

Stiu ca e „la moda” acum sa vizitezi Viscri, loc devenit oarecum celebru si intens mediatizat in ultimii ani, datorita interesului deosebit pe care Printul de Wales il acorda acestui mic satuc. Sigur ca acest lucru a contribuit si el intr-o mare masura la decizia noastra de a ne duce acolo, noi urmarind cu mare interes toate documentarele prezentate in media despre acest loc, la fel ca si articolele aparute in presa.

Asadar ne documentam intens pe net si ne schitam in minte cateva obiective de vazut, constienti fiind ca nu ne vom putea petrece o saptamana intreaga doar in Viscri, oricat de celebru ar fi acesta (o spun fara nicio urma de ironie).
Avem in minte zona cuprinsa intre Sighisoara si Rupea, posibil chiar Brasov, zona impanzita cu foste sate sasesti, cu splendide si vechi de secole cetati si biserici evanghelice, printre care unele fortificate. Vrem sa vedem satele Saschiz si Crit, Mesendorf, Bunesti, sa ajungem la Rupea si pe unde-om mai putea.

Ganduri din Coltul de scris

Blogul meu e foarte tanar, atat de tanar, incat zilele trecute a implinit abia o luna de la nastere. Ideea de a tine un blog mi-a venit cu ceva timp in urma, insa n-am pus-o in aplicare decat recent, asa cum am spus. Nici acum nu stiu daca foloseste cuiva ideea asta, as vrea foarte mult sa fie asa, insa pot spune ca mie imi foloseste cu siguranta. De ce? Pentru ca...intotdeauna mi-a placut sa scriu, insa de multe ori cand as fi vrut sa fac asta, n-am avut timp.
Acum insa, e altceva. De cand sunt mai mult pe-acasa (motivul se gaseste aici), viata mea s-a schimbat, paradoxal, in bine. Am mai mult timp pentru mine si trebuie sa-l umplu cumva.

Am ales asadar, sa fac numai lucruri placute mie si familiei mele, pe cat posibil. Citesc, ma plimb, scriu, ma ocup de plante si de animale dragi mie. Asa mi-a venit ideea cu blogul si pina la urma  am pus-o in aplicare. N-am stiut niciodata si nici acum nu-mi este foarte clar, daca stilul meu place cuiva, daca prinde la cineva. Evident, nici eu nu sunt multumita de cele mai multe ori de felul in care scriu si sper intotdeauna ca pot mai bine de-atat. Se pare insa, ca deocamdata atata pot.

Raţă cu portocale si garnitura de orez

De cateva zile il bat la cap pe Marius, sa gatim raţa pe care o aveam in congelator cam de un secol (ei, nu chiar!) si pina la urma l-am convins. Nu-i tocmai pasarea mea preferata cand e vorba de gatit, dar nu mai mancasem de mult raţă si aveam pofta.
Stiam ca el o va gati cum scrie la carte si in plus, eu nu voi avea mare lucru de facut in afara de spalatul vaselor si mancat, asa ca, de ce nu?

Am cautat o reteta clasica, am ales una clasica pe care am adaptat-o putin si am purces la gatit, inarmati cu rabdare. Iata ce-am realizat:

Coana Mȃtzins

Nu mi-au placut niciodata  prea tare pisicile, in schimb imi plac foarte mult cainii, caii si pasarile. De fapt imi plac toate vietatile, fiindca toate creatiile lui Dumnezeu au un rost pe lumea asta, asa cum si noi, oamenii, avem.

In ceea ce priveste pisicile, pina de curand, hai sa zic, cu vreo 4-5 ani in urma, consideram ca sunt perfide, viclene si nu merita sa-mi bat capul prea mult cu ele. La un moment dat insa, fara sa stiu cum, mi-am dat seama ca sunt chiar dragute si-au inceput sa-mi placa. Ma bate gandul tot mai des, sa adopt o pisica, daca nu voi fi in stare sa-mi iau un catel.

