In 7 ianuarie, ar fi fost ziua de nastere a tatalui meu. Ar fi implinit 77 de ani. N-a fost sa fie asa. A murit pe cand avea doar 39 de ani, iar eu doar 11. De aceea nu am prea multe amintiri cu tatal meu, iar cele pe care le mai am, tind sa se stearga.
In ultimele zile m-am tot gandit la el, am incercat sa-mi amintesc mai multe, dar nu am reusit. De aceea, azi voi scrie despre tata si o voi face, ori de cate ori imi voi aminti cate ceva legat de el. Lucruri bune, amintiri placute, atat. De fapt, putine sunt amintirile despre tatal meu, pentru ca timpul petrecut impreuna a fost scurt.
Imaginea figurii lui, cu trasaturile in care ma regasesc, se ascunde tot mai mult in memoria mea, pe masura ce trece timpul. Am insa o multime de fotografii cu el, le privesc din cand in cand, cand mi se face dor.
Ce imi mai pot eu aminti despre tata, este ca m-a iubit foarte mult. Mama imi spunea ca din clipa in care m-am nascut, a fost mandru ca are o fata. Pana atunci si-au dorit baiat, dar faptul ca m-am nascut eu, n-a fost o problema. Mi-au gasit repede cate un nume care sa le placa amadurora, m-au imbracat in hainutele in culori potrivite mai degraba unui baietel si asta a fost. M-au crescut si m-au iubit.