Freilichtmuseum (Muzeul in aer liber) Glentleiten

urmare de aici

Imi plac muzeele in aer liber. Iti dau posibilitatea de a te plimba prin zone incantatoare, de a respira aerul curat al naturii si in acelasi timp, de a te instrui. Dupa mine,  a petrece timpul intr-un astfel de mod, reprezinta  varianta perfecta pentru cei  in cautare de relaxare, miscare si un pic de cultura.

Nu pot sa-mi infranez pornirea de a scrie astazi despre un frumos muzeu in aer liber, vizitat intr-una din verile trecute si anume, despre Freilichtmuseum Glentleiten din Bavaria.

Despre muzeu

Freilichtmuseum Glentleiten, este cel mai mare muzeu in aer liber din sudul Bavariei. Acesta ofera o intreaga perspectiva asupra vietii rurale a oamenilor din aceasta zona, a arhitecturii si a mediului lor de lucru.

Aici au fost conservate si relocate impreuna cu tot ce se afla in ele, peste saizeci de cladiri originale (locuinte, ferme, ateliere, stane), acestea fiind amplasate in  cadrul unui peisaj amenajat conform mediului si a culturii din care provin.

Pe teren intins pe treizeci si cinci de hectare, te poti plimba vreme de cateva ore, trecand pe rand prin  gradini, paduri si pasuni unde pasc vacute, oi, capre,  aidoma  suratelor din vremuri stravechi. 

De pe dealurile pe care te plimbi, ai o perspectiva superba asupra vecinatatilor, cu lacul Kochelsee si padurile din jur.

Cum ajungi

Cu masina, venind de la Munchen, pe autostrada A95 in directia Murnau/Kochel-am-See, pina cand ajungi la respectiva iesire, iar acolo urmezi indicatoarele pina la Grossweil. Sunt aproximativ 65 km, aproape toti,  pe autostrada.

Daca tot te afli in zona si dispui de timp, ar fi bine sa vizitezi si Murnau, la doar 10 km in directia vest, de locul unde se afla muzeul Glentleiten (vezi impresii despre Murnau aici). E mare pacat sa nu o faci, caci Murnau este un orasel deosebit de pitoresc si de romantic, in care cu siguranta ai ce vedea si nu te vei plictisi.

Cu trenul, din orice directie ai veni, trebuie sa-ti iei bilet pina la Murnau ori pina la Kochel-am-See. Despre Murnau am vorbit, iar Kochel se afla la aproximativ cincisprezece kilometri fata de Freilichtmuseum Glentleiten si constituie si el insusi, un obiectiv turistic demn de a fi vizitat.

In oricare din cele doua orase te hotarasti sa cobori,  cel mai simplu e sa mergi la centrul de informare a vizitatorilor, aflat in mijlocul localitatii, sunt indicatoare care te ghideaza. Cei de-acolo iti vor spune de unde si care autobuz trebuie sa iei, pentru a ajunge la muzeu. Distanta e scurta, drumul cu autobuzul va dura cel mult o jumatate de ora.

In muzeu

Pretul biletelor de intrare difera in functie de numarul vizitatorilor, varsta acestora si de ora intrarii. Astfel, seara, dupa ora 17.00 vei gasi cel mai ieftin bilet. Pretul normal al unui bilet pentru o persoana adulta este de sapte euro. Daca faci parte dintr-un grup de cel putin douazeci de persoane platesti doar cinci euro de persoana, exista tarife speciale pentru elevi si studenti si-asa mai departe.

La intrare poti obtine brosuri gratuite cu cateva informatii  despre muzeu si planul acestuia, poti cumpara un ghid mai detaliat, fotografii cu exponatele din muzeu si materiale video. De asemenea, poti inchiria o pereche de casti audio, cu ajutorul carora vei putea asculta explicatiile unui ghid, in cateva limbi de circulatie internationala.

Turul complet al muzeului se face in aproximativ trei ore, citim intr-unul dintre ghidurile tiparite. Noua ne-a luat vreo cinci ore, fiindca am insistat sa intram in aproape toate locuintele si din cand in cand, am facut si pauze, oprindu-ne pur si simplu sa admiram peisajele alpine sau sa ne odihnim pe bancutele din fata caselor.

Luam asadar cate o brosura si cate-un plan si pornim in sensul de vizitare invers celui descris in materialul tiparit. De obicei facem lucrul asta cand ne aflam in astfel de locuri si suntem fara ghid, pentru a evita aglomeratia creata atunci cand mergi in acelasi sens cu multimea.

Muzeul este structurat asa incat iti permite vizitarea lui pe categorii de locuinte sau ocupatii ale fostilor locuitori. Tot la intrare poti achizitiona brosuri care te vor calauzi pe asa numitele „alei tematice”. Poti alege sa mergi pe fiecare din cele sase alei,  si ori sa-ti alegi doar anumite zone pe care sa le vezi, in functie de timpul pe care-l ai la dispozitie si de interes.

 Poti de asmenea sa ratacesti dupa bunul plac prin muzeu, fara o tinta anume caci te afli acolo ca intr-o mare si ampla gradina, in care nu te vei rataci, atat de bine este semnalizata.

Prima dintre aceste alei sau trasee de vizitare, numita „La prima vedere”, are menirea de a-ti oferi o perspectiva asupra constructiilor, a vietii de zi cu zi si a modului in care erau gospodarite locuintele in secolele trecute. Practic este un turul muzeului  in varianta scurta si condensata, aceasta durand in jur de trei ore. In tot acest timp, afli detalii despre stilul de viata al familiilor instarite din Bavaria, despre cel al mestesugarilor si ajungi sa cunosti modul in care taranii munceau si traiau intr-o ferma.

Ai ocazia in felul acesta, sa vezi o multitudine de case si ferme, incepand cu cele mai vechi care dateaza din secolul XVI si continuand cu secolele urmatoare. Cele mai noi provin din anii ’80 si vazandu-le, n-ai zice ca in anumite privinte s-au schimbat foarte mult fata de cele medievale. Desigur, fiecare epoca istorica traseaza particularitati specifice acestor locuinte; de pilda in perioada imediat urmatoare a Evului Mediu, animalele erau tinute sub acelasi acoperis cu oamenii. Ulterior, in secolul XVIII acest obicei dispare si in cadrul fermelor apar separat,  grajdurile pentru animale.

In unele ferme, chiar si la inceput de secol XX, desi incaperile destinate animalelor sunt separate, WC-urile stapanilor sunt amplasate nu in casa, ci intr-un colt al grajdului.

O a doua alee, te conduce in zona de artizanat si industrie, unde vei putea admira si patrunde  in treisprezece ateliere si locuinte specifice. Aici afli ca artizanatul si industria, a jucat un rol deosebit de important in Bavaria. Din cauza faptului ca multi fermieri nu-si puteau intretine familiile din castigul acumulat la muncile agricole, au fost nevoiti sa gaseasca si alte activitati din care sa-si asigure traiul zilnic.  Astfel au inceput sa lucreze cu precadere in minele de sare si la prelucrarea minereurilor, ceea ce le oferea castiguri importante.

Poti admira aici mai multe obiective, incepand cu ateliere mestesugaresti din vremuri stravechi, tesatorii, fierarii, ateliere de pantofari, toate dotate cu uneltele si sculele specifice, pina la ateliere dotate cu utilaje  din anii  ’80. Desi toate poarta patina timpului, „punerea in scena” este atat de reusita, incat ai impresia ca oamenii care lucreaza acolo au plecat acasa de la munca,  doar cu putina vreme inaintea sosirii tale.

O a treia zona, este cea dedicata muncilor agricole si vietii la ferma, cu precadere, cultivarea si prelucrarea cerealelor.  Cararea tematica ne duce la sase locuinte-ferme,  care ne arata cum se cultivau, se depozitau si se prelucrau cerealele,  inainte de mecanizarea agriculturii. 

Pina in secolul XX, viata rurala din Bavaria, se desfasura incontinuu in jurul acelorasi activitati, de-a lungul intregului an: insamantarea, recoltarea, treieratul, moraritul si fabricarea painii. Odata cu mecanizarea, progresul tehnologic a schimbat fundamental modul de lucru si totodata, cel de viata al taranilor. Toate acestea sunt prezentate, cu lux de amanunte, in interiorul celor sase ferme existente aici.