Pe Coana Mȃtzins am cunoscut-o (si-am indragit-o instantaneu), la spital, in Cluj. Nu stiu cum o cheama si de fapt nici nu conteaza; pentru mine, ea este si va ramane Coana Mȃtzins.
Pai, hai sa va spun mai multe desprea ea, de vreme ce si-a facut  loc aici, pe blogul meu.

Cele patru feţe ale gradinii mele

Intrucat noi locuim la bloc, nu ne putem bucura de placerea de a avea o gradina in care sa poti cultiva plante si flori sau ceea ce-ti place, ori pur si simplu unde sa poti evada uneori, cand esti prea impovarat de gandurile zilnice.
Si de aceea, am ales sa transformam cele doua balcoane pe care - din fericire -  le avem, in doua mini-gradini sau gradinute, asa cum imi place mie sa le spun.

Intotdeauna mi-au placut florile, plantele dar din pacate, n-am avut niciodata suficient timp sa ma ocup de ele. Situatia s-a schimbat insa, de cand am ramas acasa si am mai mult timp pentru mine si pentru mica mea lume. Am inceput sa adun plante si flori si sa ma ocup mai mult de ele, incercand astfel sa recuperez timpul irosit.

Salata colorata, cu piept de pui (pentru cei grabiti)

Aseara, Marius a facut o salata simpla si gustoasa. Mi-am bagat si eu nasul sa vad ce face si-am ajutat la curatit, spalat si taiat legumele.
Nu e mare lucru si se prepara destul de repede. Poti s-o incerci atunci cand ai chef de ceva bun si esti grabit.

Timp de preparare: 1/2 ore
Ingrediente:
- piept de pui
- ciuperci Pleurotus (sau dupa preferinta)
- salata Iceberg
- rosii cherry
- ardei gras
- oua fierte tari (2 - 3, dupa preferinta)
- porumb (optional)
- capere (optional)
- parmezan (sau alt tip de branza preferata)
- masline
- sare, piper
- ulei de masline
- sucul de la 1 limeta
-condiment (noi am folosit un amestec mediteranean)

Despre leucemie - Spitalul

urmare de aici

In acele ultime zile, vineri, sambata si duminica, mai precis intre si 11 si 13 octombrie 2013 mi-a fost teama ca voi muri. O frica adevarata si reala, cum nu mai simtisem niciodata pina atunci. Nu vorbesc despre spaima aceea pe care o simti cateodata noaptea, cand ti se pune un junghi la inima sau mai stiu eu ce, iar a doua zi, povestind cuiva, ii spui "azi noapte am crezut c-o sa mor". Nu de asa ceva a fost vorba. In noptile acelea mi-am simtit sfarsitul aproape, vedeam cum incep sa ma sting pe masura ce orele trec si nimeni nu ma poate ajuta in vreun fel.

O teama fizica pune stapanire tot mai adanc pe mine, dar mai presus de asta, e teama psihica. Aceasta din urma e chiar mai puternica, mai ales cand nu te simti pregatit pentru asa ceva, cand nu esti gata sa mori. Pe masura ce ziua se scurge si ma adancesc in noapte, ma confrunt tot mai puternic cu realitatea pe care o traiesc. Ziua pare ca totul e doar un vis urat si chiar asta ar fi daca nu m-as simti atat de rau, atat de sleita de puteri... Noaptea insa, e mai mult decat atat, sunt pur si simplu invaluita de sentimentul de moarte.

Păzitorii Padurii de Smarald -Partea a II-a: Noapte si zi

urmare de aici

...Si e din ce mai intuneric...O liniste binecuvantata ne impresoara si nu se mai aude nimic, doar micile zgomote ale noptii, vantul fosnind in brazii inalti din jurul casei, cativa huhurezi in departare... Stam la lumina placuta a felinarelor si povestim vegheati doar de lumina lunii si de Al, care sta cativa metri mai incolo, tolanit pe iarba.

