Biserica evanghelica fortificata si Cetatea Taraneasca din Saschiz

urmare de aici 

Intre Viscri, locul in care ne-am petrecut scurta vacanta de primavara  (vezi impresii aici) si Saschiz, sunt doar 22 km. Ca sa ajungi la Sachiz, plecand din Viscri trebuie sa ajungi in comunca Bunesti, apoi o iei la stanga pe E60, in directia Sighisoara.

Desi la o aruncatura de bat unul fata de celalalt, cele doua sate se afla in judete diferite: Viscri in Brasov, apartinand administrativ de comuna Bunesti, iar Saschiz in Mures, apartinand de Sighisoara. Nici nu-ti dai seama cand treci granita dintre cele doua judete, atat de frumos e peisajul cu dealuri verde crud si turme de mioare. Pe nesimtite treci dintr-un judet in altul si nu vezi nicio diferenta in calitatea asfaltului sau a felului ingrijit in care arata relieful dincolo marginile soselei, asa cum se intampla de multe ori in zona aceea a nimanui, ce delimiteaza doua judete. Sa se datoreze asta afluentei de turisti straini care viziteaza satele sasesti din zona? De o alta abordare a autoritatilor vis-a-vis de infrastructura si aspect? Nu stiu, cert e ca arata bine zona.

Povestiri din Padurea de Smarald: De la Agapia, la Varatec

urmare de aici  

"De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Mihai Eminescu - Calin (file de poveste)

Copil fiind, imi  placeau versurile lui Eminescu despre "codrii de arama" si "padurea de argint" dar nu stiam unde se afla locul acesta de poveste. Aveam sa aflu din manualul de literatura si mai tarziu, sa-l vad cu ochii mei, intr-o excursie facuta cu scoala, in Moldova, undeva la inceputul anilor '80.

Mult mi-am dorit sa ma intorc acolo, dar viata a facut in asa fel incat sa nu ajung aici decat la de 30 de ani distanta.

Somnul padurii

Primavara incearca sa vina dar nu reuseste inca. Zilele trecute a dat cateva semne timide, care vin sa intareasca spusele ghioceilor pe care-i vedem de ceva vreme incoace. Cateva raze de soare, adieri blande de vant, ciripit voios de pasarele, toate par sa spuna ca primavara vrea sa-si arate fata, nevazuta pentru noi.

Si toate semnalele acestea ne fac sa ne-ntrebam de ce ne-am irosi timpul in casa, daca e atat de frumos afara. Punem deoparte tastele, cartile, ziarele, stirile, toate celelalte ale cotidianului... findca e vremea sa iesim in natura. Avem o inspiratie de moment si ne tragem ghetele in picioare; n-avea sa fie o decizie gresita.

Tagliatele con gorgonzola

Pentru ca ieri a fost o vreme superba, aproape de primavara, am preferat sa iesim si sa cutreieram dealurile din apropierea orasului.
Cand ne-am intos dupa cateva ore, ne-a fost foame si cum n-avea rost sa pierdem tipul, am optat pentru paste. Iata ce-a iesit:

Ochii Cerului sunt in Karwendel

Ce poti face intr-o frumoasa zi de Septembrie, cand te afli intr-un loc minunat, in vacanta si fara nicio grija? Inchizi ochii, pui degetul pe harta, isi iei rucsacul in spate si pornesti la drum.
S-ar putea sa te trezesti intr-un loc pe care parca Dumnezeu l-a atins cu puterea Sa nebanuita, transformandu-l intr-o bucatita de paradis.
Odata ajuns sus, in varful muntelui, ramai sa cugeti daca apele reflecta albastrul turcoaz al cerului sau cerul insusi, priveste pe pamant, prin ochii sai, ca doua lacuri.

Sunt "Ochii Cerului" asa cum sunt denumite popular, cele doua lacuri aflate la peste 1500 m altitudine, in lantul muntos Soiern din Karwendel, in Alpii bavarezi, aproape de izvoarele Isarului.

