Aventuri la Grutten Hütte - Partea a II-a: Noapte alba la Grutten Hütte

urmare de aici

Grutten Hütte este o cabana situata la 1600m altitudine, in masivul Wilder Kaiser, din Tirol. E numai buna de innoptat, daca mergi iarna la schi, daca faci escalada pe munte, ori pur si simplu esti amator de drumetii. Pentru toate acestea insa, daca te hotarasti sa ramai peste noapte, iti trebuie rezervare din timp. De obicei este aglomeratie, vara, iarna, din motivele pe care tocmai vi le-am spus. Rezervarea o poti face telefonic sau prin email.
Zona masivului Kaiser Wilder (ce face parte din lantul muntos Kaisergebirge, este rezervatie naturala si una din destinatiile preferate ale amatorilor de drumetii montane.

Ca sa urci la cabana trebuie mai intai sa ajungi intr-unul dintre cele 4 mici localitati (mai degraba sate), de la poalele muntilor: Ellmau, Going, Scheffau sau Söll. Indiferent in ce parte ai lua-o, de-aici incep mai toate traseele montane. Noi am ales sa urcam din Ellmau, iar daca sunteti curiosi, puteti vedea cum se ajunge acolo si ce puteti face in zona, puteti vedea in postarea mea anterioara, Aventuri la Grutten Hütte - Partea I: De la Ellmau la Grutten Hütte.

N-as putea sa va spun cate margarete sau stele are cabana, fiindca nu e cotata, nici pe site-ul oficial (care din pacate e doar in limba germana), dar banuiesc ca nu prea multe.
Cabana din lemn este rustica, iar dotarile sunt foarte sumare, asa cum ii „sta bine” unei cabane alpine folosite de skiori si alpinisti. Aflata la poalele muntelui inalt de cca. 2300 m Ellmauer Halt (consulta sursa: Wikipedia), a fost construita undeva la 1900, fiind modificata si extinsa de-a lungul anilor ’30.

In timpul razboiului a fost preluata de germani si transformata intr-un fel de comandament datorita pozitiei strategice, fiind inchisa pentru turisti. A fost modernizata prin 1960 si inca o data in anii nostri. Acum are si o terasa din beton, unde poti lua masa si admira panorama muntilor inconjuratori.

In functie de cat esti de pretentios si de cata nevoie de intimitate ai (desi aici e cam de prisos sa tii la asa ceva, ca oricum nu vei avea), daca esti singur sau in grup, poti alege sa dormi „la comun”, intr-un dormitor cu priciuri sau in camera de 8 paturi suprapuse. Sigur ca si preturile sunt pe masura – hai sa-i spunem – confortului pe care-l alegi si in functie de varsta. Preturile pentru copii, scad proportional cu varsta acestora. De asemenea, poti alege sa iei doar cazare sau regim de demipensiune. Preturile doar pentru cazare/ noapte pentru adulti sunt cuprinse intre 8 EUR/ persoana (in sala comuna), pina la 20 EUR/ persoana, in camera de 8 locuri. Cele pentru demi-pensiune ajung pina la 40 EUR/ persoana/ zi, si-asa mai departe.

Noi fiind grup de 7 persoane, am rezervat o camera de 8 paturi, iar cei de la cabana au avut bunavointa de a nu mai plasa pe nimeni in cel de-al optulea, desi nu poti avea o astfel de pretentie daca nu platesti si patul respectiv.
Paturile si mobilierul sunt din lemn, foarte simple, ca de altfel tot ce este la cabana. Ai la dispozitie cate 2 pături din lana pentru fiecare pat, saltea si perna. Daca tii la igiena ta personala, e bine sa-ti duci ceva asternuturi (chiar daca salteaua si perna sunt „imbracate”, nu stiu cu ce frecventa sunt schimbate). Ai nevoie de ceva cat de simplu in care sa invelesti perna si salteaua si, de asemenea, prosop si tot ce mai trebuie (sapun, etc), deoarece baia nu e dotata cu astfel de articole. Va spun toate astea fiindca noi le stiam, asa ca nu ne-au luat pe nepregatite.

De asemenea, trebuie sa stiti ca baile sunt comune, una pentru femei, alta pentru barbati. Au apa curenta doar rece, canalizare, toalete si chiuvete. Nu exista dus, uitati de asa ceva.

