Budapesta (partea a I-a): Dunare, gulyas, kolbász si cladiri neogotice

De mult timp ne doream sa vedem Budapesta, insa timpul si viata au facut in asa fel incat abia acum, in anii din urma,  sa o putem vizita. Se spune ca e una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei Centrale, poate chiar mai frumoasa decat Praga. De e asa sau nu, nu pot sa spun, fiindca la Praga am fost doar o zi, in trecere, insa cu siguranta Budapesta e un oras superb.

Cadoul de Craciun pe care ni l-am facut in urma cu doi ani, a fost o mica escapada in superbul oras de pe malurile Dunarii, o excursie de numai 3 zile, dar care avea sa ne mearga la suflet si sa ramana acolo, pentru mult timp.

Urma sa ne intalnim la destinatie cu sora lui Marius si sotul ei, cu care aveam sa petrecem cele trei zile, dupa care, sa revenim in Romania, pentru sarbatorile de iarna. Si pentru a surprinde mai bine spiritul Craciunului in orasul pe care aveam sa-l vizitam, am programat ca aceasta scurta calatorie sa aiba loc cu putin timp inaintea Craciunului. Am pornit la drum asadar, in data de 20 decembrie, urmand a ne intoarce acasa pe 23, tocmai la timp pentru Ajun.

Ziua e una frumoasa si linistita, fara a fi insorita, iar drumul a decurs bine. Din pacate nu se anunta niciun strop de ninsoare in Budapesta, insa deja ne-am obisnuit cu aceste ierni secetoase si fara personalitate, caci asa sunt si la noi.

Pe la mijlocul distantei, primim un telefon de la cumnata-mea, care ne spune ca n-au plecat inca din München si ca urmeaza sa ne intalnim la Budapesta mult mai tarziu decat planificasem, probabil la miezul noptii. In cazul acesta nu ne mai grabim, fiindca oricum vom ajunge inaintea lor si ne vom caza, urmand sa-i asteptam acolo. Zis si facut.

Ajungem in parcarea in preajma cladirii in care se afla apartamentul pe care-l rezervasem, la ora 16.00 si avem parte de prima surpriza neplacuta, caci trebuie sa mai asteptam fiindca nu se terminase curatenia in apartament, inca. Persoana care ne-a intampinat, un tanar extrem de amabil, ne mai indulceste aceasta mica neplacere, insa nu putem uita ca rezervarea o facusem cu o luna inainte, asa incat nu-mi imaginez de ce apartmentul nu era disponibil deja... In fine, trecem peste asta si mergem sa ne plimbam putin prin oras, mai ales ca atmosfera era una incantatoare, iar noi nu eram deloc obositi.

Inainte de asta si fiindca nu stiu daca voi reusi sa scriu o recenzie a apartamentului in care am fost cazati, pentru eventualii interesati, poze si impresii despre acesta, se pot citi aici.
Corvin Center Suites, asa cum se numeste complexul de apartamente in care ne-am cazat, se afla intr-unul din cartierele centrale ale orasului, foarte aproape de cateva dintre cele mai importante obiective turistice, precum si de malul Dunarii.

Asadar, in asteptarea cazarii, ne imbracam bine si dupa ce lasam masina in parcarea subterana a hotelului de apartamente, pornim la plimbare prin Budapesta, tocmai cand ziua incepe a se ingemana cu noaptea iar orasul isi aprinde luminile de sarbatoare hibernala.

Inarmati cu GPS-ul si o harta primita la hotel, pornim in cautarea Dunarii, iar dupa nici douazeci de minute, ajungem deja la locul dorit. Soarele plecat deja la culcare, dezmiarda cu lumini rosietice, luciul de oglinda al apelor intunecate, oferindu-ne niste imagini fantastice, pe care, din pacate, nu putem sa le imortalizam decat cu ajutorul telefonului, caci aparatul de fotografiat este in masina.

Sufla un vant destul de rece aici, insa nu ne lasam induplecati si pornim de-a lungul malului, in cautarea vestitelor poduri ale Budapestei.

