Ganduri din Coltul de scris

Blogul meu e foarte tanar, atat de tanar, incat zilele trecute a implinit abia o luna de la nastere. Ideea de a tine un blog mi-a venit cu ceva timp in urma, insa n-am pus-o in aplicare decat recent, asa cum am spus. Nici acum nu stiu daca foloseste cuiva ideea asta, as vrea foarte mult sa fie asa, insa pot spune ca mie imi foloseste cu siguranta. De ce? Pentru ca...intotdeauna mi-a placut sa scriu, insa de multe ori cand as fi vrut sa fac asta, n-am avut timp.
Acum insa, e altceva. De cand sunt mai mult pe-acasa (motivul se gaseste aici), viata mea s-a schimbat, paradoxal, in bine. Am mai mult timp pentru mine si trebuie sa-l umplu cumva.

Am ales asadar, sa fac numai lucruri placute mie si familiei mele, pe cat posibil. Citesc, ma plimb, scriu, ma ocup de plante si de animale dragi mie. Asa mi-a venit ideea cu blogul si pina la urma  am pus-o in aplicare. N-am stiut niciodata si nici acum nu-mi este foarte clar, daca stilul meu place cuiva, daca prinde la cineva. Evident, nici eu nu sunt multumita de cele mai multe ori de felul in care scriu si sper intotdeauna ca pot mai bine de-atat. Se pare insa, ca deocamdata atata pot.

In urma cu cateva zile am vizionat pe unul dintre canalele AXN, filmul "Julie si Julia", poate ca l-ati vazut. Coincidenta sau nu, m-am regasit oarecum in ideea acestui film realizat dupa doua povesti de viata, adevarate. Una este cea a Juliei Child, renumita pentru cartea sa de bucate, care a dat o noua orientare modului de a gati a americancelor, undeva prin anii '40. Pina aici, nicio asemanare cu mine.

Cealalta poveste, este a scriitoarei Julie Powell, care la interval de vreo 50 de ani distanta in timp, porneste pe urmele Juliei Child, hotarand sa gateasca toate retele acesteia, vreo 500 si ceva la numar, in rastimp de un an si sa le publice pe blogul personal. De ce? Avea nevoie de o motivatie, de un plan care sa o scoata din existenta banala si monotona pe care o duce. Reuseste sa faca lucrul acesta si pina la urma devine la randul ei, o scriitoare de succes.

Filmul trateaza in paralel aventurile celor doua eroine, intr-o nota deosebit de amuzanta si vioaie.
La un moment dat, Julie care incepuse sa scrie pe blog despre intentiile avute si sa-si impartaseasca in neant primele experiente culinare, se intreaba evident tot pe blog, daca citeste cineva ce scrie ea, daca "mai este cineva acolo?"

Asta e intrebarea pe care mi-o pun si eu acum la inceput de drum, fiindca asa cum probabil li s-a intamplat multora dintre cei care scriu pe un blog, nu am certitudinea ca citeste cineva ceea ce scriu. Nu pun la socoteala familia si cativa prieteni, pe care-i pot numara pe degetele de la o mana.

Desigur, se intampla sa vad ca unii si altii trimit cate-o postare de-a mea, cu un simplu clic in Google+ si asta ma incita pentru moment. Ma-ntreb insa, cati dintre acestia intra pe blogul meu pentru ca le face placere sau gasesc ca e util si cati dau clic pe "plus", doar pentru ca-i atrage titlul sau poza, ori pur si simplu fiindca se practica, fiind si asta un mod de socializare.

M-ar bucura foarte mult sa stiu ca macar unele lucruri din cele pe care le scriu sunt utile sau plac cuiva; ar insemna ca intr-un fel, mi-am atins scopul.

Asadar, "mai e cineva acolo?"