Kloster (Abatia) Andechs

Exista locuri in lumea aceasta, pe care nu te saturi sa le vezi si mereu iti doresti sa te intorci acolo. Nu de putine ori ni s-a intamplst asta si am sfarsit prin a ne indragosti iremediabil de locuri si orase pe care le-am vizitat in drumurile noastre. Ne-am reintors acolo de multe ori cu placere si cu acel sentiment de confort, de "acasa", pe care ti-l poate da doar un loc sau un oras binecunoscut, in care te simti bine.

Avem nenumarate locuri preferate in frumoasa noastra tara, atat de putin cunoscuta, locuri de care nu ne plictisim niciodata, ori de cate ori am merge acolo, Moldova spre exemplu sau orase precum Sighisoara ori Sibiu.  Si nu doar in tara avem obiceiul acesta de a revizita locuri dragi, ci si prin alte parti pe care soarta ne-a harazit sa le colindam.

Un astfel de loc se afla in Bavaria, foarte aproape de München, la nici 40 de km, asadar mai putin de o ora de condus, pe autostrada A95.

Trei ani la rand am vizitat Kloster Andechs si nu pentru renumita ei bere, asa cum s-ar putea crede, ci in primul rand pentru frumusetea si linistea locului. Si pentru ca am pomenit berea, trebuie spus ca micuta abatie benedictina, este vestita pentru beraria, de fapt fabricuta de bere pe care o detine inca din secolul al XV-lea, asa cum este atestata. Berea produsa aici de catre calugari, este vestita si apreciata nu doar in Germania, ci si in intreaga lume. Anual se produc circa 100.000 hl de bere, iar pe langa aceasta, abatia este cunoscuta si pentru produsele lactate pe care le exporta de asemenea. In ultimii ani am gasit si in supermarketurile romanesti, bere si produse lactate (iaurt, kefir, lapte si unt), de Andechs.

Desigur, berea de Andechs am fi putut-o bea in oricare loc din Germania, insa odata descoperita, a devenit un obicei, ca la fiecare vizita facuta la manastire, sa savuram cate o bere proaspata, pe terasa din preajma bisericii.




In anul 2009 am vizitat pentru prima oara Kloster Andechs, intr-o frumoasa zi de inceput de toamna, plecati in cautare de noi atractii, nu prea departe de München. Nu stiusem prima data cand am ajuns la Andechs ca la manastire se poate urca si cu masina, dar acest lucru ne-a prilejuit descoperirea unui drum mai putin circulat, si-anume pe jos, prin padure.

Lasam asadar masina in oras, apoi urmand indicatoarele spre abatie, pornim in cautarea "Muntelui Sfant", in varful caruia stiam ca se afla manastirea. Drumul urca lin printre casele ingrijite, imprejmute de verdeata si pe nesimtite, iata-ne ajunsi la marginea orasului. Aici panta se mareste si dintr-o data, fara sa ne dam seama, ajungem la marginea padurii. Indicatoarele ne spun ca pe-aici ar trebui sa gasim poteca ce urca dealul impadurit, la capatul careia vom gasi abatia. 

Suntem singuri pe drum si soarele arde destul de tare, asa incat ne bucuram cand ajungem la adapostul copacilor din padure. Este racoare si liniste, nu ne grabim, ci ne vom bucura de aceasta plimbare. 

Nimeni si nimic nu tulbura linistea padurii, doar ciripitul pasarelelor si zgomotul pasilor nostri calcand pe covorul de frunze si ramuri uscate. Incercam sa ne orientam, dar se pare ca am ratacit putin drumul, caci nu mai zarim niciun indicator ori marcaj spre manastire. 

Din loc in loc se intretaie mai multe poteci care brazdeaza dealul si pesemne ca la o astfel de incrucisare, am apucat pe un alt drum. Nu ne facem griji insa, timp avem berechet si nu trebuie decat sa tinem directia catre varful dealului, fiindca probabil toate potecile care urca, sfarsesc in acelasi loc.

Am avut dreptate, caci in final, chiar daca a durat putin mai mult, am ajuns sus, unde padurea se sfarseste si incepe o pajiste de un verde viu. Si nu mica ne fu surpriza si incantarea, cand la iesirea din padure avem parte de un musafir neasteptat, o caprioara gingasa, care se plimba nestingherita pe pajiste, parand a nu ne observa. Ramanem pe loc in tacere si incercam sa surprindem neasteptatul moment, cu ajutorul aparatului de fotografiat. Reusim sa ramanem nevazuti deocamdata, desi se afla destul de aproape de noi.

 Pret de cateva minute ne desfatam ochii cu imaginea fiintei gingase care paste nestingherita in iarba, apoi urcam mai departe. Peisajul este frumos si verde, chiar daca este deja toamna. La poalele dealului, vedem o multime de case, printre care deslusim la un moment dat si soseaua pe care am fi venit cu masina, daca am fi decis sa facem asta. Ulterior s-a dovedit ca urcusul prin padure a fost o alegere buna, caci in anii care au urmat, am ales si cealalata varianta de acces la manastire, cu masina.

Nu dupa mult timp, zarim sus pe deal, abatia. La intrarea in curtea pietruita, ne intampina un panoul de bun venit pe "Muntele Sfant" (Heillige Berg), precum si harta locului. Curtea manastirii este animata de zecile de pelerini si turisti veniti acolo din motive diferite, fie religioase, fie pur turistice.

La capatul urcusului se afla biserica manastirii, superba constructie in stil baroc - si asa cum aveam sa aflam ulterior - cu interiorul bogat ornamentat in stil rococo.