La intrare in cabana patrunzi intr-un vestibul unde este obligatoriu sa te descalti si sa lasi ghetele sau orice fel de incaltari ai avea si in orice anotimp te-ai afla. Pe podelele din lemn cerat si lustruit de mai sa-ti rupi gatul, e permis sa umbli doar descult, in ciorapi sau in papuci de casa, daca ai avut inspiratia (si informatia) sa ti-i aduci. Noi n-am avut, asa ca am lipait in ciorapi toata seara si ori de cate ori ieseam pe terasa ne incaltam, la intrare de descaltam si tot asa. Accesul animalelor este permis pretutindeni (mai putin in bucatarie), pentru ca ele n-au nevoie sa se descalte la intrare;-).
Asadar, si catelul nostru avea locul asigurat in camera. Ce, va mirati?

In acest vestibul sunt asezate cateva rafturi pe care sa-ti pui incaltamintea, insa insuficiente. Rezultatul e, ca alaturi de rafturile respective, pe jos (incurcand circulatia) sau pe primele trepte care duc catre etajul superior al cabanei, se afla amestecate o multime de ghete, de diverse dimensiuni si emanand diverse miresme.

Trecand peste toate aceste reguli si obiceiuri spartane ale cabanei de munte, privelistea pe care o ai cand ajungi aici, stand pe terasa sau pur si simplu privind pe geamul camerei, e magnifica!
Aici ne-am oprit si noi pentru o noapte, dupa o zi plina si obositoare, cautand linistea si confortul necesare odihnei. Dupa cum am istorisit in prima parte a acestei povesti, dupa ce-am petrecut mai multe ceasuri pe terasa, ne cuprinde in sfarsit somnul si racoarea noptii, asa ca, ne decidem sa mergem in camera. Ne dezechipam sincron pe intuneric, doar la lumina ce patrundea din holul comun, pe geamurile usii camerei si ne culcam. Aici mai trebuie sa va spun ca e bine sa nu dormiti in pijamale, ci mai degraba in trening sau in alte haine comode pentru somn (din motive de racoare si nu numai). Lumina din hol nu te deranjeaza fiindca datorita senzorului, aceasta se stinge automat cand nu mai e miscare afara. Paturile sunt comode si somnul trebuie sa vina indata.

Catelul instalat comod pe podea se ridica de cateva ori, vine si ne adulmeca pe cei care ocupam paturile de jos, apoi se culca linistit. La fel par sa fie si tovarasii mei de camera, doar eu incep sa ma foiesc in pat, ca de fiecare data cand dorm intr-un loc necunoscut. La un moment dat ma inteapa ceva si ma gandesc de unde pot sa fie tantari aici, la munte, mai ales ca e si destul de rece. Mi-e ciuda ca nu pot dormi, ies de vreo cateva ori afara in picioarele incaltate doar in ciorapi, ma asez pe bancuta din holul comun (da, da, holul cu ghetele) si ma gandesc ca voi sfarsi prin a-i deranja pe ceilalti tot agitandu-ma.

Ma intorc in camera si imi impun ca trebuie sa dorm, dar nu se intampla. Aud ca si ceilalti se foiesc in paturi, caci scartaie din cand in cand. In sfarsit, dupa vreo 2 ore de chin, ma uit la ceas si vad ca e 1 noaptea, cand ma surprinde o voce iritata si clara, care ne intreaba raspicat daca dormim. Ma gandesc ca-i vina mea, dar nu mare mi-e mirarea cand toate celelalte voci raspund la unison confirmand ca niciunul nu doarme. Catelul se ridica si ne priveste atent. „Vocea” coboara din pat, aprinde lumina si ne spune indignata ca e plina de intepaturi de... nu stiu ce insecta. Alti trei, spunem si noi ca am simtit intepaturi.

Sarim cu totii din paturi, dam asternuturile la o parte si incepem sa investigam peste tot. Paturile din lemn, sunt pline de plosnite! In momentul acesta, incepem sa ne scuturam toate hainele, lucrurile, rucsacii, impachetam tot si iesim afara, in noapte. Surpriza, doar noi suntem pe terasa! Ne-am fi asteptat ca si altii sa fii patit la fel, insa pina dimineata, n-a mai iesit nimeni din camera.

Urmarea a fost ca a trebuit sa petrecem toata noaptea afara, in frig (erau vreo 8-10 grade), gandindu-ne cu groaza ca s-ar putea sa caram insectele acasa, in bagaje...
Ne-am intrebat ce-i de facut, unii voiam sa coboram de pe munte, altii nu s-ar fi incumetat. Am supus la vot si decizia a fost sa ramanem pina dimineata, desi am fi putut cobori pe drumul forestier care nu e atat de periculos si in plus, afara era luna plina.

Trec peste faptul ca am ramas pe terasa pina aproape de 5 dimineata si nici azi nu-mi pot imagina ce secret au avut ceilalti ocupanti ai cabanei, care se pare ca n-au fost deranjati de „ intrusi”. Ori erau obisnuiti cu ele din cauza ca merg des la cabana, ori pur si simplu, aveau somnul bun. In oricare dintre ipoteze, nimic nu scuza ceea ce-am patit si nu pot sa cred ca doar in camera noastra erau insecte.