Ne impartasim primele impresii despre locul acesta minunat si ne insotim povestile, unul cu un  pahar de vin bun, celalalt cu o bere rece, desi odata cu inserarea aerul devine destul de racoros. Luam si laptopul la noi (ce ne-am face fara el...), caci trebuie sa facem un plan pentru maine si pentru zilele care urmeaza.

Se face noapte de-acum si nimic nu va mai strapunge intunericul decat razele lunii si  luminitele imprastiate prin iarba precum niste licurici.

Home made Asian food, la wok

Ne plac mancarurile asiatice, gatite la wok. Se-ntampla sa mancam la restaurant sau si mai des, acasa, unde avem ocazia sa experimentam diverse ingrediente si felurite combinatii, cu carne de pui, de vita, cu fructe de mare sau peste. Sunt foarte gustoase, simplu de preparat si sanatoase.
De fiecare data Marius reuseste sa combine in mod fericit, sosurile si ingredientele asiatice, cu taieteii de orez, dar si din cei chinezesti cu ou, taietei pentru wok.

Daca dispui de spatiu si unelte profesionale, de exemplu intr-o bucatarie de restaurant, iti ia aproximativ 10 minute sa prepari o portie; asta fiindca ai o plita larga, flacara potrivita si mai multe wok-uri. 

Acasa ne ia cam o ora, pornind cu pregatitul legumelor, pe rand si terminand cu prepararea mancarii, dar in final ies vreo 6 portii de mancare. 

Iata ce-am preparat ieri (bineinteles, eu mai mult cu curatatul legumelor si povestitul ;-).

Păzitorii Padurii de Smarald - Partea I: Intalnirea

     

Adesea ma gandesc drag, la zilele minunate de toamna pe care le-am petrecut in Moldova si imi doresc sa ma reintorc acolo, candva. Au fost zile frumoase si linistite, lipsite de griji, pe taramul plin de spiritualitate si parca atemporal, al Neamtului.

Odata ajuns, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te bucuri de frumusetea locului, a oamenilor si a naturii care te inconjoara, cu tot ceea ce-nseamna ea, cu  animale si plante.

Venind din mijlocul Ardealului, poti calatori intr-acolo pe multe cai, dar oricum ai lua-o, tot trebuie sa treci muntii pe undeva. Am ales sa mergem prin Cheile Bicazului catre Neamt, iar la intoarcere, prin Pasul Tihuta, catre Bistrita. Oricare varianta am fi ales-o, drumul pina acolo si-ndarat, ar fi fost minunat.

Parcuri si gradini in München: Olympiapark

O alternativa foarte placuta si de cele mai multe ori gratuita de a petrece timpul la München, este aceea de a te plimba prin parcurile si gradinile acestui oras. Desigur, pentru a alege o astfel de varianta, trebuie sa petreci cel putin 2-3 zile in oras, altfel, mai mult decat probabil, ea nu-si va gasi locul pe lista ta de obiective turistice, si-asa foarte incarcata.

In München sunt atatea locuri frumoase de vazut, incat daca nu ai la dispozitie un timp rezonabil, vei fi nevoit sa renunti la simpla plimbare prin parcuri, in detrimentul obiectivelor celebre si „must see”. Ceea ce desigur, e un mare pacat, spun eu.

De ce scriu despre leucemie?

urmare de aici

Pentru ca anual, la data de 4 Februarie, este Ziua Mondiala a Luptei Impotriva Cancerului, imi indrept gandurile bune catre toti acei ale caror vieti sunt marcate de aceasta maladie grea, catre membrii familiilor lor si-mi spun in gand: "Dumnezeu sa va dea sanatate si sa va ajute s-o invingeti".
Pentru ca vreau sa cred ca niciun bolnav din lumea asta nu este lasat s-o infrunte singur si oricat am vrea sa credem ca e o lupta pe care trebuie si poti s-o duci de unul singur, nu e deloc asa.