Locuintele sunt asa numitele „hütten” (cabane) aduse din Alpi si datand din secolul XVI. In jurul acestora si in interiorul lor, poti observa desfasurarea viata pastorala din inaltimile muntilor si pina jos, la campie. Un element important, care da viata locurilor, il constituie animalele care traiesc pe langa aceste case-ferme. De primavara si pina in la inceputul toamnei, vacutele ce fac parte dintr-o rasa straveche, sunt aduse aici ca sa-si petreaca „vara alpina”.  Vazandu-le cum pasc linistite pe pajiste ori rumegand pe indelete in staul, ai o senzatie de autenticitate si de pace.

O sectiune aparte a muzeului, in care poti ajunge urmand cararea tematica respectiva, este cea dedicata peisajelor. Urmand aceasta cale, treci prin locuri minunate, unde poti admira peisaje alpine, gradini din mediul rural, pajisti, terenuri, paraiase si si paduri, campuri de orhidee, livezi de pomi fructiferi si  pasuni  montane.  Aici ti se ofera o minunata deschidere si spre vecinatatile zonei in care este amplasat muzeul, anume spre lacul Kochelsee, el insusi un obiectiv turistic demn de vizitare, precum si padurile care-l impresoara.

In sfarsit, mai ai de vazut, o zona dedicata muncilor campului si cresterii animalelor. Aici vei admira douazeci si doua de ferme, alaturi de care ti se prezinta  pasunatul vitelor, adunarea fanului, cresterea animalelor si prelucrarea laptelui.

Pe langa vizita obisnuita a muzeului, periodic se organizeaza expozitii tematice, precum si demonstratii practice in atelierele existente, dupa metodele cunoscute si utilizate in secolele trecute. Ai ocazia sa vizionezi peste douazeci si cinci de tipuri de demonstratii, ca de pilda framantarea si coacerea painii, fabricarea vaselor din sticla, sculptura in lemn, broderia, fabricarea obiectelor din cupru, pictura pe sticla, impletirea obiectelor din nuiele si multe altele, asemenea.

Demonstratiile sunt sustinute de catre artisti locali si se desfasoara unele chiar in atelierele stravechi (spre exemplu, acolo unde mestesugurile nu presupun utilizarea focului), cu unelte folosite in secolele trecute, altele in ateliere separate, in cadrul muzeului. 

Timpul se scurge pe nesimtite si constatam ca desi au trecut vreo trei ore de cand suntem aici, mai avem inca multe de vazut. Grabim pasul si hotaram c-ar fi bine sa nu mai intram chiar in toate locuintele, insa nu ne putem abtine. Fiecare este unica in felul sau si merita vazuta.

Suntem obositi si mai ales insetati, caci afara e cald si soarele arde, dar nu ne oprim decat pentru pauze foarte scurte. Ne asezam deseori pe bancutele din fata locuintelor stravechi si pret de cateva minute ne dezmortim picioarele, dupa care, pornim mai departe.

In interiorul majoritatii caselor, in bucatarie, mesele sunt asezate ca pentru cina. Aflandu-te acolo, te astepti ca dintr-o clipa intr-alta sa intre stapanul casei venit de la camp si sa se aseze in jurul mesei, impreuna cu familia.

Pe polite din lemn, o multime de farfurii si mai ales, halbe de bere tipic bavareze, majoritatea din metal si cu capac. Deasupra sobelor metalice sau din teracota, diverse piese de imbracaminte sunt puse la uscat.

Camarile sunt ticsite cu provizii, lazi cu sticle, vase diverse. Intr-un loc, vedem chiar cateva salamuri si un jambon reale, atarnate la uscat, in grinda. 

In dormitoare, paturi masive din lemn sculptat sau pictat, ca mai toate piesele de mobilier existente aici. Asternuturile sunt curate si scrobite iar vizitatorul este indemnat prin afise puse direct pe acestea, sa nu se aseze pe pat. Jos, langa paturi, papucii stapanilor si mai de fiecare data, cate-o olita de noapte. In timp ce le fotografiezi, te astepti ca de sub pat sa tasneasca o pisica, atat de de autentic este totul.

Dormitoarele din secolele XV-XVII sunt mici, intunecoase si foarte simple, cu ferestre minuscule, spre a putea fi incalzite mai usor. Jos, la urmatorul nivel sau chiar langa camera de dormit de cele mai multe ori,  incaperea destinata animalelor.

In secolele urmatoare, camerele destinate dormitului si nu numai, ca si ferestrele, incep sa se largeasca, permitand luminii sa patrunda peste tot. Ajungem si la o casa-ferma din anii de dupa cel de-al Doilea-lea Razboi Mondial, cu o bucatarie spatioasa si bine utilata, cu dormitorul  simplu mobilat, cu fotografia stapanului casei, in haina militara, pe masuta de toaleta. Un hol ne conduce catre baia separata, mica dar dotata cu tot ce trebuie. Iesim pe un alt culoar si deodata ne gasim in grajd, dar animalele nu sunt aici, ci afara pe pajiste.

Din loc in loc, trecand pe alei, intalnim angajati ai muzeului, care ne zambesc binevoitori. Sunt imbracati sportiv, cu „lederhosen” bavarezi  (pantaloni  scurti  din piele intoarsa, cu piept si bretele) si ghete, toti dotati cu telefoane si statii de emisie-receptie. Fiecare are in grija cate o zona destul de complexa, ce cuprinde cladiri cu anexe cu tot, asta insemnand si grajduri si animale, daca este cazul. Sunt foarte ocupati si solicitati din greu de munca, inclusiv munca fizica,  pe care o desfasoara.

La un moment dat, un miros imbietor ne face narile sa fremete si ne aduce aminte ca ora mesei a trecut de mult. Ne apropiem de locul cu pricina si gasim langa o casa, un cuptor in aer liber, in care sunt puse prune la uscat. Suntem avertizati printr-un semn sa nu punem mana deoarece suntem in pericol a ne arde, deci nu facem lucrul asta. Ne limitam doar la a citi explicatiile de pe panou si la a adulmeca aerul inmiresmat.  Trebuie neaparat sa gasim ceva de mancare!

Ne indepartam de cuptor in cautarea unui loc unde sa putem manca si orientandu-ne dupa planul din brosura, ajungem la un "biergarten", amenajat intr-un hambar. Ne place felul in care arata, cu muscate rosii la ferestre. Afara, in curte, atmosfera e una foarte vesela, cu oameni galagiosi care stau cu berea in fata si fumeaza.

Desi ne place locul, hotaram sa nu ramanem, deoarece e prea mult fum de tigara si destul de aglomerat.  Aflam din ghid ca mai avem doua posibilitati, deci plecam mai departe, dar nu inainte de a afla tot din ghid, ca undeva, langa hambarul respectiv se gaseste o pista de bowling in aer liber. E veche de peste o suta de ani, toate obiectele sunt din lemn sculptat manual, dar ca sa poti juca bowling aici, dupa cum am aflat, trebuie sa faci rezervare sau sa o inchiriezi, cu destul de mult timp inainte.

Trecem mai departe si ajungem la un restaurant mai mare, la fel amenajat  intr-un hambar, cu terasa afara si loc de joaca amenajat pentru copii. Aglomeratie si mai mare aici, se pare ca ramanem nemancati daca nu ne putem decide...

Ultima varianta, cea aleasa de noi, e un fel de patiserie rustica, formata dintr-un salon si o terasa in aer liber. Locul e linistit fata de celelalte doua, fapt care ne  convine de minune. Intram sa alegem ceva de mancare, moment in care intram in impas. Galantarul e intesat cu tot felul de minunatii care arata foarte imbietor si ale caror mirosuri te fac sa ametesti de placere.

Doamna care serveste, imbracata bineinteles in „dirndl” (costum popular bavarez/ tirolez), ne intreaba amabila ce dorim, dar habar n-avem ce sa alegem, deocamdata. Se poate servi aici si micul dejun, dar din pacate trecuse demult ora pana la care s-ar fi putut comanda.