Nu intrezarim deocamdata decat o silueta a vestitului Pod cu lanturi si luminile Citadelei de pe malul celalalt al Dunarii, precum si o multime de cladiri luminate a giorno, pe partea opusa celei pe care ne aflam.  Ne multumim cu atat, incantati de priveliste, caci pe toate celelalte, ori cel putin o parte dintre ele, le vom vedea la lumina, in cele doua zile care vor urma.

Intre timp, furati de frumusetea imaginilor si de plimbare, nici nu observam ca noaptea s-a lasat de-a binelea peste oras, iar in fata ochilor avem parte de o priveliste feerica, cu toate aceste lumini care impodobesc orasul. Si fiindca au trecut nu o ora, ci doua de cand am plecat, decidem sa ne intoarcem la hotel, urmand a ne reluam periplul budapestan, in ziua urmatoare.

 Noaptea tarziu, aproape de miezul noptii, ne regasim toti patru in jurul mesei, la un pahar de vin, depanand povesti si amintiri. Dupa o noapte destul de scurta si nu prea odihnitoare, suntem gata totusi, sa pornim in cautare de frumos si nestiut, pe celalalt mal al Dunarii, din colo de care se afla dealul Gellert, pe care se inalta semeata, Statuia Libertatii.

Dupa ce bem o cafea scurta si intensa la cafeneaua de la parter, iata-ne ajunsi in scurt timp, din nou, pe malul Dunarii. Totul arata diferit acum, pe lumina, iar orasul are un farmec aparte. Nici macar vantul care sufla taios si rece nu ne poate intoarce din drum, asa incat, la adapostul hainelor groase, a caciulilor, fularelor si manusilor, ajungem de indata la Podul Libertatii.

Construit in anul 1896 si numit initial "Franz Joseph", acesta este unul dintre vestitele poduri care fac legatura peste Dunare intre Pesta si Buda. Structura sa este bazata pe trei arcade din fier si masoara o lungime de peste 300 metri si o latime de 20 metri. Acest pod este cel mai scurt dintre podurile budapestane, intruct in 1945, partea din mijloc a fost distrusa de bombe, dar picioarele nu au fost atinse. In anul 1980, a fost reconstruit si renovat, fiind decorat cu elemente specifice istoriei Ungariei, pe piloanele sale stand vulturi, intre care se afla stema tarii.

Ajunsi de cealalta parte a Dunarii, in Buda, pornim sa urcam Dealul Gellert, cu gand sa ajungem la Citadela din varful acestuia. Avem de infruntat si aici vantul naprasnic, precum si urcusul pe deal, dar nu ne dam batuti. Unii dintre noi, mai inspirati, s-au inarmat cu cate un pahar de vin fiert, vandut de negustorii de la marginea dealului, asa incat, urcarea, pesemne, le-a fost mai usoara.

Odata ajunsi in varful dealului, ne indesam mai tare caciulile pe cap si ramanem pret de cateva zeci de minute, in bataia vantului, timp in care admiram si fotografiem Citadela si Statuia Libertatii.

Dealul Gellert si-a primit numele dupa cel al episcopului Gellert care a venit in Ungaria din Italia la cererea regelui Sfantul Stefan, spre a ii crestina pe maghiari.

Habsburgii au realizat cel mai bine importanta strategica a dealului Gellert si au construit o fortareata in varful dealului, dupa ce au suprimat revolutia din 1848 si razboiul de independenta. Guri de tun au fost amplasate pe deal si tintesc spre Dunare. Scopul Citadelei era sa aminteasca rebelilor ungari cine conducea cu adevarat tara. In acele vremuri, Citadela era cel mai dispretuit loc din Budapesta, iar maghiarii o numeau "Bastilia Budapestei".

Statuia Libertatii comemoreaza eliberarea Ungariei de sub opresiunea nazista. Se spune ca statuia a fost gandita sa aiba in mana o sabie dar pana cand a fost ridicata, regimul hortist a fost inlocuit de cel comunist si acestia au inlocuit sabia cu o frunza de palmier, iar statuia unui soldat sovietic a fost amplasata la baza.

De-aici, de sus, putem admira in bataia soarelui de iarna, superba cladire a Parlamentului ungar, pe care avem s-o vedem si indeaproape in aceeasi seara, precum si faimosul Pod cu Lanturi.