Frumușica

La prima aruncatura de ochi pe titlul acestei povestioare, v-ati putea gandi ca e vorba despre "Frumușica" din filmul cu acelasi nume, dar nu este deloc asa. Nu e vorba nici despre Julia Rogers, nici macar despre melodia lui Roy Orbison, din coloana sonora a filmului respectiv.

Nu, nu este niciuna, nici alta, desi domnisoara din poveste poate concura cu Julia Roberts, daca nu la capitolul celebritate, la cel de "regina frumusetii". Asta, cel putin la ea pe strada... Ma rog, si-n imaginatia mea.

Spun de cate ori am ocazia, oriunde, ca si aici, ca imi plac foarte mult animalele si imi doresc foarte mult sa adopt un catel sau o pisica. Da, stiu, spun de prea multe ori, dar n-o fac. Nu deocamdata, dar o voi face cat de curand o sa "intrunesc" toate conditiile necesare.

Dar sa revin la protagonista povestii de azi, cu care am facut cunostinta in urma cu aproximativ un an. Pentru ca deocamdata nu am un prieten necuvantator, afara bineinteles de vecinii nostri, am tendinta de a ma lega de orice patruped iesit in cale, mai ales daca acesta da semne de prietenie.

Asa ca, pe parcursul timpului, am reusit sa ne facem o multime de prieteni, intalniti in drumurile noastre, ori acasa prin oras, pe unde ne plimbam.

Evadare in trecut: Viscri - Partea a II-a: Viscri 195 Guest House

urmare de aici

Am hotarat ca de aici inainte sa scriu recenzii ale tuturor hotelurilor si pensiunilor in care am stat si vom sta de-acum incolo si sa le public pe blog in sectiunea aceasta, precum si pe alte site-uri de specialitate. Mi se pare corect ca atunci cand lumea cauta cazare undeva, sa stie cu ce are de-a face inainte de a-si da banii. Desigur, parerile sunt subiective, insa cu cat mai multe, cu atat mai bine si in cele din urma te ajuta sa-ti formezi o parere inainte de a face o rezervare.

Avem obiceiul ca inainte de a merge undeva sa ne documentam cat putem de bine despre locul respectiv, despre cum ajungi acolo, despre posibilitatile de cazare, cam despre tot ceea ce trebuie sa stii despre locul respectiv, astfel incat sa-ti faci sederea cat mai placuta. N-am sa-i inteleg niciodata pe cei care nu fac acest lucru si apoi se plang daca ajung in situatii neplacute, care ar fi putut fi evitate daca ar fi cules ceva mai multe informatii. Sigur, asta nu inseamna ca nu te poti insela, dar macar ai facut tot posibilul sa eviti lucrurile neplacute. De asemenea, toate rezervarile le facem in scris, niciodata telefonic, poate cel mult, pentru o confirmare in plus. E mai sigur sa procedam in felul acesta.

Despre leucemie: Prima transfuzie

urmare de aici

Sunt la spital...dupa multe chinuri si temeri... Nu stiam insa ce-avea sa mai urmeze, dar nici nu-mi pasa in momentele acelea.
Paradoxal, e prima oara in viata mea cand ma bucur ca intru intr-un spital, dar de data asta am motive. Sunt atat de sfarsita incat nu vreau decat sa ma asez intr-un pat si fie ce-o fi.
Nu am de unde sti in momentul asta, dar pe parcursul sederii mele aici, voi fi vazut o multime astfel de "intrari", care de fiecare data aveau sa-mi aduca aminte de mine.

