Pe doua roti, prin gradinile Münchenului

urmare de aici
 
De multa vreme planuim sa ne luam bicicletele cu noi cand venim aici in vacanta, dar nicicum nu reusim s-o facem. Ne gasim scuze de fiecare data, ca e incomod, ca poti inchiria din oras, ca una, ca alta.
Sigur, poti inchiria orice tip de bicicleta vrei, de la unul centrele de inchiriere existente in oras. Chiria se plateste pe ora (intre 2-5 EUR/ persoana) sau pe zi (intre 12-15 EUR/ persoana). Daca inchiriezi pentru o zi, in pretul platit, primesti si ghidul cu harta orasului si a pistelor de biciclete, iar unele centre iti ofera si cate o bautura gratuita sau chiar cate un tichet de masa, de obicei la un biergarten.

Nici de data asta nu ne-am adus bicicletele si iar ne-a parut rau. Acasa, in micul oras in care locuim, distantele sunt atat de mici incat atunci cand ne vine dorul, ne „imbarcam” cu biciclete cu tot in masina si ne luam valea, ... apoi dealurile si muntii. Aici insa, ai la dispozitie o multitudine de trasee si variante pentru a te delecta la o plimbare pe doua roti.

Ce poti face intr-o dimineata insorita, cand toata lumea e la treaba, iar tu esti in vacanta? Te urci pe bicicleta si dai o raita prin natura. Asadar, intr-una din zile ne gandeam sa inchiriem biciclete, dar ai nostri ne-au spus ca putem sa le luam pe-ale lor. Ne-a surâs propunerea, asa ca le-am luat.

Am stabilit un traseu si-am hotarat sa plecam de dimineata in directia Ismaning – Garching (doua orasele-suburbii ale Münchenului) si retur, in total un circuit de vreo 30 de km, plus inca vreo 5-10 km, cat am apreciat ca ne vom invarti prin cele doua localitati.
Cineva ne-a spus ca la Ismaning se sarbatoreste ziua orasului si ca traditia este sa se organizeze o parada populara, plus alte festivitati si ca ar fi interesant de vazut.

Odata programul stabilit, in dimineata cu pricina ne luam rucsacul in spate, cateva sandwich-uri si apa la noi, asta ca sa nu avem grija mancarii si pornim.
Am ales sa urmam cursul Isarului, pornind din Englischer Garten si apoi de-a lungul raului pina la Ismaning.

Intram in Gradina Englezeasca de undeva din cartierul Schwabing. E umbra si placut dis de dimineata. Cativa alergatori matinali, cativa biciclisti grabiti (majoritatea in haine de strada nu de sport) si primii căţei scosi la plimbare de catre „dog-walkers”. Pasarelele ciripesc si aerul de dimineata ne racoreste feţele.

Mergem in lungul parcului catre nord, fara sa ne oprim, caci cunoastem locul prea bine. Din cand in cand, ne abatem insa de la Isar si facem mici incursiuni pe aleile din adancul Gradinii, apoi revenim.
Este devreme, dar la o berarie deja se fac pregatiri pentru deschidere. Totul in zona sclipeste de curatenie. Se aranjeaza mesele si scaunele si se asteapta primii vizitatori.

Continuam sa pedalam, pina cand iesim din Gradina. Din cand in cand ne uitam pe harta ca sa nu ratacim drumul, desi daca „reusesti” sa faci asta, ai o multime de variante ca sa revii pe drumul cel bun.

Mai mergem o bucata si dintr-o data raul o ia la dreapta si noi inainte, traversandu-l peste un mic pod. Incepe sa se auda freamatul autostrazii. Ajungem la locul cu pricina, dar n-avem de ce sa ne batem capul, caci pista noastra si la fel, cea pietonala, trec pe sub autostrada.

Depasim repede zona si dintr-o data, totul se linisteste. Lasam in dreapta un grup de cladiri si in sfarsit, suntem pe camp. De-aici n-avem de ce sa mai fim atenti decat la peisajul din jurul nostru. In stanga padurea, in fata, ar trebui sa fie Ismaning.
Cotim spre stanga si alegem sa mergem prin padure, caci peisajul este mai frumos. Am avut dreptate, e mult mai bine pe-aici. Din cand in cand ne oprim pentru cateva inghitituri de apa si cu ocazia asta, facem si poze.