 
 Ne mai plimbam o vreme apoi, printre minunatele cladiri si in prag de amiaza, asistam la schimbarea garzii la Palatul Regal, o ceremonie scurta si sobra, asa cum sunt mai toate ceremoniile de acest fel.

De pe dealul Gellert se deschide intreaga panorama a Dunarii cu minunatele cladiri aflate de cealalta parte a fluviului, precum si Podul Elisabeta. Desi Podul Libertatii a fost numit dupa Franz Josepf, istoricii sustin ca podul preferat al lui Franz Joseph nu este podul care-i poarta numele, ci Podul Elisabeta.
Terminat in 1903, a fos cel mai mare pod suspendat din lume. A ramas asa timp de mai multi ani, dar acum este depasit de alte poduri.

Aceasta este si calea de intoarcere in Pesta, pe care o urmam, caci deja este amiaza si parca ni s-a facut foame. Pornim asadar, in cautarea unui loc de luat masa, nu inainte de a ne opri pentru cateva fotografii cu podul si nu numai.

Pentru a ajunge jos, in oras, coboram un lung sir de trepte care ne duce fix in mijlocul intersectiei din fata Podului Libertatii. Se mai poate ajunge aici, coborand cu unul dintre cele doua funiculare vestite care strabat dealul Gellert in sus si-n jos si pe care am avut ocazia sa le surprindem exact cand se intersecteaza in dreptul nostru.

Strabatem iar centrul orasului si-ntr-un final, destul de obositi si infometati, insa multumiti ca am vazut atatea locuri frumoase, ajungem in preajma Tragului de Craciun amenajat in fata catedralei Sfantul Mihail, unde forfota este in toi.

Incepe sa se insereze cand ne hotaram sa mancam afara, in Targul de Craciun intesat cu tarabe cu mancare, de unde ne imbie miresme care mai de care. Si dupa ce stam la un rand de vreo 10 minute, luam in sfarsit patru portii din cel mai autentic gulyas, in care bucatile de carne, cartofii si ceapa taiate grosier si rustic, inotau intr-un sos care ne ametea simturile.

Atat de infometati suntem, incat lasam aparatele de fotografiat deoparte, ne asezam la una din mesele cu bancute din lemn din piata si ignorand frigul groaznic care s-a lasat, incepem sa infulecam din tocata aburinda si inmiresmata. A durat mult mai putin decat am stat la rand, sa dam gata gulyasul, apoi un pahar de vin fiert, dupa care, satui dar cam amortiti de frig, ne ridicam pentru a ne dezmorti.

Nu stiu daca e un amanunt demn de ignorat, probabil ca nu, dar nici nu mai conteaza caci prea a fost buna mancarea, dar mai tarziu, cu mintile mai limpezi si la adapostul caldurii din apartament, ne-am facut socotelile si am constatat ca patru portii de gulyas ne-au costat aproape 100 de euro! Acest "amanunt" nu l-am luat in seama insa, cand am platit cu forinti ceea ce-am mancat. De stiut, data viitoare.

La inserat, ne aflam inca in fata catedralei Sfantul Mihail, pe care, din pacate nu am ajuns s-o vizitam astazi, ci am admirat-o doar din exterior, insa acum ne delectam cu jocurile de lumini si muzica superbe, proiectate pe fatada catedralei.

Este tarziu deja, insa nu ne induram sa mergem la culcare, asa ca pornim din nou de-a lungul malului Dunarii, pentru a admira minunatele cladiri in stil neo-gotic, luminate ca ziua. Las imaginile sa vorbeasca in locul meu.

Tarziu, in noapte si foarte obositi dupa atata mers pe jos, ajungem la hotel, unde cadem franti in paturi, fara a ne mai spune nimic. Suntem coplesiti de toate cele vazute si chiar daca  nu vom reusi sa vizitam tot ce ne-am propus, mai avem in fata inca o zi, in care sa ne desfatam privirile cu frumusetile acestui oras.

Se-asterne peste noi, noaptea de iarna linistita, iar binevenita odihna isi face loc in mintile si trupurile noastre ostenite. Maine mai avem foarte multe de vazut.

citeste si continuarea aici