La doar saptesprezece kilometri departare de Salzburg, Austria, in varful muntelui, la 1834 metri altitudine, se afla una dintre cele mai celebre cabane ale lumii, aflate pe lista obiectivelor de vizitat, ale oricarui turist aflat in Landul Berchtesgadener din Bavaria. Este vorba despre Kehlsteinhaus sau Eagle's Nest, Cuibul Vulturului, asa cum este numita fosta resedinta de vara a lui Adolf Hitler, de pe muntele Hoher Göll.
Aceasta isi datoreaza celebritatea fostului lider nazist, desi acesta a fost acolo doar de foarte putine ori, doar in ultimii ani ai vietii. Intre timp, faima frumusetii acestui loc a ajuns sa o concureze cu succes cu cea oferita de statutul de fosta locuinta a Führer-ului german, astfel incat astazi, milioane de turisti din lumea intreaga se inghesuie sa-l vada.
In imediata apropiere, la granita Germaniei cu Austria, se afla statiunea montana si Parcul National Berchtesgaden, muntele Watzmann (al treilea ca altitudine in Germania) si lacul Königssee, ele insele fiind importante si minunate obiective turistice.
Cuibul Vulturului poate fi vizitat doar pe timp de vara, incepand cu luna Mai si pana in Octombrie, din motive lesne de inteles, care tin de timpul de afara. Fiind la munte si la altitudine destul de mare, schimbarile de vreme sunt dese, iar drumul devine periculos, chiar impracticabil in conditii de iarna sau ceata.
In urma cu ceva ani, intr-o zi de toamna, am mers la Berchtesgaden, spre a vedea Cuibul Vulturului, dar si Mina de Sare (Salzberwerk) si Muzeul Sarii de la Bad Reichenhall.
Drumul serpuitor care urca la cabana, nu poate fi strabatut decat cu autobuzele speciale, care urca si coboara la fiecare cincisprezece minute, de mai multe ori pe zi. Accesul cu masina personala nu este posibil.
Pentru a ajunge in locul de unde luam
biletele pentru autobuz, urcam cu masina serpentinele prin padure, circa 10
kilometri pana la o parcare mare, unde lasam masina pentru urmatoarele cateva
ore.
In scurt timp, cu precizie
nemteasca, in timp ce unul dintre autobuzele care tocmai a coborat muntele
ajunge in parcare, suntem invitati sa urcam in cel care ne va duce catre
Eagle’s Nest. Toti turistii au locuri pe scaun si deopotriva la geam si
iata-ne, pornim.
Starea drumului este excelenta,
iar marcajele de asemenea, ca si cand ne-am afla pe autostrada, nu pe un drum
de munte. Diferenta o face insa, latimea de doar patru metri a drumului si
curbele dese, in ac de par.
Pe masura ce drumul urca si iese
treptat din padure, in fata ochilor ni se dezvaluie superba panorama a Alpilor.
Avem noroc de o zi senina, astfel incat putem zari pana departe, culmile
maiestuoase ale muntilor.
Autobuzul urca pe munte intr-o
viteza deloc mica si ne da emotii, ori de cate ori drumul este atat de ingust
incat pur si simplu pare sa dispara sub noi, iar haul prapastiei se casca
amenintator, pare ca la cateva zeci de centimetri langa geam. Nu putem sa nu
admiram priceperea si indemanarea soferului, care cunoaste exact fiecare metru
de drum si fiecare curba, astfel incat, dupa catva timp, ne simtim in
siguranta.
Locurile in care cele doua autobuze,
cel care urca si cel care coboara, se intersecteaza, sunt amenajate in portiuni
de drum mai late, in care autobuzul care coboara poate opri cateva zeci de
secunde, spre a-i face loc, celui care urca. Este imposibil ca cele doua, sa
treaca simultan prin acelasi loc.
Dupa aproximativ un sfert de ora de
urcus pe drumul extrem de spectaculos, ajungem la altitudinea de 1714m, in
parcarea de unde vom urca mai departe catre cabana. Primul lucru pe care
trebuie sa-l facem, este sa ne programam ora de intoarcere, caci autobuzul are
locuri limitate. Ne lasam asadar un ragaz de cateva orew, pentru a putea admira
in tihna locul, apoi ne indreptam catre intrarea sapata in piatra.
Aceasta intrare insa, nu ne va duce
exact la cabana, ci vom avea de parcurs cateva zeci de metri printr-un tunel
umed si racoros dar extrem de bine luminat. Aerul rece din interior ne
determina sa mai luam o haina pe noi, caci diferenta de temperatura fata de cea
de afara, ni se pare destul de mare.
La capatul tunelului, ajungem in
sfarsit la liftul aurit, cu ceasul si telefonul originale, care ne va urca inca
120 de metri pe vertical, pana la cabana aflata la altitudinea de 1834 m.
Regret nespus ca nu l-am putut fotografia, din cauza aglomeratiei dinauntru. Am
reusit totusi, sa gasesc o imagine pe net, astfel sa va faceti o idee. Mai
trebuie spus ca totul inauntru stralucea atat de tare, incat literalmente,
lumina era orbitoare.
Si iata-ne in sfarsit ajunsi la
Eagle’s Nest, din nou in lumina blanda a soarelui de toamna. Cabana in sine, nu
este extrem de spectaculoasa, ci pare mai degraba o constructie robusta si
simpla de munte, facuta sa dureze. Privelistea pe ca care in schimb, o ofera
locul, face toti banii. In zilele senine ca si cea de astazi, de aici se pot
vedea culmile Alpilor bavarezi, pana la zeci de kilometric departare, precum si
celebrul lac Königsee, lac de origine glaciara, al treilea din Germania, ca
adancime.