Din loc in loc, poti cobori chiar pe malul raului si daca vrei, poti intra in apa. N-am facut asta, ci doar am stat pe mal si i-am admirat limpezimea. N-am vazut niciun PET si niciun fel de gunoaie in apa, nici pe marginea acesteia.

Nu sunt coşuri de gunoi nicaieri, dar nici gunoaie. Ici-colo, cate un muc de tigara, amestecat cu ţărâna drumului. De ce nu e mizerie? Deoarece trecatorii isi iau resturile in buzunar, asta presupunand ca ar avea niscai „gunoaie”, gen pachete de tigari, ori coji de fructe sau altele, asemenea. Malul Isarului e destinat plimbaretilor, alergatorilor, ciclistilor, celor care-si scot la aer animalele de companie si altora, aidoma. E interzis sa faci focul sau mai mult de-atât, sa faci gratare, fiindca nu exista pe maluri, locuri amenajate. Dar despre asta, putin mai tarziu. Pescuitul in râu, este de asemenea interzis..

Urcam pe biciclete si pornim mai departe. Din loc in loc, indicatoare care iti arata distanta la care te afli intre localitati. Astfel aflam ca mai avem vreo 2 km pina la Ismaning.
Pe drum ne intersectam sau suntem depasiti de alti biciclisti, unii aflati in plimbare lejera, altii trecand pe langa noi in mare viteza. Cei din urma, ca de obicei, sunt echipati profesional si au biciclete pe masura. Incep sa apara si alergatorii, care in mod obisnuit, isi fac tura de jogging dimineata, inainte de a pleca catre treburile lor.
Aleea pe care mergem este din pamant amestecat cu pietris marunt de rau, asa ca bicicletele pe care le avem, sunt numai bune.

Aproape pe nesimtite ajungem in zona primelor case, semn ca am intrat deja in Ismaning. Va trebui de-aici sa ne orientam cu ajutorul hartii, pentru a ajunge in centrul orasului.
Ismaning este o comuna la vreo 12-13 km distanta de München, mai degraba o suburbie a acestuia, alaturi de alte 8 asemenea orasele-comune. Are cam 15.000 de locuitori si a fost atestat documentar undeva pe la 1300. Dupa cum am aflat ulterior insa, localnicii se mandresc cu faptul ca stramosii lor s-au stabilit pentru prima data pe aceste locuri, prin secolele VI-VII d. C.

Asa cum aveam sa constatam, acesta era si una din principalele teme ale manifestarii de azi si anume parada, care prezinta prin intermediul protagonistilor costumati corespunzator, evolutia in istorie a Ismaningului, pornind de la intemeiere si pina in zilele noastre.
Ajungem pina la urma in centrul orasului, ghidandu-ne dupa harta si uneori intreband localnicii intalniti. Pe masura ce ne apropiem de centru, ne orientam tot mai usor, fiindca o multime de oameni merg intr-acolo si incep sa se auda sunete de fanfara.

Sosim la momentul potrivit si ne postam si noi in fata unei case, cu aparatul de fotografiat pregatit. Pe strada unde urmeaza sa se desfasoare parada, o multime de localnici dar nu numai, se afla in fata caselor, asezati pe bancute sau scaune, ori in balcoanele caselor. Atmosfera e una de vesela nerabdare.
Observ pe asfalt din loc in loc la intervale regulate, niste marcaje colorate si numere, care deocamdata nu-mi spun nimic, dar aveam sa aflu mai incolo ce reprezinta.

Un grup de motociclisti aflati in imediata noastra apropiere, incep sa-si ambaleze motoarele inecandu-ne pe toti in fum. Majoritatea sunt imbracati in clasicele costume cu haine si casti din piele, cu ochelari de dimensiunile fundului de borcan, la ochi. Desigur ca si motocicletele acestora sunt modele de epoca.

Incepe parada, in sfarsit, in aplauzele multimii si ale sunetelor de fanfara! Aflu ca marcajele cu numere de pe asfalt, sunt locurile stabilite pentru pozitionarea atelajelor care participa la parada. Zeci de astfel de carute si care urmau sa ne treaca prin fata ochilor si fiecare din acestea sunt trase de cate o pereche de cai superbi si masivi, de munte.

Din cand in cand, personalul insarcinat cu "operatiunea” respectiva (caci totul e bine pus la punct, evident), aduna cu lopata balega lasata de superbii cai pe asfalt si cladeste din loc in loc, mici gramajoare. Un altul vine in urma lui si cu ajutorul aceluiasi instrument plus un container, aduna gramajoarele si lasa destul de curat. Bineinteles ca si noi am avut parte de o asemenea gramajoara inmiresmata, exact langa locul unde stateam.

