Tacerea, cat o mie de cuvinte

De cele mai multe ori nu am probleme in a ma exprima, in a-mi descrie starile si trairile, imi gasesc destul de repede cuvintele. Imi place sa vorbesc, sa comunic, dar cu un rost anume. Nu sunt un om introvertit dar nici contrariul. De fapt, cred ca granita dintre cele doua adjective este subtire si deseori pasesc de-o parte sau de alta a ei. Inseamna oare ca sunt in echilibru? Nu neaparat... Poate ca nu stiu sa le dramuiesc...N-am sa-mi pot da seama probabil, niciodata. Nu stiu cum sa ma caracterizez dar nici nu conteaza prea mult. Pot sa o faca altii, daca vor vrea sa o faca.

Atunci cand am ceva de spus, o spun. Atunci cand vreau sa tac, o fac. De multe ori, tacerea spune mult mai multe si face cat o mie de cuvinte. Asa ca prefer sa tac. Eu cred ca faptele si mai putin spusele ne caracterizeaza pe noi, ca fiinte umane. Felul in care alegem sa ne traim viata, arata mai multe despre noi, decat toate vorbele frumos mestesugite sau zornaite zgomotos.

A fi tacut ori a tacea nu inseamna ca esti pasiv sau lipsit de intentii... bune sau rele, desigur. Dar eu ma refer aici la partea buna a lucrurilor, la ceea ce facem bun si frumos dar de multe ori nu e cunoscut fiindca alegem sa nu spunem. Conteaza ceea ce spui sau ceea ce faci? E o dilema.
Sigur, cuvintele ajuta de multe ori dar la fel de adevarat e ca uneori, deseori, sunt de prisos. Si mai mult de-atat, cateodata sunt mult prea zgomotoase, perturbatoare, obositoare.

O zicatoare spune ca "binele face putin zgomot si zgomotul putin bine". De multe ori faptele bune se fac in tacere. Meditatia se face in tacere, introspectia se face in tacere, rugaciunea profunda se face in tacere.

Multi dintre acei care cred in Dumnezeu simt cum de multe ori El lucreaza prin tacere. De cate ori nu ti s-a intamplat s-astepti un raspuns de la El si-aceasta n-a venit atunci cand ti-ai dorit? De cate ori s-a intamplat insa, ca tu sa fii rasplatit in tacere, printr-o fapta sau printr-un simbol ori gand tacut si astfel sa capeti raspunsul mult asteptat? Eu am trait asta, de mai multe ori...

Si-atunci de ce sa-mi strig cu voce tare dragostea pentru Dumnezeu cand pot s-o fac in liniste si doar de El auzita? Cred cu tarie in Dumnezeu si pot comunica cu El in tacere, dincolo de cuvinte. E gresit s-o fac in felul acesta? Poate ca da, deoarece credinta si rugaciunea suntem indemnati a le rosti si face in comun, caci ele dobandesc astfel, mai multa putere. Si daca aleg sa le fac in singuratate, doar eu, stand in fata Lui fara sa am nimic de ascuns, e gresit? E un pacat? Sunt mai putin credincioasa ori deloc?

De multe ori mi se intampla sa intru in biserica la ceas de zi, cand nimeni nu este de fata, in afara Lui. Ma simt mult mai linistita atunci si pot sa-mi incredintez toate gandurile doar Lui, caci nimic nu ma tulbura si nimeni nu ma priveste, nici un fosnet nu se aude, tacerea e deplina. 
La fel de bine pot sa meditez asupra mea, a credintei mele in El, atunci cand sunt in singuratate si am starea de spirit potrivita, intr-un varf de munte ori de deal, la o plimbare prin padure, ori pur si simplu intr-un ungher ascuns al camerei mele. O fac in pace si in tihna, fara cuvinte spuse, ci doar gandite.

Si-atunci ma intreb din nou: e gresit sa-mi manifest credinta si dragostea pentru Dumnezeu in felul acesta, e un pacat sa nu o strig intr-un glas alaturi de ceilalti credinciosi, in timpul unei slujbe? 
Nu cumva e mai gresit sa-i judec pe altii, neincercand sa-i inteleg in vreun fel, crezand ca doar ceea ce fac eu este corect si bine? E suficient a respecta niste dogme scrise pentru a fi credincios?

O sa caut multta vreme de-acum inainte raspunsurile la aceste intrebari, dar in tacere, caci tacerea mistica, spiritualitatea sunt cele care ne dau pace si liniste sufleteasca. 
Ma voi ruga in liniste, cu umilinta, in continuare si voi incerca sa nu-i judec pe ceilalti defel. Acesta este telul meu pentru saptamanile care au mai ramas din Postul Mare.

"Decalogul Tacerii:
1. Taci, daca nu ai de spus ceva folositor.
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul.
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti.
4. Taci, atunci cand esti provocat.
5. Taci, cand esti nervos si iritabil.
6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poată vorbi.
7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Spiritul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe  care le-ai auzit.
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti.
9. Taci, cand esti ispitit sa critici.
10 Taci, cat ai timp sa te gandesti inainte de a vorbi."