Vecinii nostri

De ceva vreme ma gandesc ca merita sa scriu cateva cuvinte si despre despre vecinii nostri. De ce? Pentru ca sunt prea amuzanti, prea galagiosi (in sensul bun al cuvantului) si dragalasi, ca sa nu fac asta.
Vi-i prezint asadar pe Pufi, "vecinii" nostri ;-)

Ce sunt aceia "pufi"? Pai, n-ati auzit de Puffins, pasarile acelea micute si viu colorate? Ei bine, vecinii nostri au imprumutat doar numele de la ei, caci nu seamana deloc cu Puffins.De fapt, noi I-am botezat Puffins, pe scurt (si articulat;-) "Pufii" sau "Pufinsii", caci ne-a placut cum suna si gasesc ca li se potriveste numele.

Pufii locuiesc in imediata noastra apropiere, chiar deasupra balcoanelor noastre (caci avem doua). La prima vedere ai zice ca nu-I mare lucru de capul lor, ori ca sunt mici si cenusii, dar lucrurile nu stau chiar asa.
Pentru cei cativa centimetri si aproximativ 20-25 de grame pe care le au, personalitatea lor este una neobisnuit de mare. Tupeul, nici nu mai povestesc...!

Noi si Pufii ne-am imprietenit abia de vreo 5-6 ani incoace, desi locuim aici de aproape 10 ani. De ce ne-a trebuit atat? Pai, fiindca Pufii n-au venit la noi in vizita de la inceput, desi noi I-am gasit aici cand ne-am mutat.
In unele zile, mai ales de primavara, ii vedeam pe Pufi iesind dimineata din cuiburile lor de sub acoperis, pe sub streasina, luandu-si zborul catre o noua zi. Nu le-am dat mare importanta la inceput... Nici n-am crezut vreodata ca o prietenie intre noi ar fi posibila.

I-am vazut insa din ce in ce mai des, fara sa vrem, plecand, venind, carand mancare, ierburi si frunze in cuib, trebaluind, ducandu-si micuta lor viata in paralel si la mica distanta de noi.

Probabil le-a luat o vreme sa vada cu cine au de-a face, ce fel de oameni suntem, daca merita sa-si piarda timpul cu noi. Si pina la urma, dupa 5 ani, se pare c-au hotarat ca suntem in regula si ne-au facut o vizita... Timizi si speriosi la inceput, dar curiosi, nevoie mare!

Am constatat ca-n diminetile de primavara-vara, cand zilele sunt lungi si se crapa de zori dis de dimineata, e mare zarva in balconul de la dormitor. In timpul saptamanii mai putin, pentru ca plecarea de dimineata la serviciu, nu ne lasa timp sa observam astfel de "scene". Sambata si duminica insa, cand era somnul mai dulce, deseori ne trezeam mult mai devreme decat am fi dorit, din cauza Pufilor care nu pridideau sa "cante" cum stiau ei mai bine. Si mai tare, evident.

De multe ori, cu ochii carpiti de somn am iesit nervoasa in balcon, cu gandul sa-i alung, fiindu-mi ciuda ca iar ne-au trezit! Pe cine s-alungi, ca parca facandu-mi in ciuda, asteptau sa ma ivesc la usa si la un semnal piuit, isi luau zborul, precum sagetile.... Si somnul se duce inc-o data...

Treptat ne-am obisnuit cu Pufii si nu numai ca nu ne mai deranjeaza cu ciripitul lor vesel, dar i-am indragit si-i incurajam sa vina. Iti e mai mare dragul sa-i vezi cum se itesc printre floricele, pe jardinière si astepta parca sa-i observi, ca sa se dea in spectacol.



Si anii au trecut, Pufii au prins incredere in noi, iar acum ne viziteaza zilnic. Practic nu avem vecini atat de buni cum sunt ei ;-) Asta daca trecem peste micile neplaceri si "accidente" cauzate - firesc de altfel - de catre Pufi.

I-am incurajat sa vina, la inceput punandu-le zilnic in jardinière, printre flori, mici cutiute cu faramituri de paine si seminte. Au venit, din ce in ce mai des, iar eu am constatat ca micile cutiute nu mai sunt suficiente, asa ca am trecut la cutii mai mari, ca sa se sature toti Pufii. Pai, nu e normal asa? Unde mai pui ca iarna, sarmanii de ei, isi gasesc tare greu de mancare...