De ce scriu despre leucemie? Ce-as avea eu de spus despre asta, atunci cand foarte multi se feresc s-o faca sau se ascund de ceilalti? M-am gandit de multe ori, pina la incepe sa o fac concret...
Probabil scriu pentru cei care sufera de aceasta boala sau au legatura cu ea intr-un fel sau altul si cauta informatii despre asta. Pentru ca traind practic alaturi de ea zi de zi, sunt in masura sa dau aceste informatii, celor care vor sa le stie sau le cauta. E ca sa zic asa, o experienta pe propria-mi piele, traita zilnic, "la cald" si fara menajamente. Merita ca cei aflati in aceeasi situatie, sa afle despre asta.

Vecinii nostri

De ceva vreme ma gandesc ca merita sa scriu cateva cuvinte si despre despre vecinii nostri. De ce? Pentru ca sunt prea amuzanti, prea galagiosi (in sensul bun al cuvantului) si dragalasi, ca sa nu fac asta.
Vi-i prezint asadar pe Pufi, "vecinii" nostri ;-)

Ce sunt aceia "pufi"? Pai, n-ati auzit de Puffins, pasarile acelea micute si viu colorate? Ei bine, vecinii nostri au imprumutat doar numele de la ei, caci nu seamana deloc cu Puffins.De fapt, noi I-am botezat Puffins, pe scurt (si articulat;-) "Pufii" sau "Pufinsii", caci ne-a placut cum suna si gasesc ca li se potriveste numele.

Despre leucemie - Toate drumurile duc la Hematologie

urmare de aici

Dupa episodul din vara anului 2013 pe care vi l-am povestit aici, lucrurile pareau sa intre incet, incet, pe un fagas normal, cel putin in aparenta.
Imi continui viata obisnuita, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Merg zilnic la serviciu, imi vad de treburile obisnuite ale zilei, am o viata normala... Doar ca in adancul fiintei mele, stiam ca ceva rau este pe cale sa se intample... Caci da, fara ca eu sa stiu, El s-a cuibarit undeva acolo si creste netulburat, pe zi ce trece...

A venit finalmente si toamna...In sfarsit pot sa respir si eu! Se duce incet vara, cu toata nebunia, aglomeratia si oboseala! Vine si concediul si o sa ma pun pe picioare.Apropo de picioare, nu pot sa nu observ zilnic, vanataile din ce in ce mai multe si mai mari, care-mi apar inexplicabil. Culmea e ca nu dor si dispar dupa catva timp, de la sine, la fel cum au aparut. Ciudat, dar totusi nu ma ingrijoreaza.

Aventuri la Grutten Hütte - Partea a II-a: Noapte alba la Grutten Hütte

urmare de aici

Grutten Hütte este o cabana situata la 1600m altitudine, in masivul Wilder Kaiser, din Tirol. E numai buna de innoptat, daca mergi iarna la schi, daca faci escalada pe munte, ori pur si simplu esti amator de drumetii. Pentru toate acestea insa, daca te hotarasti sa ramai peste noapte, iti trebuie rezervare din timp. De obicei este aglomeratie, vara, iarna, din motivele pe care tocmai vi le-am spus. Rezervarea o poti face telefonic sau prin email.
Zona masivului Kaiser Wilder (ce face parte din lantul muntos Kaisergebirge, este rezervatie naturala si una din destinatiile preferate ale amatorilor de drumetii montane.

Cannelloni con carne

Mancam paste destul de des, gatite acasa ori cand avem de ales dintr-un meniu a la carte, pe undeva, prin locurile colindate de noi.

De ce? Pentru placerea gustului si pentru diversitate, atat a pastelor cat si a modului de preparare.
Iata spre exemplu, Wikipedia ofera lista tipurilor de pasta italienesti, nu mai putin de 170 la numar! Asta ca sa nu mai vorbim de nenumaratele retete cu paste existente in cartile de bucate, de unde fiecare poate alege sa gateasca ceea ce i se potriveste mai bine priceperii si gustului.