O
serie de fotografii ale vremii, infatiseaza scene din timpul constructiei,
precum si a intrarii primilor americani in Eagle’s Nest, odata cu terminarea
razboiului.
Turul
cabanei este destul de scurt si pe data ajungem in salonul central, care acum
este amenajat ca restaurant. Incaperea este aproape goala, intrucat majoritatea
turistilor prefer terasa de afara, lucru pe care il vom face si noi, curand.
Desigur ca aici nu exista mobilier ori alte obiecte originale din
vremea dictatorului, insa piesa centrala, care capteaza atentia tuturor, este
un urias semineu din bronz, placat cu marmura rosie. Acesta a fost un cadou
oferit de catre Benito Mussolini lui Hitler, cu ocazia inaugurarii cabanei. In present,
din motive lesne de inteles, placile de marmura sunt protejate cu folie.
Iesim
pe terasa destul de aglomerata, unde vom ramane insa, abia dupa ce vom admira
frumusetea locului. Intr-adevar, este o priveliste unica, pentru care merita sa
vii pana aici. Daca iti rotesti privirea pe deasupra formatiunii muntoase din
piatra alba-gri, zaresti o multime de piscuri alpine, majoritatea avand
altitudinea de peste 2300 m, asa cum indica panoul aflat aici. In zare se vede
si verdele-smarald al lacului Königsee, pe
care am avut ocazia sa-l vedem in urma cu multi ani.
O
suta optzeci de grade mai incolo, se zaresc localitatile de la poalele
muntelui, asezari liliputane, asa cum le vedem de aici, de sus.
Mai apoi, urcam poteca ce duce de la terasa din spatele cabanei catre punctul de maxima altitudine al muntelui, unde se inalta o cruce mare din lemn. Privelistea e si mai grozava de aici, asa ca ne asezam pe una din bancile de lemn si savuram peisajul incarcat de inaltimi, precum si aerul tare, de munte.
Aflandu-te aici, uiti cui apartinuse candva, cabana si ce fel de personaje s-au perindat pe-aici si nu poti decat sa te bucuri de placerea de a te afla intr-un loc minunat. In fapt, “Casa de ceai”, asa cum mai este cunoscuta cabana, a fost foarte putin folosita de catre dictator, el venind aici doar de cateva ori, in ultimii ani ai vietii. Ceea ce nu poti uita, sunt eforturile uriase si pierderile de vieti omenesti care au servit drept tribute, unor nebuni criminali.
Pasari
cu penele precum abanosul si ciocurile de un galben aprins, dau tarcoale
locului, in cautare de hrana probabil. Se pare ca sunt obisnuite cu multimea
prezenta aici in habitatul lor natural, caci una dintre ele vine foarte aproape
de noi si ne lasa s-o fotografiem.
Cateva poteci se despart din acest punct, ducand se pare, in directii diferite, care lasa impresia ca poti ajunge si mai sus pe munte. Constatam curand ca nu este asa, caci unele te poarta catre marginea stancilor, dincolo de care, se casca un hau adanc. In cutele stancilor din apropiere, acolo unde soarele nu patrunde, se afla inca, zapada.
O
alta poteca inconjoara cabana, coborand de cealalta parte a muntelui. |De aici
se pot vedea cel mai bine piscurile inalte de peste 2300 m si una dintre
statiile de teleferic, ce duc catre masivul Jenner.
Si
astfel, la capatul a doua ore in care ne-am desfatat privirile cu frumusetea
dimprejur, am coborat pe terasa, unde am mai zabovit inca o ora, in fata unor
halbe cu bere rece si proaspata, asa cum numai germanii stiu sa faca.
Drumul
de intoarcere il facem urmand aceeasi cale, cu liftul aurit, apoi prin tunelul
racoros, pana in fata parcarii. De-aici de jos, asteptand autobuzul, incerc sa zaresc
cabana, dar nu e posibil.
La
ora 16.00 fix, autobuzul in care suntem instalati deja cu aparatele de
fotografiat, porneste in jos, pe drumul ingust. Tot ceea ce a scapat vederii
noastre la venire, se desfasoara acum in fata ochilor, la fel de uimiti.
Eventualele emotii pe care le avusesem la urcare din cauza drumului periculos,
dispar cu desavarsire acum, noi fiind preocupati de frumusetea peisajului.
Reusim
sa captam cateva imagini cu cabana, inainte ca drumul sa se ascunda prin padure
si pantele sa devina mult mai line. Timpul se scurge parca mai repede si dintr-o
data, cu parere de rau, ajungem jos, in parcarea unde lasasem masina.
O prima parte a excursiei noastre de o zi s-a
incheiat intr-un mod deosebit de placut, iar noi nu avm acum altceva de facut,
decat sa ne indreptam catre Mina de Sare (Salzberwerk) de la Bad Reichenhall,
aflata foarte aproape. S-a dovedit si aceasta a fi o alegere inspirata, dar
asta face parte dintr-o alta povestire. Tarziu, aproape in noapte, obositi dar cu mintile si sufletele incarcate de energie pozitiva, ne asezam capetele pe perna, ca sa visam la frumusetule tocmai vazute. Natura nu m-a dezamagit niciodata, indiferent de interventia omului asupra ei, lucru pentru care-I multumesc lui Dumnezeu.
sursa: youtube.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu