Cetatea Rupea, precum pasarea Phoenix

urmare de aici

Inca o zi innorata dis de dimineata la Viscri, acolo unde ne-am stabilit „cartierul general” pentru cateva zile (vezi impresii aici ), ceea ce ne determina sa mergem astazi la Rupea, sa vedem cetatea.
Marturisesc ca habar n-am avut ca cetatea a fost restaurata, acest lucru descoperindu-l abia de curand, de cand facem planuri legate de ceea ce avem de vazut in satele sasesti dintre Sighisoara si Brasov.
Trecusem de multe ori prin zona si vazusem pe deal ruinele a ceea ce candva fusese o cetate, dar nu ne-am gandit niciodata sa mergem s-o vedem. Acum, documentandu-ne despre aceste locuri, am ramas placut impresionati de felul in care au reusit s-o restaureze si imediat ne-am spus ca trebuie sa mergem acolo. Vedem ce-om face daca ne va ploua, probabil de vom aciui pe undeva prin Rupea, in cautare de alte obiective turistice.

Cum ajungi

Pornim asadar spre Rupea, care nu e deloc departe de Viscri, la circa 25 de km de sat si la vreo 53 de Sighisoara. Din oricare parte ai veni, Sighisoara sau Brasov, drumul pe care mergi e acelasi si e foarte bun: E60. Distanta fata de Brasov este de 65 de km.

Aflandu-ne intr-o zi lucratoare a saptamanii, traficul pe drum nu este foarte mare, ceea ce ne permite sa mergem lipsiti de griji si sa admiram peisajul valurit si verde din jurul nostru. Odata ajunsi la intersectia lui E60 cu drumul catre cetate, facem stanga si urcam dealul. Cetatea se vede de la mare distanta pe drum, din orice parte ai veni, dar pe masura ce te apropii, imaginea ei e tot mai impunatoare.

Imi pare bine c-am gasit pe niste site-uri de specialitate, recenzii scrise in perioada in care cetatea era inca in ruina iar renovarile abia incepeau, pozele atasate acolo fiind graitoare in acest sens. Astfel, pot sa compar imaginile de acum, cu cele vazute pe site-urile consultate si astfel sa apreciez si mai mult eforturile si maiestria celor care au contribuit la renovarea Cetatii Rupea.

Pe masura ce drumul se apropie de cetate, norii se imprastie si fac loc unei zile senine de un albastru pur, norii pufosi fiind singurele pete de culoare in peisajul verde-albastru care ne inconjoara. Se anunta a fi o zi frumoasa, dar si foarte calduroasa, asa ca vom vedea cat de inspirata a fost alegerea noastra. Copacii si tufisurile din jurul cetatii au fost taiate la renovare, spre a o face vizibila de la mare departare si, asa cum aveam sa vedem, nici in interior nu ai parte de niciun pic de umbra.

Cetatea

Ajungem in parcarea larga de la poalele dealului si constatam ca nu e absolut nimeni acolo. Lasam masina si ne continuam drumul pe jos, pina la urmatorul nivel al parcarii, unde vedem totusi vreo 3 masini. La marginea nivelului de jos al parcarii, un sir lung de toalete, vreo 20 sa tot fie, dar care deocamdata nu sunt date in folosinta. Tot ceea ce au la dispozitie putinii turisti prezenti, sunt 2 toalete ecologice aflate in prelungirea celor construite. Bune si astea cand nu ai incotro.
In dreptul intrarii, un chiosc de lemn de unde achizitionam bilete (10 lei/ persoana) si niste pliante informative despre cetate. Tot de aici, cei care doresc pot achizitiona ghiduri audio. Nu platim taxa foto, lucru destul de inedit.

Patrundem in cetate prin poarta masiva de lemn si pe pe sub bolta larga din piatra si incercam sa ne orientam cu ajutorul pliantelor. In fata ni se deschide drumul care urca pina la urmatoarea arcada, deschisa in zidurile de mijloc ale cetatii. De jur imprejur, dealul e acoperit cu iarba verde si cruda si o sumedenie de puieti de copaci, proaspat plantati.

Aici trebuie spus ca cetatea este inconjurata de 3 ziduri de aparare si numeroase bastioane, a caror constructie s–a realizat treptat, incepand in secolul XIV si terminandu-se in secolul XVIII. Zidurile delimiteaza trei zone distincte ale cetatii, numite Cetatea de Jos, Cetatea de Mijloc si Cetatea de Sus. Fortareata a fost construita in scop de aparare si a constituit locul de refugiu al locuitorilor din Rupea si satele invecinate, in fata asalturilor turcesti.

De-a lungul secolelor a trecut prin diverse incercari, incepand cu asediile si jafurile turcesti, continuand cu un mare incendiu in secolul al XVII-lea si terminand cu distrugerea ei de catre autoritatile comuniste in secolul trecut, cand se dorea reciclarea bazaltului din dealul pe care este construita, pentru amenajarea localitatii Rupea (sursa: Wikipedia). Toate aceste incercari, au adus-o finalmente in stadiul de ruina, de unde a fost scoasa, la capatul a trei ani de renovari si redata circuitului turistic.

Pentru moment, ne aflam in perimetrul Cetatii de Jos. Ne departam de Turnul Portii si mergem in dreapta, catre fantana adanca de vreo 60 de metri, ce strajuieste intrarea in Turnul Slujitorilor. Urc in turn pe scara de lemn, dar din pacate usa e inchisa. Ne-ar parea rau daca toate celelalte cladiri ar fi inchise, caci astfel nu ne-ar lua mai mult de 20 de minute sa vizitam cetatea. Vom vedea.

Ne indreptam catre capatul opus, din stanga intrarii, unde se afla vechea magazie militara, pe care din pacate, tot inchisa o gasim, Turnul Paznicului Cetatii, iar pe colt, Turnul Slaninii. Se pare ca fiecare cetate taraneasca obisnuia sa aiba un Turn al Slaninii, precum vazusem si cand am vizitat cetatea din Saschiz (vezi impresii aici).

Ziua e tot mai calda, iar soarele e tot mai puternic si ne determina sa ne punem ochelarii, dar continuam sa urcam pe drumul serpuit care duce in partea cea mai inalta a cetatii. Patrundem in Cetatea de Mijloc pe sub arcada Turnului Cetatii de mijloc si in continuare pare ca suntem singurii vizitatori. Privim in jos catre parcare si vedem doar 5 masini; se pare ca lumea nu se inghesuie astazi sa vada cetatea, lucru lesne de inteles, caci e o zi lucratoare a saptamanii. Ma intreb insa, oare cum o fi in plin sezon turistic? Sper ca nu la fel ca azi, caci ar fi o pierdere pentru turisti dar si pentru turism.

Aruncam din nou o privire in pliant si vedem ca in stanga portii s-au aflat candva Casa Judelui Regal si Casa Judelui Scaunal, dar nicio informatie in plus din pacate si nici nu prea reusim sa le identificam. Pe colt, la imbinarea zidurilor, este Turnul Pentagonal, denumit asa datorita formei pe care o are.

Aici altitudinea e mai mare deja si ne permite sa admiram panorama de dincolo de zidurile cetatii. Totul este verde in jurul nostru, in interiorul si in afara zidurilor! Vedem dealurile semete care inconjoara regiunea, precum si drumul pe care am venit, serpuind printre ele. De-aici de unde suntem, masinile care se misca cu viteza pe drum, se vad minuscule precum furnicile. Privelistea e intr-adevar grandioasa, caci poti vedea intr-o zi superba ca aceasta, pina hat, departe peste dealuri si vai. Nu degeaba a fost construita aici cetatea, caci a fost o redutabila reduta, greu de cucerit la vremea ei.

Acum putem admira mai bine si zidurile crenelate care inconjoara cetatea, precum si detaliile dezvaluite de lucrarile de restaurare. Ne aplecam si privim printr-o „fereastra” deschisa in zid si vedem prin ea, Turnul Portii in miniatura. Din loc in loc, atat la partea superioara, dar si in cea de jos, zidurile au guri de tragere, care erau utilizate atat pentru observarea zonei inconjuratoare, cat si pentru a arunca asupra atacatorilor smoala ori a trage cu sagetile.

Pe o muchie crenelata, in slaba adiere a vantului, stau semeti alaturi, un porumbel si varianta lui in miniatura, o frumoasa si foarte colorata pasarica. Le facem o poza cu mare grija ca sa nu-i speriem, dar ei ne privesc netulburati, ca niste adevarati stapani ai locurilor.

Ne continuam periplul prin Cetatea de Mijloc, cu bastioane si constructii deja din secolele XVII si asa cum ne indica pliantul informativ, ajungem la Capela. Hai sa mai facem o incercare, punem mana pe clanta si... surpriza, e deschis. Intram si gasim o incapere simpla si goala, dar racoroasa. Ramanem pret de cateva minute aici, dupa care, iesim din nou in arsita zilei.

Continuam ocolul cetatii, trecem pe langa ramasitele Turnului Capos (a carui denumire n-am reusit sa aflam de unde provine) si ajungem in cealalta parte, unde ni se deschide peste ziduri panorama Rupei. Desi soarele ne bate direct in fata, ne asezam cu coatele pe zid, sa admiram si sa facem poze. In spatele nostru se aud vorbe, sunt trei tineri englezi cu care aveam sa ne mai petrecem de cateva ori pasii, in incercarea noastra de a descoperi tainele cetatii.

Jos la poalele dealului se intinde micuta localitate Rupea, o insiruire de case traditionale sasesti de-a lungul drumului, dublate de constructii mai noi, care cresc treptat pana ce se transforma in blocuri. In mijloc, o oaza de verdeata, care nu poate fi decat un parc.

Ne dezlipim cu greu de zidurile cetatii, in ciuda soarelui obositor care ne loveste in plina fata si mergem mai departe caci mai avem putin pina in varf. Observam deja zidurile Cetatii de Sus, care se imbina atat de perfect cu pietrele naturale, incat ai spune ca sunt crescute din acestea. Aflam din pliant ca aici urmeaza sa vedem constructii din secolul XVII, printre care o serie de casute sau „camere” cum mai sunt denumite, care serveau drept locuinte ale satenilor care se refugiau in cetate.

Accesul catre aceste casute se poate face fie pe drumul normal pe care am venit pina acum, fie printr-un fel de gang deschis intre ziduri si constructii, pe un sir de trepte foarte inguste. Alegem varianta ultima, caci pare mai interesanta si totodata mult mai umbrita decat drumul pe care am venit.
Casutele care au reusit sa invinga urgia timpului si au fost restaurate, sunt pur si simplu botezate cu litere. Astfel, prima intalnita la capatul sirului de trepte, este Casuta D. Urcam mai departe pina in punctul de maxima altitudine al cetatii, unde se afla Casa (sau Camera) din Varf, singura a carei denumire nu este o litera. Intram si descoperim un interior simplu, mobilat cu masa si scaune din lemn masiv si supravegheata prin sistem de monitorizare video. Pe geamurile Casutei din Varf poti admira spendida panorama a imprejurimilor.

Admiram si noi privelistea apoi iesim, in timp ce tinerii englezi intalniti mai devreme urca inspre casuta. Le facem loc si incepem sa coboram de-a lungul zidurilor, admirandu-le robustetea si felul in care se ingemaneaza cu natura inconjuratoare.

Ajungem la poarta in timp ce soarele arde necrutator, mai aruncam o privire in spate cetatii si iesim pe poarta masiva. Afara, in cele doua parcari, masinile s-au inmultit intre timp, dar nesemnificativ.
Ce bine-ar fi sa putem urca in masina, dar e atat de incinsa, incat trebuie sa asteptam cateva minute cu geamurile deschise si aerul conditionat pornit. In sfarsit se racoreste si putem porni.

A fost o zi interesanta si frumoasa, iar alegerea de a vizita Cetatea Rupea, una foarte inspirata, ca si toate celelalte, facute de-a lungul vacantei noastre in Viscri.

Acum cand scriu si amintirile de calatorie s-au decantat, incerc sa compar cele doua cetati vazute: aceasta si cea de la Saschiz, spre a-mi da seama care din ele m-a impresionat mai mult. E greu insa, sa fac o asemenea alegere, caci fiecare dintre ele are farmecul sau, chiar daca una e complet restaurata iar cealalta este in ruina. Poate ca totusi, cetatea cea salbatica din Saschiz e mai aproape de sufletul meu, cu tot cu dealul pe care este asezata si cu tot cu satul care i se asterne la picioare ca intr-o imagine de carte postala.

Ceea ce pot sa spun cu certitudine insa, e ca fiecare din cele doua cetati merita atentie si deopotriva, merita cate o zi dintr-o vacanta petrecuta in aceste tinuturi, la un moment dat.