In salon este foarte cald, desi suntem la mijloc de Octombrie. Caloriferul duduie si asta nu face decat sa-mi amplifice starea de rau si transpiratia care curge siroaie pe mine. Inauntru, patru paturi din care trei sunt ocupate. Cel destinat mie, se afla tocmai la geamul pe unde soarele strabate nemilos, tocmai langa calorifer, dar asta conteaza mai putin acum. Baigui un salut catre ocupantele salonului si ma asez incetisor pe pat. Dintr-o data e putin mai bine, dar greata nu mi-a trecut.
Ma dezbrac cu greu si incerc in timpul asta sa-mi aduc aminte cum e sa stai in spital, caci au trecut foarte multi ani de la ultima mea sedere intr-un astfel de loc. Inima imi bate nebuneste si nu din cauza emotiilor care aproape au trecut, ci din cauza efortului pe care-l fac la cea mai mica miscare.
In sfarsit sunt gata si ma intind pe pat. E mai bine acum, incep sa ma linistesc. Ai mei pleaca sa stea de vorba cu doctorita, sa afle mai multe detalii, sa stie ce e de facut. Raman cu celelalte in salon, dar nu particip la discutii, mi-e mult prea greu.

Evadare in trecut: Viscri

Intr-o frumoasa dimineata de inceput de vara, ne pornim in sfarsit spre Viscri. De ce "in sfarsit"? Pentru ca de cativa ani deja, ne tot propunem sa ajungem in zona, manati de dorul de a vedea coltul linistit si rupt de lume, care pastreaza inca vie ingemanarea dintre doua traditii, cea saseasca si cea romaneasca.

Stiu ca e „la moda” acum sa vizitezi Viscri, loc devenit oarecum celebru si intens mediatizat in ultimii ani, datorita interesului deosebit pe care Printul de Wales il acorda acestui mic satuc. Sigur ca acest lucru a contribuit si el intr-o mare masura la decizia noastra de a ne duce acolo, noi urmarind cu mare interes toate documentarele prezentate in media despre acest loc, la fel ca si articolele aparute in presa.

Asadar ne documentam intens pe net si ne schitam in minte cateva obiective de vazut, constienti fiind ca nu ne vom putea petrece o saptamana intreaga doar in Viscri, oricat de celebru ar fi acesta (o spun fara nicio urma de ironie).
Avem in minte zona cuprinsa intre Sighisoara si Rupea, posibil chiar Brasov, zona impanzita cu foste sate sasesti, cu splendide si vechi de secole cetati si biserici evanghelice, printre care unele fortificate. Vrem sa vedem satele Saschiz si Crit, Mesendorf, Bunesti, sa ajungem la Rupea si pe unde-om mai putea.

Ganduri din Coltul de scris

Blogul meu e foarte tanar, atat de tanar, incat zilele trecute a implinit abia o luna de la nastere. Ideea de a tine un blog mi-a venit cu ceva timp in urma, insa n-am pus-o in aplicare decat recent, asa cum am spus. Nici acum nu stiu daca foloseste cuiva ideea asta, as vrea foarte mult sa fie asa, insa pot spune ca mie imi foloseste cu siguranta. De ce? Pentru ca...intotdeauna mi-a placut sa scriu, insa de multe ori cand as fi vrut sa fac asta, n-am avut timp.
Acum insa, e altceva. De cand sunt mai mult pe-acasa (motivul se gaseste aici), viata mea s-a schimbat, paradoxal, in bine. Am mai mult timp pentru mine si trebuie sa-l umplu cumva.

Am ales asadar, sa fac numai lucruri placute mie si familiei mele, pe cat posibil. Citesc, ma plimb, scriu, ma ocup de plante si de animale dragi mie. Asa mi-a venit ideea cu blogul si pina la urma  am pus-o in aplicare. N-am stiut niciodata si nici acum nu-mi este foarte clar, daca stilul meu place cuiva, daca prinde la cineva. Evident, nici eu nu sunt multumita de cele mai multe ori de felul in care scriu si sper intotdeauna ca pot mai bine de-atat. Se pare insa, ca deocamdata atata pot.

Raţă cu portocale si garnitura de orez

De cateva zile il bat la cap pe Marius, sa gatim raţa pe care o aveam in congelator cam de un secol (ei, nu chiar!) si pina la urma l-am convins. Nu-i tocmai pasarea mea preferata cand e vorba de gatit, dar nu mai mancasem de mult raţă si aveam pofta.
Stiam ca el o va gati cum scrie la carte si in plus, eu nu voi avea mare lucru de facut in afara de spalatul vaselor si mancat, asa ca, de ce nu?