Dupa un timp, rapusi de somn, ne imbracam cu tot ce avem si ne intindem pe bancile de pe terasa. Reusim sa mai motaim asa, in timp ce orele se scurg si frigul este tot mai patrunzator.
La un moment dat, cineva fara somn, ne face o "surpriza" si ne trezim cu blitzul in ochi, asa incat datorita lui pot sa va arat acum, cam in ce conditii ne-am petrecut noaptea de pomina ;-) Iata:

In sfarsit, aproape de ora 5, se ivesc zorile si o noua si splendida imagine ni se arata. Sa vezi rasaritul de soare in munti, este ceva spectaculos, ce intrece toate pataniile din timpul noptii. Stam o vreme sa admiram inceputul unei noi zile, fotografiem cat putem, apoi ne ridicam amortiti de nesom si parasim locul. In continuare, nicio miscare in cabana, nimeni pe-afara...

Coboram pe drumul forestier si acum pot sa apreciez cat de usoara ar fi fost urcarea, daca am fi venit pe-aici, insa n-ar fi fost la fel de spectaculos.
Nimeni nu spune nimic, toti suntem adormiti si indignati. Doar catelul zburda la fel de vioi ca si ieri; cu siguranta el n-a fost piscat de plosnite.

Unul dintre noi are o idee grozava, se opreste si scoate din rucsac o sticluta de palinca, despre care uitasem. Luam fiecare cate o gura si aproape instantaneu ne incalzim. Dintr-o data ne simtim mai bine, soarele incepe sa urce pe cer si scalda in lumina crestele muntilor, iar noi ne invioram. Viata e frumoasa, nu-i asa?

Coboram in ritmul acesta vreo 2 ore, deja e destul de multa lumina si aerul incepe sa se incalzeasca. Discutam despre ceea ce-am patit, ne amuzam, ne indignam in continuare.
Ajungem in sfarsit jos, la cabana Wochenbrunn, unde ne asezam si ne tragem sufletul. Intre timp se deschide, luam cate o cafea si ne revenim complet, cel putin pentru o vreme. Coboram apoi pina in parcarea unde lasasem masinile, ne schimbam incaltarile de munte, mai schimbam cateva vorbe si ne despartim, plecand pe drumuri diferite.

Ne promitem ca vom vorbi la telefon si vom gasi o cale prin care sa „razbunam” cumva, episodul neplacut prin care am trecut. Daca tot am ajuns aici, trebuie sa va spun ca ulterior, la vreo saptamana dupa patanie, dupa ce ne-am asigurat cu totii ca n-am patit nimic si nici n-am aduc plosnite cu noi in bagaje, am hotarat ce este de facut. Ne-am gandit ca inainte de a face o reclamatie la administratia cabanelor, sa-i intrebam pe cei de-acolo daca stiu despre problema pe care o au.

Le-am scris un email si i-am informat despre tot ce patisem, fara pretentia de a primi banii inapoi, chiar daca asa ar fi fost normal. Am primit raspunsul dupa 2 zile si nu mica ne-a fost mirarea sa aflam ca stiau despre plosnite. Isi cereau scuze si acuzau faptul ca nu au nicio solutie, fiindca toate cabanele din zona sunt pline de plosnite, iar cata vreme turistii se plimba de la una la alta, ei nu prea au ce face...
Mai e ceva de comentat? Nu, n-am facut reclamatie, dar am sters de pe lista noastra prezenta si viitoare cabana Grutten Hütte, precum si toate celelalte cabane din zona respectiva.

Acum, ce sa va recomand? Sa mergeti sau nu la cabana? Sincer, nu cred ca au reusit sa scape de plosnite prea curand, doar daca au inchis toate cabanele si au facut o dezinsectie asa cum scrie la carte, dar asta stim cu totii, inseamna pierdere de bani si publicitate negativa. Oricum, sper ca cineva dintre ai lor si nu romani, sa-i reclame si sa se termine cumva, povestea.

Acum cand ma gandesc inapoi, ma amuza episodul, insa sunt sigura ca daca ne-am fi umplut casele de plosnite, n-ar mai fi fost nimic de ras. Suntem in Austria, dar se confirma inca o data zicala ca „fiecare padure are uscaturile ei”.

Va pot recomanda insa, sa faceti o excursie de o zi pina acolo, caci se poate lejer sa mergeti si sa reveniti in aceeasi zi, fara a trece pe la cabana. Zona este superba si peisajele va vor incanta peste masura. Natura nu trebuie sanctionata pentru greselile si nepasarea oamenilor, deci nici eu n-o voi face.