Odata cu inmultirea numarului de Pufi, direct proportional cu marimea cutiilor si pofta lor de mancare, a devenit pesemne vizibila de la distanta, din inaltul copacilor de peste drum, activitatea efervescenta de la noi din balcon... Asa ca, inevitabil, intr-una din zile, m-am pomenit cu o cioara c-a aterizat si ea pe jardinièra, in toata splendida si neagra ei maretie!

Am alungat-o biata de ea, caci desi sunt printre cele mai inteligente pasari, parca totusi nu ni le dorim in balcon. M-am gandit instantaneu cum sa-I feresc pe Pufi de diversi pradatori si oportunisti si m-am gandit sa asez o singura cutie, mai mare, cu mancare, direct pe jos, in balcon. Poate ca Pufii vor veni acolo jos, unde sunt la adapost, feriti de priviri indiscrete, de florile si plantele pe care le avem in balcon. Iata cum arata balconul pufesc, intr-o zi de vara:

Zis si facut. Am "amenajat" locul, Pufii au venit, s-au speriat la inceput de orice miscare a noastra, chiar in casa fiind, apoi treptat, s-au obisnuit.

Acum vin fara teama, la locul de hrana si apa, care trebuie zilnic alimentat, fie vara, fie iarna. Aici isi aduc si micii puisori in zilele senine de Aprilie si Mai, cand incep primele lectii de zbor, printre plantele noastre din balcon.

Tot de-aici isi hranesc puii, facand zilnic zeci, poate sute de drumuri pina la cuib, de fiecare data ducand in ciocul lor micut cateva farmituri de paine. Se intorc un minut mai tarziu la locul de hrana, apoi o iau de la inceput... si tot asa, pina la sfarsitul zilei, cand soarele apune si toti Pufii, mari si mici, merg la culcare.

Mai tarziu, cand puii sunt in stare sa-si miste micutele aripioare si sa parcurga singuri cei cativa metri care-i despart cuibul de balconul nostru, vin cu totii la mancare,. Atunci eu, uneori noi, ne amuzam privind discret printre jaluzelele de la fereastra, cum parintiii se-ntrec in ale indesa puilor hrana in cioc, parca aflandu-se intr-o competitie cu totii.

Totul se petrece minute bune,  timp in care puii mici si guresi, inghit pe nemestecate hrana si bat nebuneste din aripi, de nerabdarea si placerea de a manca. Cei mari isi iau apoi zborul pe nepregatite, lasandu-si micile odrasle singure si nedumerite, fix in mijlocul farfuriei cu mancare.

Ies uneori in balcon sa-I vad si ma amuza cum puisorii in nestiinta si nevinovatia lor nu se tem de nimeni si de nimic, ramanand in continuare in farfurie, dar nestiind singuri ce trebuie sa faca. Stau nemiscata in usa, privindu-I, fara sa fac gesturi bruste. Puii ma privesc cu ochii mari si rotunzi, apoi isi rotesc capsorul, cautandu-si parca din priviri parintii.

Cate unul mai voinic, reuseste sa se ridice in zbor pina pe marginea jardinierei si se ascunde repede printre petale, multumit c-a ajuns la adapost.

Ma retrag si urmaresc mai departe din dosul jaluzelelor cum dupa cateva minute reapar parintii in graba mare si-si reiau cu totii activitatea intrerupta si iarasi zarva e la ea acasa...

S-a intamplat de doua ori, ca in timpul lectiilor de zbor, cate-un pui ratacit sa ne intre in casa si sa se ascunda pe dupa mobile. Am asteptat rabdatoare sa-si traga inima si sa-si infraneze frica, spre a-si gasi calea inspre afara, asta in timp ce afara, in balcon, zarva era in toi, intreg "clanul" se rotea batand innebunit din aripi, in cautarea puiului ratacit.

Pufii, vin vara si iarna la noi si pe masura ce anii trec, suntem din ce in ce mai atasati unii de alti: noi de ei, iar ei de mancarea noastra. Am ajuns atat de "familiari", incat unii mai curajosi, nici macar nu catadicsesc sa mai zboare din balcon atunci cand iesim afara. Cel mult, zboara din farfurie, pe cea mai apropiata jardinière si raman acolo pina cand noi intram in casa.

Ba uneori mi se pare  ca abia asteapta sa plecam, iar cand nu mai au rabdare, coboara iar in farfurie si-si reiau mancatul, chiar cu noi de fata. Ce-I drept, in tot timpul acesta isi rotesc capsorul sa vada daca prezenta noastra nu-I ameninta in vreun fel, caci nu strica niciodata sa fii suficient de prevazator, nu?