In final ne hotaram si luam asa: o felie zdravana de  Käsekuchen (prajitura cu branza de vaci, cu sau fara stafide) si respectiv, de Pflaumenkuchen mit Streuseln (prajitura cu prune „stropita”). La astea adaugam cate un espresso si in total platim cam paisprezece euro.

Respectivele prajituri sunt tipic nemtesti si cui n-a gustat macar o data din ele si este amator de dulciuri, ii recomand sa o faca. In Ardeal , pe vremea copilariei mele, le faceau saşii, iar in prezent putina lume mai stie retetele traditionale, din pacate.

Am avut ocazia acasa, sa mananc prajitura cu prune „stropita” (e vorba despre faramituri de aluat care se presara deasupra prajiturii si dau impresia unor stropi), facuta dupa reteta traditionala, dar Käsekuchen, inca nu gustasem in Romania. Desigur, mancasem alte feluri de prajituri si placinte cu branza dulce, dar nu traditionala prajitura despre care va vorbesc.

Cred ca gasiti retetele pe internet  pe site-uri culinare si trebuie sa va spun ca sunt absolut delicioase! De cand am mancat in Germania, am inceput si eu sa fac Käsekuchen (citeste aici). La cea cu prune inca nu m-am incumetat, dar probabil ca urmeaza.

Sunt relativ simplu de facut, insa sunt adevarate „bombe” calorice. Pflaumenkuchen se poate servi si cu frisca alaturi, ceea ce o face si mai spectaculoasa.  Ca „acompaniament” la ele, merge foarte bine cafeaua, dar mai ales Glühwein (vin fiert cu scortisoara si alte mirodenii) , in timpul iernii.  

Inchid paranteza si incerc inghitind in sec, sa revin la firul povestirii. Dupa ce savuram minunatele prajituri si reusim sa ne mai crestem glicemia, pornim iar la drum, caci mai avem doar putine de vazut. Admiram animalele pe pajiste, in timp ce ascultam sunetul talangilor de la gaturile lor si avem impresia ca suntem la munte, pe o pasune alpina.

Intram intr-un grajd deschis si vedem o vacuta rumegand linistita, cu vitelusul alaturi, intins pe paie. O atmosfera idilica, de calm si de pace.

Iesim si constatam ca a inceput sa picure, desi toata ziua fusese senina si insorita. Ne despartim cu greu de frumosul loc si plecam, cu gandul de a face o plimbare in aporpiere, in jurul lacului Kochelsee.

Mergem cu masina pret de vreo douazeci de minute si ajungem la lac, dar din pacate vremea se strica tot mai tare si nu e loc de plimbare. Poate in alta zi, venim si vedem frumoasa statiune.

Facem totusi cativa pasi pe langa lac si fotografiem verdele crud si apele intunecate. Si aici, o zona superba si linistita, cu case deosebit de frumoase.

Deasupra lacului se aduna treptat nori negri de ploaie, trebuie sa plecam. Vom reveni cu siguranta la lacul pe care-l lasam deocamdata in urma noastra, cu lebedele si ratele plutind nepasatoare la vremea rea care se anunta.

Gandindu-ma in urma, pot spune cu mare drag, ca intre Freilichtmuseum Glentleiten si Muzeul „Astra” din Sibiu, nu sunt diferente mari, bineinteles nevorbind aici despre arhitectura, cultura, traditiile si obiceiurile specifice fiecarui popor. Poate doar acelea ca in muzeul bavarez e interzis fumatul in afara biergarten-urilor si a restaurantelor, precum si faptul ca aici nu poti organiza cununii ori alte evenimente personale. 

In rest, aceeasi buna organizare si curatenie pretutindeni, in ambele muzee. Asta ma face sa scriu si despre Muzeul nostru, al Traditiilor Populare din Sibiu, cat de curand.

Plecam cu regret, dar si cu bucuria de a fi petrecut din nou o zi superba si linistita, intr-un loc  idilic, pe care va recomand sa-l vedeti daca ajungeti in zona.