Oricare dintre noi are un ceas desteptator, cu ajutorul caruia se trezeste dimineata. Sau... cel putin asa am auzit ca au majoritatea oamenilor. Ele, ceasurile adica, sunt foarte diferite ca tip, model, design, forma, si-asa mai departe. Sunt ceasuri mecanice ori digitale, ceasuri cu cuc sau chiar pendule din vremea bunicii..., cate si mai cate.
Ceasurile sunt urate de obicei de catre acei dintre noi care le folosim, fiindca au menirea de a ne intrerupe somnul, in chiar cele mai placute momente ale sale. Totusi, de cele mai multe ori deseptatoarele ne sunt indispensabile, caci fara ele n-am putea adeseori, sa ne incepem ziua la timp. E simplu, la fel ca si cu cafeaua, doar ca aceasta din urma e o adevarata placere.
Ei bine, am si eu un ceas desteptator de ceva vreme. Nu eu l-am ales pe el asa cum s-ar putea crede si nici nu mi-am dorit sa am vreun ceas desteptator. El m-a gasit pe mine si-a socotit de cuviinta sa-mi sune desteptarea aproape in fiecare dimineata, vazand ca uneori indraznesc sa atipesc dupa ce zorii au mijit deja.
Intr-unul din balcoane, nu cel in care locuiesc "vecinii nostri"ci in celalalt, am un clopotel cu ornament in forma de bufnita.
Ma trezesc din amortire si vad cum razele soarelui deja de primavara, incep sa-mi bata la fereastra. Pe jardiniere, Pufii stau cuminti sa se-ncalzeasca si-si infoaie penele. Ciripitul lor zglobiu acompaniaza inceputul zilei.
Multumesc Celui de Sus pentru o noua zi si ma ridic incet in picioare. Doi ochi rotunzi, ca margelele, ma privesc curiosi prin geam. Privesc in sus si vad "ceasornicul". E ca de fiecare data aici si nu pridideste sa uguiasca in limba lui de columbida, chiar zeci de minute dupa ce m-am trezit.
La inceput se speria la orice miscare din casa, acum insa, s-a invatat cu prezenta mea si nimic nu-l mai tulbura. Ce cauta totusi pe bufnita mea, in balconul meu? Ce altceva decat sa cerceteze locul, sa vada daca e sigur pentru cuibarit. Dupa cateva minute de cantat, in unele zile vine si perechea lui sa vada ce se-ntampla, manata de uguitul tot mai cu foc, al consortului. Se roteste deasupra balconului batand din aripi scurt si zgomotos, dar nu gaseste loc sa se aseze ori nu-ndrazneste, asa ca pleaca. O sa decida el daca locul e bun pentru familie, ca-n fiecare an.
Eu nu pot decat sa-i urmaresc cuminte din dosul ferestrei, avand grija sa nu-i speriu si sperand ca astfel ne vor alege si anul asta pentru a-si face cuib la noi, langa balconul nostru. Inseamna ca suntem "oameni buni", nu?
Am vazut multe generatii de pui crescand aici, intre balconul nostru si zid, ba de guguștiuci, ba de porumbei si de fiecare data ne-am bucurat sa-i avem in preajma.
Iata, chiar in timp ce scriu, "ceasornicul" este din nou la locul lui si nu conteneste sa-mi sune desteptarea, chiar daca eu sunt de mult timp treaza. Sa-i fac o poza, doua, daca ma va lasa, ca sa stiti despre ce vorbesc.
Incet, mai de departe, reusesc o fotografie, ceea ce-mi da incredere sa m-apropiu mai tare de geam. Iata, nu se sperie, ma lasa sa-l pozez, in timp ce-si canta cantecul, nestingherit.
Ma-ntorc la scris in timp ce cantarea continua, caci odata ce m-a trezit, nu-i ramane altceva de facut decat s-anunte venirea primaverii.
Ianuarie 23 de postari, Februarie tot 23, daca termini si Martie tot cu 23.. de 3 ori e cu noroc... cred! :)
RăspundețiȘtergereA fost pur si simplu o coincidenta, nimi "calculat".
RăspundețiȘtergerePentru Marie, 23 sau mai multe, depinde de inspiratie, dar nu numai. In Martie voi avea un program mai... hai sa spunem, incarcat. Mersi pentru urare, totusi!