Aventuri la Grutten Hütte - Partea I: De la Ellmau la Grutten Hütte, in rezervatia naturala Wilder Kaiser

E primul weekend al uneia dintre vacantele de toamna avute,  vremea e superba si totul merge bine.

Tocmai sosisem in urma cu o zi la Munchen si deja facem planuri. Evident, nu putem rata o astfel de ocazie, trebuie sa mergem undeva, de preferinta afara, la aer. Riscam si trecem peste faptul ca venim dupa o perioada de oarecare inactivitate fizica, dupa o vara lunga si obositoare si nu suntem in forma (mai ales eu), asa ca deschidem ghidul montan. Ne documentam si in final alegem o zona in care nu mai fusesem pina atunci si anume Kaisergebirge, in Tirol.

Beauty salon canin

Va mai amintiti povestea lui Ali, catelusa care traieste singura si are in grija o casa nelocuita?
Daca nu, vedeti aici, in articolul mai vechi, numit "Un catel cuminte si credincios".

Ieri cand am intrat in curte, nici urma de Ali. Am avansat incet pe aleea de la intrare, asteptand ca ea sa zbugheasca de nicaieri, ca de obicei. Nimic insa. Ce s-o fi intamplat?

Ajungem in curte si vedem pe fotoliul pe care doarme ea de obicei, un ghemotoc de blana, nemiscat. Imi sta inima-n gat si ma gandesc instantaneu, la ceva rau.
In timp ce gandesc cu voce tare, dintr-o data ghemotocul tasneste din fotoliu si incepe sa ne latre, de ti-e mai mare dragul s-o auzi! Asta in timp ce incearca dand din toate labutele, sa se descalceasca dintre pernitele si blanita care-i acopera "cuibul".

Omagiu, bunicului meu

 

Bunicul meu a fost cel care mi-a insuflat dragostea pentru natura, pentru lectura si frumos. N-am sa pot niciodata sa-i multumesc indeajuns pentru asta.
Si acum, cu mai bine de peste 25 de ani de la trecerea lui in nefiinta, imi aduc aminte cu drag de el, de lungile noastre plimbari in natura si mi se umezesc ochii.

Am avut marele noroc de a creste alaturi de bunicii mei si pot sa va spun ca a fost o mare bucurie pentu mine, sa-i pot avea alaturi. Primii mei ani de viata I-am parcurs sub ochii bunicilor, caci pina la varsta de 6 ani am locuit impreuna. In copilarie, dar si cativa ani dupa ce-am crescut si ne-am despartit mergand fiecare dintre noi la casa lui, eu impreuna cu parintii, n-a fost zi in care sa nu fiu alaturi de bunicul meu.

Memorialul de la Dachau

Cand spui Dachau, ca turist ai in minte cateva obiective importante: Schloss (castelul) Dachau, Rathauss (Primaria), St. Jakob Kirche (biserica Sf. Iacob) si Schloss (castelul) Schleissheim – nu neaparat in aceasta ordine. Iti stabilesti prioritatile si pornesti sa le vizitezi.
Dachau e un oras in sudul Bavariei, foarte aproape de Munchen, un drum de 20 km care poate fi parcurs cu masina sau cu S-Bahn (tren care leaga Munchenul de suburbii - se ia din orice statie de metrou). 

Cu toate astea, Dachau mai inseamna ceva... Inseamna o pagina neagra in istoria natiunii germane si totodata a omenirii, prin ceea ce a reprezentat lagarul de concentrare de la aici. In timp, numele „Dachau” a devenit sinonim cu lagarul, iar in epoca moderna, cu Memorialul de la Dachau. Pentru ca lagarul a fost demolat partial si reconstruit, iar locul a fost transformat intr-un muzeu al comemorarii victimelor regimului nazist.