Am cautat o reteta clasica, am ales una clasica pe care am adaptat-o putin si am purces la gatit, inarmati cu rabdare. Iata ce-am realizat:

Coana Mȃtzins

Nu mi-au placut niciodata  prea tare pisicile, in schimb imi plac foarte mult cainii, caii si pasarile. De fapt imi plac toate vietatile, fiindca toate creatiile lui Dumnezeu au un rost pe lumea asta, asa cum si noi, oamenii, avem.

In ceea ce priveste pisicile, pina de curand, hai sa zic, cu vreo 4-5 ani in urma, consideram ca sunt perfide, viclene si nu merita sa-mi bat capul prea mult cu ele. La un moment dat insa, fara sa stiu cum, mi-am dat seama ca sunt chiar dragute si-au inceput sa-mi placa. Ma bate gandul tot mai des, sa adopt o pisica, daca nu voi fi in stare sa-mi iau un catel.

Pe Coana Mȃtzins am cunoscut-o (si-am indragit-o instantaneu), la spital, in Cluj. Nu stiu cum o cheama si de fapt nici nu conteaza; pentru mine, ea este si va ramane Coana Mȃtzins.
Pai, hai sa va spun mai multe desprea ea, de vreme ce si-a facut  loc aici, pe blogul meu.

Cele patru feţe ale gradinii mele

Intrucat noi locuim la bloc, nu ne putem bucura de placerea de a avea o gradina in care sa poti cultiva plante si flori sau ceea ce-ti place, ori pur si simplu unde sa poti evada uneori, cand esti prea impovarat de gandurile zilnice.
Si de aceea, am ales sa transformam cele doua balcoane pe care - din fericire -  le avem, in doua mini-gradini sau gradinute, asa cum imi place mie sa le spun.

Intotdeauna mi-au placut florile, plantele dar din pacate, n-am avut niciodata suficient timp sa ma ocup de ele. Situatia s-a schimbat insa, de cand am ramas acasa si am mai mult timp pentru mine si pentru mica mea lume. Am inceput sa adun plante si flori si sa ma ocup mai mult de ele, incercand astfel sa recuperez timpul irosit.

Salata colorata, cu piept de pui (pentru cei grabiti)

Aseara, Marius a facut o salata simpla si gustoasa. Mi-am bagat si eu nasul sa vad ce face si-am ajutat la curatit, spalat si taiat legumele.
Nu e mare lucru si se prepara destul de repede. Poti s-o incerci atunci cand ai chef de ceva bun si esti grabit.

Timp de preparare: 1/2 ore
Ingrediente:
- piept de pui
- ciuperci Pleurotus (sau dupa preferinta)
- salata Iceberg
- rosii cherry
- ardei gras
- oua fierte tari (2 - 3, dupa preferinta)
- porumb (optional)
- capere (optional)
- parmezan (sau alt tip de branza preferata)
- masline
- sare, piper
- ulei de masline
- sucul de la 1 limeta
-condiment (noi am folosit un amestec mediteranean)

Despre leucemie - Spitalul

urmare de aici

In acele ultime zile, vineri, sambata si duminica, mai precis intre si 11 si 13 octombrie 2013 mi-a fost teama ca voi muri. O frica adevarata si reala, cum nu mai simtisem niciodata pina atunci. Nu vorbesc despre spaima aceea pe care o simti cateodata noaptea, cand ti se pune un junghi la inima sau mai stiu eu ce, iar a doua zi, povestind cuiva, ii spui "azi noapte am crezut c-o sa mor". Nu de asa ceva a fost vorba. In noptile acelea mi-am simtit sfarsitul aproape, vedeam cum incep sa ma sting pe masura ce orele trec si nimeni nu ma poate ajuta in vreun fel.

O teama fizica pune stapanire tot mai adanc pe mine, dar mai presus de asta, e teama psihica. Aceasta din urma e chiar mai puternica, mai ales cand nu te simti pregatit pentru asa ceva, cand nu esti gata sa mori. Pe masura ce ziua se scurge si ma adancesc in noapte, ma confrunt tot mai puternic cu realitatea pe care o traiesc. Ziua pare ca totul e doar un vis urat si chiar asta ar fi daca nu m-as simti atat de rau, atat de sleita de puteri... Noaptea insa, e mai mult decat atat, sunt pur si simplu invaluita de sentimentul de moarte.

