In asteptare

De ceva timp incoace, ma aflu intr-o sala de asteptare, traiesc intr-un vestibul al existentei mele, pe care nu stiu cand il voi parasi. Care va fi urmatoarea incapere in care voi pasi? Nici asta nu pot sa stiu. Pot doar sa sper ca va fi una mai luminoasa decat asta in care ma aflu acum.

Asteptarea e una provizorie, chiar daca ea poate dura toata viata. Eu sper ca nu va fi astfel, chiar de va dura mai mult. Nu este foarte placut sa iti petreci timpul asteptand, chiar daca asta nu e cel mai rau lucru care ti s-ar putea intampla. E doar o etapa, continui sa-mi spun.

Nu sunt singura in acest vestibul aflat in semi-intuneric, nici n-as putea sa fiu, caci mi-as pierde rabdarea si pana la urma, mintile. M-au insotit aici mai multi, slava Domnului. Familia mea e cu mine, prietenii mei sunt aici, toti cei care au grija de mine. Cu totii asteptam.

Lunile anului în tradiţia populară

Ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, sunt lunile anului. Nimic nou pînă aici. Ceea ce este mai putin cunoscut poate, este că, în tradiţia populară românească însă, lunile anului sunt considerate a fi „cei 12 fii ai Anului'' sau ramurile unui copac foarte bătrân. 

Fiecare dintre ele avea, în lumea satului românesc o cu totul altă denumire decît cea precizată la început şi mai ales o semnificaţie aparte. Fiecare lună sugera prin numele ei, fie o activitate din viaţa oamenilor, fie aminteau de o anume tradiţie. 

Majoritatea este formată din acele luni al căror nume se identifică cu observaţiile oamenilor asupra stării vremii. Cel mai mare dintre fiii Anului, Ianuarie sau „Gerar'' era cunoscut în trecut şi sub denumirea de „Genarie'', „Ghenarie'' sau „Calindariu''. Este luna în care se dădeau petreceri de începerea Noului An şi în care se vedea cum va fi vremea în perioada următoare: dacă în ianuarie nu e timp geros, atunci aşa va fi vremea în martie şi aprilie. 

Kloster (Abatia) Andechs

Exista locuri in lumea aceasta, pe care nu te saturi sa le vezi si mereu iti doresti sa te intorci acolo. Nu de putine ori ni s-a intamplst asta si am sfarsit prin a ne indragosti iremediabil de locuri si orase pe care le-am vizitat in drumurile noastre. Ne-am reintors acolo de multe ori cu placere si cu acel sentiment de confort, de "acasa", pe care ti-l poate da doar un loc sau un oras binecunoscut, in care te simti bine.

Avem nenumarate locuri preferate in frumoasa noastra tara, atat de putin cunoscuta, locuri de care nu ne plictisim niciodata, ori de cate ori am merge acolo, Moldova spre exemplu sau orase precum Sighisoara ori Sibiu.  Si nu doar in tara avem obiceiul acesta de a revizita locuri dragi, ci si prin alte parti pe care soarta ne-a harazit sa le colindam.

Un astfel de loc se afla in Bavaria, foarte aproape de München, la nici 40 de km, asadar mai putin de o ora de condus, pe autostrada A95.

Trei ani la rand am vizitat Kloster Andechs si nu pentru renumita ei bere, asa cum s-ar putea crede, ci in primul rand pentru frumusetea si linistea locului. Si pentru ca am pomenit berea, trebuie spus ca micuta abatie benedictina, este vestita pentru beraria, de fapt fabricuta de bere pe care o detine inca din secolul al XV-lea, asa cum este atestata. Berea produsa aici de catre calugari, este vestita si apreciata nu doar in Germania, ci si in intreaga lume. Anual se produc circa 100.000 hl de bere, iar pe langa aceasta, abatia este cunoscuta si pentru produsele lactate pe care le exporta de asemenea. In ultimii ani am gasit si in supermarketurile romanesti, bere si produse lactate (iaurt, kefir, lapte si unt), de Andechs.

5 saptamani si 2 zile

urmare de aici

Traiesc o toamna de care nu pot sa ma bucur, asa cum am facut de-a lungul intregii mele vieti de pana acum. Toamna este anotimpul meu preferat, insa de data asta, cine stie pentru cat timp, daca nu pentru totdeauna, nu ma voi putea mai putea plimba, de mana cu Marius, prin frunzele moarte din parc... Nu pot admira culorile ei ruginii, decat cu greu, prin geamurile ambulantelor in miscare, care ma transporta pana la Cluj si inapoi.

Nu pot vedea culorile toamnei nici macar din patul in care stau, caci acesta e asezat cu spatele spre fereastra. Si ce priveliste frumoasa avem, de-aici de sus!
Nici in padurea pe cale de a adormi de-acum, nu ma mai pot duce, ci pot doar sa rememorez cu ochii mintii, frumoasele zile de toamna tarzie, in care obisnuiam sa ne plimbam prin padurea din apropierea orasului...

Pana cand? Nu pot sti asta. De ce s-a intamplat asa? Am spus intotdeauna ca nu-mi voi pune niciodata intrebarea asta in legatura cu boala mea, insa iata ca a venit vremea s-o fac. Vremea in care doresc niste raspunsuri, care deocamdata se lasa asteptate, caci medicii le cauta inca.