Coana Mȃtzins

Nu mi-au placut niciodata  prea tare pisicile, in schimb imi plac foarte mult cainii, caii si pasarile. De fapt imi plac toate vietatile, fiindca toate creatiile lui Dumnezeu au un rost pe lumea asta, asa cum si noi, oamenii, avem.

In ceea ce priveste pisicile, pina de curand, hai sa zic, cu vreo 4-5 ani in urma, consideram ca sunt perfide, viclene si nu merita sa-mi bat capul prea mult cu ele. La un moment dat insa, fara sa stiu cum, mi-am dat seama ca sunt chiar dragute si-au inceput sa-mi placa. Ma bate gandul tot mai des, sa adopt o pisica, daca nu voi fi in stare sa-mi iau un catel.

Pe Coana Mȃtzins am cunoscut-o (si-am indragit-o instantaneu), la spital, in Cluj. Nu stiu cum o cheama si de fapt nici nu conteaza; pentru mine, ea este si va ramane Coana Mȃtzins.
Pai, hai sa va spun mai multe desprea ea, de vreme ce si-a facut  loc aici, pe blogul meu.

Coana Mȃtzins salasluieste in curtea Clinicii de Hematologie din Cluj, pe unde-mi fac si eu veacul, asa ca, era normal ca la un moment dat sa ne intalnim fata-n fata si eventual, sa ne si imprietenim.
Lucrul acesta s-a intamplat candva, in primavara trecuta, in timp ce-mi petreceam una din lungile "vacante" la clinica. Era una din zilele mele bune, asa ca m-am gandit sa ies putin la aer. Zis si facut, am iesit si m-am asezat pe o banca, la soare.

Privind in jur, o zaresc pe Coana Mȃtzins la umbra unui boschet, preocupata sa lipaie din mancarea pe care tocmai o primise. Trebuie sa va spun, Coana Mȃtzins, alaturi de Garfield, sunt stapanii acestei curti.
Nu poti face nicio miscare, fara ca ei sa apara si sa te determine sa faci ceva in favoarea lor, desigur. In general Garfield vrea doar mancare, cum vor de altfel si alti colocatari ai curtii, vreo 3 la numar. Lui Garfield ii place si sa se razboiasca cu ceilalti, fiindca de cele mai multe ori il vad purtand foarte demn semnele acestor conflicte, pe fata-i galben-aurie. E totusi reticent in ceea ce priveste prietenia cu specia umana, caci nu se-apropie niciodata la mai putin de 4-5 metri de mine. Ramane in expectativa acolo, doar-doar va primi ceva, iar daca nu, se multumeste sa ma observe de la distanta.

Coana Mȃtzins insa, e pasnica, ea vrea mai mult decat atat si nu se multumeste doar cu faptul ca mai toti pacientii clinicii ii ofera zilnic din mancarea lor. Ma refer la cei care sunt in stare sa se tina pe picioare si sa iese afara, bineinteles. Ea vrea putin mai multa atentie, pe langa mancare.

Asadar, ies si stau pe banca, in timp ce Coana Mȃtzins termina de mancat si incepe sa dea tarcoale curtii. E satula imi spun, asa ca o sa ma lase in pace. Inchid ochii si-mi vad de ale mele, in timp ce vantul adie incetisor. La un moment dat insa, aud un mieunat subtire langa mine si deschid ochii. E insasi Mȃtzins, care sta jos, langa banca, cu codita infasurata in jurul labutelor si ma fixeaza nemiscata, cu ochii ei verzi.

Sa-ndraznesc oare sa pun mana pe ea? Ma musca? Ma zgarie? Asta mi-ar mai lipsi, in starea in care sunt... Cutez totusi, intind mana si-o mangai incetisor. Nicio miscare...inchide doar ochii si dupa cateva zeci de secunde, incepe sa toarca incetisor, apoi tot mai tare. Gata, consider ca ne-am imprietenit.

...si dupa o vreme, sare direct pe banca langa mine, dar nu ma slabeste. De cate ori vreau sa-mi schimb pozitia sau sa-mi retrag mana, se lipeste tot mai tare de mine, vrand parca sa ma-ndemne s-o mangai mai departe. Ceea ce si fac, evident.

Si uite-asa, incepand din ziua aceea, eu si Coana Mȃtzins suntem prietene. Eu ii ofer mancare si mangaieri ori de cate ori sunt in stare sa cobor in curte, iar ea, imi ofera companie... Si timpul trece, intr-un mod placut pentru noi doua, caci ceilalti nu indraznesc deocamdata sa-I imite obiceiurile.

Imi place tovarasia ei, de fapt a animalelor in general, fiindca ei nu pretind foarte mult de la tine, doar putina atentie; nu te enerveaza cu vorbaria lor, cu iscodelile si mania curiozitatii de care se pare ca sufera majoritatea semenilor nostri.

Am petrecut multe ore pe banca, alaturi de Coana Mȃtzins, stand pur si simplu la aer, ori citind si niciodata nu ne-am plictisit una de alta.
Va pot spune cu mana pe inima, Coana Mȃtzins e o pisica de isprava!