Păzitorii Padurii de Smarald -Partea a II-a: Noapte si zi

urmare de aici

...Si e din ce mai intuneric...O liniste binecuvantata ne impresoara si nu se mai aude nimic, doar micile zgomote ale noptii, vantul fosnind in brazii inalti din jurul casei, cativa huhurezi in departare... Stam la lumina placuta a felinarelor si povestim vegheati doar de lumina lunii si de Al, care sta cativa metri mai incolo, tolanit pe iarba.

Ne impartasim primele impresii despre locul acesta minunat si ne insotim povestile, unul cu un  pahar de vin bun, celalalt cu o bere rece, desi odata cu inserarea aerul devine destul de racoros. Luam si laptopul la noi (ce ne-am face fara el...), caci trebuie sa facem un plan pentru maine si pentru zilele care urmeaza.

Se face noapte de-acum si nimic nu va mai strapunge intunericul decat razele lunii si  luminitele imprastiate prin iarba precum niste licurici.

Home made Asian food, la wok

Ne plac mancarurile asiatice, gatite la wok. Se-ntampla sa mancam la restaurant sau si mai des, acasa, unde avem ocazia sa experimentam diverse ingrediente si felurite combinatii, cu carne de pui, de vita, cu fructe de mare sau peste. Sunt foarte gustoase, simplu de preparat si sanatoase.
De fiecare data Marius reuseste sa combine in mod fericit, sosurile si ingredientele asiatice, cu taieteii de orez, dar si din cei chinezesti cu ou, taietei pentru wok.

Daca dispui de spatiu si unelte profesionale, de exemplu intr-o bucatarie de restaurant, iti ia aproximativ 10 minute sa prepari o portie; asta fiindca ai o plita larga, flacara potrivita si mai multe wok-uri. 

Acasa ne ia cam o ora, pornind cu pregatitul legumelor, pe rand si terminand cu prepararea mancarii, dar in final ies vreo 6 portii de mancare. 

Iata ce-am preparat ieri (bineinteles, eu mai mult cu curatatul legumelor si povestitul ;-).

Păzitorii Padurii de Smarald - Partea I: Intalnirea

     

Adesea ma gandesc drag, la zilele minunate de toamna pe care le-am petrecut in Moldova si imi doresc sa ma reintorc acolo, candva. Au fost zile frumoase si linistite, lipsite de griji, pe taramul plin de spiritualitate si parca atemporal, al Neamtului.

Odata ajuns, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te bucuri de frumusetea locului, a oamenilor si a naturii care te inconjoara, cu tot ceea ce-nseamna ea, cu  animale si plante.

Venind din mijlocul Ardealului, poti calatori intr-acolo pe multe cai, dar oricum ai lua-o, tot trebuie sa treci muntii pe undeva. Am ales sa mergem prin Cheile Bicazului catre Neamt, iar la intoarcere, prin Pasul Tihuta, catre Bistrita. Oricare varianta am fi ales-o, drumul pina acolo si-ndarat, ar fi fost minunat.

Parcuri si gradini in München: Olympiapark

O alternativa foarte placuta si de cele mai multe ori gratuita de a petrece timpul la München, este aceea de a te plimba prin parcurile si gradinile acestui oras. Desigur, pentru a alege o astfel de varianta, trebuie sa petreci cel putin 2-3 zile in oras, altfel, mai mult decat probabil, ea nu-si va gasi locul pe lista ta de obiective turistice, si-asa foarte incarcata.

In München sunt atatea locuri frumoase de vazut, incat daca nu ai la dispozitie un timp rezonabil, vei fi nevoit sa renunti la simpla plimbare prin parcuri, in detrimentul obiectivelor celebre si „must see”. Ceea ce desigur, e un mare pacat, spun eu.