Parada respecta intocmai cronologia istorica, prezentand inceputurile comunei Ismaning, cu primii stramosi stabiliti aici si indeletnicirile lor, continuand apoi periplul de-a lungul diverselor epoci. Astfel aveam sa aflam ca stramosii nostri latini si-au facut de lucru si pe aceste pamanturi.

Urmeaza diverse etape istorice, dupa care intram in Evul Mediu, a carui nenorociri, mizerii, boli, executii si persecutii (inclusiv Inchizitia), au trecut si ele, peste Ismaning. Personajele din poveste sunt costumate la detaliu si isi joaca excelent rolurile. Bolnavii de ciuma isi dau suflarea intr-una dintre carute, un condamnat la moarte isi tareste cu greu pasii prin fata noastra, urmat indeaproape de gâde, cu securea in mana.

Urmeaza secolele XVI-XVII, cu costume colorate, crinoline si peruci pudrate, barbati si femei fandositi, cu alunite pe obraz. In spate vine cantand – cel mai frumos dintre toate – o fanfara in costume militare din timpul lui Napoleon Bonaparte.

Vremea trece, literalmente, dar si secolele, peste orasul Ismaning. Vedem tarani inarmati cu furci si coase mergand la rascoala, urmeaza mai tarziu o nunta cu mireasa si zestrea acesteia prezentata falnic si foarte veridic pe una dintre carute (inclusiv oliţa de noapte sub pat).

Sunt prezentate si activitatile de baza ale localnicilor: agricultura (mari cultivatori de varza), mineritul si fabricarea hartiei. Este perioada de dezvoltare economica a orasului, cand nevoia de lucru atrage o multime de oameni din afara orasului, îi determina sa se stabileasca aici si sa contribuie la cresterea economica. Se inventeaza monociclul, biciclul si in finalmente bicicleta, asa cum o stim astazi.

Vedem apoi cum trece Primul Razboi Mondial peste Ismaning, combatantii acestuia in uniforme militare si echipament de lupta din acele timpuri.

Vine si al Doilea Razboi Mondial, cu tot cu americanii care intra triumfatori in oras, cocotati pe jeep-uri, cu tigarile in coltul gurii si mestecand intr-una guma. Aflam ca in alti ani, cu ocazia aceleiasi sarbatori si parade (care, se pare ca e o traditie), pe capotele masinilor americane se aflau cateva fete frumoase, asta pentru a respecta intocmai adevarul istoric. Din pacate, anul acesta fetele lipsesc.
Un grup de „infanteristi americani” fac deliciul copiilor adunati la parada, aruncandu-le guma de mestecat si ciocolata.

Urmeaza perioada „rock-and-roll” a anilor ’50, insotita de muzica corespunzatoare. Vin si hippiotii in costumele lor colorate, cu tigarile din „iarba” in gura, plus o multime de sportivi, in special tenismeni, caci se pare ca tenisul era sportul la moda atunci.

La final, parada e incheiata de echipaje ale politiei locale din anii ’80, apoi utilaje apartinand agricultorilor locali, plus un tractor avand o remorca plina cu verze uriase, ca sa nu cumva sa uitam ca varza e unul din simbolurile Ismaningului.

De altfel, pe intreaga desfasurare a paradei, din cand in cand, indiferent de epoca istorica, aparea cate o caruta cu verze, probabil din motivul mentionat mai sus.
La sfarsit, sutele de verze participante la parada, au fost impartite protagonistilor paradei sau vandute la pret de cativa centi, localnicilor si turistilor. Daca n-am fi fost pe biciclete, probabil am fi luat si noi o varza uriasa din care sa putem manca o saptamana.

Dupa parada, toata lumea s-a strans intr-un parc din apropierea unui „schlossmuseum” (castel-muzeu), pentru a continua sarbatoarea cu mancare si bautura. Ismaning-ul, ca mai toate oraselele bavareze care sa respecta, are si el un „schloss”. Mergem si noi si stam la rand pentru bere, pret de o jumatate de ora. Renuntam la a mai lua si mancare, caci ar fi insemnat sa ne pierdem ziua stand la cozi.