Profitam de faptul ca la ora cand noi suntem aici, slujba s-a fost terminat, asa incat putem fotografia in voie. Descoperim pe unda dintre laturi, o nisa in care se afla inmormantat compozitorul Carl Orff, celebrul autor al operei Carmina Burana.

                                     

Ramanem apoi pret de cateva minute sa contemplam inca o data superba biserica, dupa care iesim din nou in caldura zilei de toamna varatica. In curte, o macheta a abatiei ne desluseste mai clar imaginea abatiei din varful dealului cu nume sfant, cu principalele corpuri de cladiri si anexe, printre care si fabrica de bere.

Pornim apoi in jos, prin curte, in cautarea terase unde avem de gand sa savuram cate o bere rece si proaspata. Pe terasa, destul de inghesuiala, insa gasim o masa libera si ne asezam. Nu ne este foame, insa pofta de ceva rece avem, asa ca Marius isi comanda pe data o helles (bere blonda, limpede, fara drojdie), la halba de un litru, un mass sau masskrug, asa cum spun germanii.

Asa cum nici in alte berarii, nici aici nu am vazut pe nimeni sa bea bere la sticla, ori, fereasca Dumnezeu, mai rau, adica la doza ori la PET. In mod traditional, germanii cand ies la biergarten, beau doar bere la halba. Berea in sticla este rezervata restaurantelor, ori pentru acasa, asa cum am luat si noi, nu doar o data. Foarte rar se intampla sa vezi localnici luand bere la doza, poate doar pentru calatorii si excursii, iar de bere in plastic, nici macar nu poate fi vorba in Germania.

In jurul nostru, lumea mananca o specialitate de ciolan de porc numita schweinebraten ori krustenbraten, care merge de minune cu berea proaspata si rece.

 sursa imaginilor: web

In ceea ce priveste sortimentele de bere produse la Klosterbrauerei Andechs, acestea sunt foarte divesrificate, insa deopotriva la fel de bune, stiut fiind faptul ca berea de abatie este una dintre cele mai bune din lume.

Printre cele mai cunoscute sortimente sunt Doppelbock Dunkel, o bere bruna, tare, cu concentratie alcoolica de 7% si de asemenea, Spezial Hell, Bergbock Hell, Export Dunkel, Hefeweizen si Dunkelweizen (sursa: Wikipedia).

sura imaginilor: Wikipedia

Si dupa ce ne-am odihnit indeajuns pe terasa din curtea manastirii scaldata de razele soarelui, iata-ne in dupa amiaza calda, pornind pe drumul de intoarcere catre Andechs. Drumul prin padure a fost mai scurt de asta data, caci am ales o alta varianta decat la urcare. Pe nesimtite am ajuns la parcarea unde lasasem masina si putin peste o ora, am fost din nou "acasa", la München.

Ne-am simtit atat de bine vizitand Kloster Abdechs, incat in urmatorii doi ani, am revenit din nou, de data asta pe alt drum si hotarati sa exploram si imprejurimile.

Drumul cu masin catre manastire este mult mai scurt si mai usor, insa nu are acelasi farmec precum drumul prin padure. La poalele dealului in varful caruia se afla abatia, este o parcare mare, suficient de incapatoare pentru multitudinea de autocare si masini cu vizitatori. Din parcare, urcand pe aleea pietruita, practic in cateva minute esti in curtea manastirii.

Intre 2009 si 2011 am vizitat manastirea si imprejurimile in trei randuri, de fiecare data descoperind ceva nou si plecand de acolo si mai atasati de aceste locuri. In imediata apropiere se afla lacul Ammersee, cu o serie de mici localitati de margine, unde lumea traieste in case frumoase si somptuoase, avand mai toti cate o ambarcatiune "la poarta", aflandu-se pe marginea lacului.


O astfel de localitate este Utting, la aproximativ o jumatate de ora de Andechs, unde am ajuns inconjurand lacul cu masina. Am venit aici doi ani la rand, astfel incat ne-am bucurat de frumusetea locului care traia ultimele zile de vara, dar si de culorile aramii ale toamnei care imbracase deja orasul si lacul.


Vara fiind, pe lac se balaceau inca ratele si o mutime de ambarcatiuni de agrement brazdau apele limpezi, in toate partile. In departare, sus pe deal, se zareste Kloster Andechs, parca invaluita in ceata.

Iar la vreme de toamna, se asterne linistea pe lac si negura coboara, fara a stirbi insa, din farmecul locului. Este mai rece afara si barcile s-au mai imputinat, insa este o vreme buna de plimbare totusi, ceea ce ne face sa mai zabovim putin aici.

Aleile pe care ne plimbam in jurul lacului, sunt acoperite de frunze ruginii si pare ca aici este locul unde toamna si vara si-au dat mana.

Urmam o astfel de alee si pe nesimtite aproape, ajungem in zona rezidentiala. Case mari si frumoase, curti largi si pline de flori si verdeata, o imagine a bunastarii si a ordinei tipic nemtesti, ne face sa visam pentru cateva clipe la viata pe care am duce-o aici. Cu grija, fotografiem cateva case, sperand ca proprietarii sa nu se afle prin zona.

Putin mai incolo, gasim un mic magazin de vinuri si delicatese, in care intram si zabovim cateva zeci de minute, atrasi de diversitatea si bunul gust al produselor, dar si de muzica de calitate ce se aude in surdina. Plecam de aici cu doua sticle de vin alb, pe care le vom savura acasa, in Romania.


Si se sfarseste astel inca o calatorie la Andechs, un loc de care ne-am legat si unde vom reveni intotdeauna cu placere, ori de cate ori vom avea ocazia.