De ce scriu despre leucemie?

urmare de aici

Pentru ca anual, la data de 4 Februarie, este Ziua Mondiala a Luptei Impotriva Cancerului, imi indrept gandurile bune catre toti acei ale caror vieti sunt marcate de aceasta maladie grea, catre membrii familiilor lor si-mi spun in gand: "Dumnezeu sa va dea sanatate si sa va ajute s-o invingeti".
Pentru ca vreau sa cred ca niciun bolnav din lumea asta nu este lasat s-o infrunte singur si oricat am vrea sa credem ca e o lupta pe care trebuie si poti s-o duci de unul singur, nu e deloc asa.

De ce scriu despre leucemie? Ce-as avea eu de spus despre asta, atunci cand foarte multi se feresc s-o faca sau se ascund de ceilalti? M-am gandit de multe ori, pina la incepe sa o fac concret...
Probabil scriu pentru cei care sufera de aceasta boala sau au legatura cu ea intr-un fel sau altul si cauta informatii despre asta. Pentru ca traind practic alaturi de ea zi de zi, sunt in masura sa dau aceste informatii, celor care vor sa le stie sau le cauta. E ca sa zic asa, o experienta pe propria-mi piele, traita zilnic, "la cald" si fara menajamente. Merita ca cei aflati in aceeasi situatie, sa afle despre asta.

Vecinii nostri

De ceva vreme ma gandesc ca merita sa scriu cateva cuvinte si despre despre vecinii nostri. De ce? Pentru ca sunt prea amuzanti, prea galagiosi (in sensul bun al cuvantului) si dragalasi, ca sa nu fac asta.
Vi-i prezint asadar pe Pufi, "vecinii" nostri ;-)

Ce sunt aceia "pufi"? Pai, n-ati auzit de Puffins, pasarile acelea micute si viu colorate? Ei bine, vecinii nostri au imprumutat doar numele de la ei, caci nu seamana deloc cu Puffins.De fapt, noi I-am botezat Puffins, pe scurt (si articulat;-) "Pufii" sau "Pufinsii", caci ne-a placut cum suna si gasesc ca li se potriveste numele.

Despre leucemie - Toate drumurile duc la Hematologie

urmare de aici

Dupa episodul din vara anului 2013 pe care vi l-am povestit aici, lucrurile pareau sa intre incet, incet, pe un fagas normal, cel putin in aparenta.
Imi continui viata obisnuita, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Merg zilnic la serviciu, imi vad de treburile obisnuite ale zilei, am o viata normala... Doar ca in adancul fiintei mele, stiam ca ceva rau este pe cale sa se intample... Caci da, fara ca eu sa stiu, El s-a cuibarit undeva acolo si creste netulburat, pe zi ce trece...

A venit finalmente si toamna...In sfarsit pot sa respir si eu! Se duce incet vara, cu toata nebunia, aglomeratia si oboseala! Vine si concediul si o sa ma pun pe picioare.Apropo de picioare, nu pot sa nu observ zilnic, vanataile din ce in ce mai multe si mai mari, care-mi apar inexplicabil. Culmea e ca nu dor si dispar dupa catva timp, de la sine, la fel cum au aparut. Ciudat, dar totusi nu ma ingrijoreaza.

Aventuri la Grutten Hütte - Partea a II-a: Noapte alba la Grutten Hütte

urmare de aici

Grutten Hütte este o cabana situata la 1600m altitudine, in masivul Wilder Kaiser, din Tirol. E numai buna de innoptat, daca mergi iarna la schi, daca faci escalada pe munte, ori pur si simplu esti amator de drumetii. Pentru toate acestea insa, daca te hotarasti sa ramai peste noapte, iti trebuie rezervare din timp. De obicei este aglomeratie, vara, iarna, din motivele pe care tocmai vi le-am spus. Rezervarea o poti face telefonic sau prin email.
Zona masivului Kaiser Wilder (ce face parte din lantul muntos Kaisergebirge, este rezervatie naturala si una din destinatiile preferate ale amatorilor de drumetii montane.