Gustul uitat al copilariei

Nu pot spune despre mine ca sunt nostalgica a vremurilor trecute, desi acestea au avut farmecul lor. Niciodata nu am trait in umbra amintirilor si nici nu am regretat trecutul. Mereu am privit catre viitor si nu m-am lasat niciodata cuprinsa de regrete. Din cand in cand insa, amintirile din trecut ma invadeaza atat de puternic incat parca simt fizic, mirosul si gustul acelor vremuri. De multe ori, aceste senzatii sunt starnite in mod neasteptat, fara a fi fost anuntate ori simtite. Si-atunci, in acele momente nepretuite, savurez indelung placerea aducerilor aminte din vremea copilariei sau a adolescentei, lasandu-ma in voia lor. Stiti despre ce vorbesc, nu-i asa?

Astazi, deschid plina de speranta, poarta veche din lemn a casei binecunoscute, cu gand de a petrece macar o jumatate de ora cu prietena necuvantatoare, care salasluieste acolo. Ca de fiecare data cand patrund in curtea linistita si inecata de plante, ma invaluie sentimentul binecunoscut al prezentei spiritului doamnei Havisham, din Marile Sperante a lui Dickens. Vegetatia a cuprins in dezordine, cea mai mare parte a curtii, facand trecerea catre gradina din spate, fara ca macar sa-ti dai seama de lucrul acesta.


Ali se bucura tare, ca de fiecare data cand o vizitez si ma asigura de lucrul acesta, dand puternic din coada intr-o parte si alta si alintandu-se la picioarele mele. Sigur ca ma bucur si eu sa o vad si-i arat de indata cat de mult. Contrar asteptarilor, Ali se bucura mai tare de prezenta cuiva acolo, decat de bunatatile pe care le primeste de fiecare data, asa cum s-ar putea crede. Asta pentru ca Ali este un catel singur, care duce lipsa unui stapan iubitor. Povestea lui Ali se gaseste aici si merita a fi cunoscuta: Un catel cuminte si credincios.

Dupa catava vreme petrecuta in tacere cu ea, ma indrept fara vreo intentia nume, catre gradina din spate. Nimic nu tulbura linistea locului salbatic si inverzit. Ochii imi cad pe ciresul din spate... O explozie de culoare imi invadeaza privirea! Ramurile incarcate abunda in culori ce pornesc de la rosu aprins si ajung la galbenul solar. De mult nu am vazut un pom atat de incarcat de roade si trebuie musai sa gust din minunea aceasta.

Pasesc prin iarba verde si uda de ploaie, fara sa-mi pese de pamantul jilav care mi se lipeste de talpi. Catelul ma urmeaza curios si cuminte. Ajungem sub pom si ne oprim. In aer se invart roiuri de insecte care parca adulmeca rodul atat de bogat, care sta sa rupa crengile ciresului. Le aud zumzaind, acompaniate de ciripitul pasarelelor.

Ma intorc din nou la umbra ramurilor grele de rod si ma intreb oare ce gust or avea? Si dintr-o data, fara niciun gand, imi infing mainile hulpave in zecile de ciorchine atarnande, si ca si cand n-as fi gustat niciodata cirese, incep sa infulec din ele! Sunt dulci si zemoase, asa cum doar ciresele mancate direct din pom pot sa fie. Si pe data, atunci si acolo sub cires, copilaria revine peste mine, cu tot cu miresmele si gustul ei dulce-acrisor... Nu ma mai satur sa gust din fructele spalate de ploaie si ma opresc doar sa caut ceva in care as putea sa adun. Gasesc imediat o punga si imi reiau festinul inmiresmat, de vara.

Langa mine, catelul ma priveste curios si tacut. Asteapta in liniste sa termin cu prada, dar eu nici ca ma pot opri! Imi indes in gura din ce in ce mai multe cirese si-mi pare rau ca, treptat, incep sa nu mai ajung usor la ele. Picioarele mi se afunda in pamantul acoperit cu iarba moale, dar nici ca imi pasa. Dincolo de pom, ar trebui sa fie capsuni, dar desi cercetez terenul, nu mai gasesc nimic. Ma multumesc cu ciresele coapte.

Pe data a disparut oboseala si greata, ametelile si durerile de cap, iar starea de bine a revenit, caci parea a ma fi uitat in ultima vreme. Nu simt decat bucuria nemarginita a copilariei, atunci cand cocotata in visinul din curte, ma desfatam cu roadele lui negre, pana ce nu mai puteam manca. Totul a revenit, aici si acum, copilaria cu mirosul si gustul ei, sub acest cires nemaipomenit de frumos. Ma bucur de bucuria aceasta a regasirii si dupa ce ma satur, incep sa le adun intr-o punguta.

Desigur, nu se compara nu ciresele pe care aproape zilnic le cumpar de la magazin, dar asta nu conteaza, caci nimic nu-mi poate stirbi bucuria de a ma afla aici.Ma consolez cu ideea ca totusi am posibilitatea sa le cumpar de la aprozar sau din piata, fata de cei care nu isi permit acest lux si trebuie sa le ia de la supermarket.

Intr-un tarziu, parasesc gradina, curtea inecata de vegetatie salbatica si pe prietenul meu catelul, apoi iau incetisor, drumul catre casa. A fost o zi buna, astazi.