La fel se intampla si in zilele "de curatenie"...Ce, doar nu v-ati inchipuit ca Pufii nu fac mizerie? Ori ca si-o curata singuri? Departe de ei asa ceva...

Asadar, am instituit saptamanal o anume "zi de curatenie", in afara maturatului zilnic, care este absolut necesar pentru a nu duce in casa ramasitele ramase de la masa Pufilor.

Zilele de curatenie sunt mai rare vara, fiindca atunci Pufii sunt ocupati aproape intreaga zi cu cercetatul imprejurimilor si dormitatul prin frunzisul copacilor de peste drum de noi. Vara Pufii vin in balcon doar pentru a ciuguli putin, de cateva ori pe zi, mai des pentru a bea apa si pentru a se scalda in baita pe care le-am amenajat-o.

Iarna insa, e cu totul alta treaba. Pufii stau mai toata ziua la noi in balcon, mai degraba fiindca e mai cald, decat pentru mancare. Evident, mizeria e mai multa si mai greu de curatat iarna, dar nu ma plang, pentru ca-mi sunt dragi.

Carevasazica, concluzia este ca atat cantitatea de mancare, cat si mizeria produsa, sunt direct proportionale cu numarul de grade din termometru si a numarului de Pufi. Cu cat mai multe, cu atat mai mare. Unde mai pui, ca la masa vin si Pufii vecini, care salasluiesc desupra celuilalt balcon pe care-l avem, ori diversi "oaspeti" de-ai Pufilor nostri, ori pur si simplu intrusi veniti de-aiurea...

Poate va intrebati cine-I hraneste pe Pufi, atunci cand nu suntem acasa o perioada mai indelungata. Pai, ca-n orice casa, atunci cand stapanii sunt plecati, exista cineva care vede de casa, uda florile, si-asa mai departe. In cazul nostru, implicit si de Pufi. V-ati prins?

Si ca in orice organizatie, si clanul Pufilor are un sef, pe care noi il numim pur si simplu "Sef". Am invatat sa-l deosebim printre ceilalti, datorita faptului ca "locuieste" cel mai aproape de noi si e cel mai calm atunci cand, cateodata, agitatia din balcon depaseste limitele.. Se poarta si are tinuta de un adevarat Sef. Ce, credeati ca Pufii sunt de capul lor? Nici poveste...;-)

Sa va mai spun ceva: si cu balconul celalalt avem o poveste... In exterior, intre balcon si stalpul de sustinere, exista un cuib cladit acum cativa ani de turturele sau de porumbei, nici nu mai tin minte cine l-a inceput si cine l-a continuat...

Cert e ca in fiecare an, cineva isi creste acolo puii. Probabil se simt in siguranta si de-asta vin mereu, pe rand, cand turturelele, cand porumbeii.

Asa ca, anual ne bucuram sa avem acolo micii puisori si sa-I vedem cum cresc, invata sa zboare si apoi pleaca, urmand ca altii sa le ia locul in cuib.
Imi pare rau c-am fost lipsita de inspiratie si n-am facut poze de fiecare data cand intalneam in balcon, printre flori sau pur si simplu rataciti in timpul lectiilor de zbor, puisorii turturei sau porumbei... Am fi avut acum, o colectie pe cinste!

Am totusi doua poze, facute anul trecut, cand in cuib am avut un turturel si "fratele" sau mai mic, un ou ;-) Iata-i, sunt si ei un fel de Pufi in devenire, doar ca mai mari:

Asadar, Pufii au viata lor, departe de a fi lipsita de sens cum ar putea crede unii.
Si ce-i mai important, e ca noi facem parte din ea. Sau ei din a noastra...nu mai conteaza... principalul e ca suntem unii cu altii si ne bucuram de asta :-)

Asa cum am spus si aici, imi doresc foarte mult un catel si o pisica... Dar pentru ca nu-I am si acest lucru nu e posibil deocamdata, Pufii le tin locul si n-as renunta la ei nicicum.

M-a intrebat cineva de ce nu-mi iau un papagal, ori alta pasare, s-o tin in casa. N-ar face atat mizerie, n-ar consuma atat de multa paine si-asa mai departe.
...Pentru ca n-as suporta sa vad o pasare inchisa in colivie si mi se pare o prostie din partea celor care fac asta, indiferent ce vor zice unii sau altii. Pasarile s-au nascut pentru a fi libere.

Ce-as face cu Pufii dac-as avea o pisica? Cu ei, as continua ca si pina acum.
Cu pisica? Pai, pe ea, n-as lasa-o in balcon ;-)