Exista locuri in lumea aceasta, pe care nu te saturi sa le vezi si mereu iti doresti sa te intorci acolo. Nu de putine ori ni s-a intamplst asta si am sfarsit prin a ne indragosti iremediabil de locuri si orase pe care le-am vizitat in drumurile noastre. Ne-am reintors acolo de multe ori cu placere si cu acel sentiment de confort, de "acasa", pe care ti-l poate da doar un loc sau un oras binecunoscut, in care te simti bine.
Avem nenumarate locuri preferate in frumoasa noastra tara, atat de putin cunoscuta, locuri de care nu ne plictisim niciodata, ori de cate ori am merge acolo, Moldova spre exemplu sau orase precum Sighisoara ori Sibiu. Si nu doar in tara avem obiceiul acesta de a revizita locuri dragi, ci si prin alte parti pe care soarta ne-a harazit sa le colindam.
Un astfel de loc se afla in Bavaria, foarte aproape de München, la nici 40 de km, asadar mai putin de o ora de condus, pe autostrada A95.
Trei ani la rand am vizitat Kloster Andechs si nu pentru renumita ei bere, asa cum s-ar putea crede, ci in primul rand pentru frumusetea si linistea locului. Si pentru ca am pomenit berea, trebuie spus ca micuta abatie benedictina, este vestita pentru beraria, de fapt fabricuta de bere pe care o detine inca din secolul al XV-lea, asa cum este atestata. Berea produsa aici de catre calugari, este vestita si apreciata nu doar in Germania, ci si in intreaga lume. Anual se produc circa 100.000 hl de bere, iar pe langa aceasta, abatia este cunoscuta si pentru produsele lactate pe care le exporta de asemenea. In ultimii ani am gasit si in supermarketurile romanesti, bere si produse lactate (iaurt, kefir, lapte si unt), de Andechs.