Acompaniem berea cu sandwich-urile din rucsac, in timp ce admiram multimea pestrita. Un domn in costum de epoca, cu palarie cilindru pe cap, vorbeste de zor la telefonul mobil – o imagine inedita. Reusim ne bem berea si ne luam la revedere de la Ismaning. Ne indreptam catre malul Isarului si pornim catre München, via Garching.

Soarele este sus si e destul de cald, dar avem noroc ca drumul e printre copaci. Din loc in loc, raul care ne insoteste in paralel cu aleea, se involbureaza creand mici cascade. Aici apele bolborosesc si trec mai departe rostogolindu-se printre pietrele capitonate cu muschi verde.
Pe mal zarim din loc in loc, copaci a caror scoarta este roasa de jur imrejur, de castori. La mica distanta, in apa, sunt baraje construite de catre acestia.

Ne ghidam dupa harta si parasim raul, mergand in dreapta, catre oras. Peisajul e unul rural, deosebit de pitoresc. Trecem pe rand, pe langa un lan de porumb strajuit de o troita din lemn, un pod peste un mic parau, un camp de rapita si apoi ajungem intr-o livada superba.

Peste tot este deosebit de curat si ingrijit. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Un indicator ne anunta ca ne aflam intr-o zona protejata, unde e interzis accesul vehiculelor motorizate (de orice fel, ma refer aici si la scutere de exemplu, ca sa nu mai spun despre ATV-uri!) nu e voie sa arunci gunoiul, sa asculti muzica tare ori sa faci zgomot (din pricina pasarilor) si e interzis sa faci focul.
Trebuie sa precizez ca pentru picnic (a se include aici si „grătăritul” si alte indeletniciri atat de dragi unora dintre noi), sunt amenajate locuri speciale (in adevaratul sens al cuvantului) si pentru care trebuie sa obtii un permis scris de la Primarie, cu data si intervalul orar dorit, spre a putea „grătări” in tihna.

Imi pare rau ca n-am fotografiat un astfel de loc, dar in principal pot sa va spun ca arata cam asa: o zona de vreo 2-3 mp, de obicei betonata, cu o masa destul de mare din lemn si banci de-o parte si de alta, plus cosul de gunoi dotat cu sac de plastic, la indemana. De obicei locul este acoperit si pe cat posibil, departe de copaci. N-am vazut nicaieri in iarba, urme ale focurile incinse de eventuali „grătăristi”.

Inainte de a ajunge la primele case din oras, trecem pe langa un teren cultivat cu trandafiri, unde mirosul este imbatator.
Ca si la Ismaning, si aici patrunzi in orasel, practic fara sa-ti dai seama. Ne strecuram fara sa ne grabim pe alee, printre case, tragand pe furis cu ochiul in curtile oamenilor. As vrea sa fac poze, caci prea e totul pus la punct si ordonat, dar nu indraznesc. Curtile si casele sunt cochete, pretutindeni se afla flori si multa verdeata.

Garching-bei-München este un orasel universitar a carei dezvoltare a inceput sa ia avant prin anii ’50, in primul rand datorita institutului de cercetare „Max Planck”, aflat aici. In prezent, studenti din toata lumea si savanti, isi desfasoara activitatea aici, in multiplele centre de cercetare afiliate Institutului.
Ne oprim putin in oras si savuram o inghetata si cate un espresso, la o terasa. Peste drum de noi, la un Gasthof, cativa clienti asezati la o bere.

Platim vreo 10 EUR si ne continuam plimbarea, incercand sa ne ferim a ne intersecta si a avea prea mult de-a face cu soseaua.

In partea de N-V a orasului, odata ce traversezi peste un pod autostrada A9, se afla Garchinger See, un mic lac. Mergem sa-i dam un ocol si constatam ca locul arata ca un părculeţ, amenajat pentru plimbare, sport, inot, plaja, picnic si alte activitati similare. La ora cand suntem aici, este liniste si foarte putina lume, fiindca incepe sa se innoreze.
Nu mai zabovim, fiindca aici poti avea surprize cu vremea in orice moment. Desi toata ziua a fost superb, o ploicica poate sa-ti strice planurile repede de tot.

Ne luam asadar bicicletele si plecam pe drumul de intoarcere, la fel, pe unde am venit. Strabatem Garching-ul in timp ce ne spunem ca trebuie sa mai venim aici, pe doua sau patru roti, pentru a-l vizita mai pe indelete.
Ajungem iar pe malul Isarului si ne continuam drumul pe langa rau. Mai tarziu, patrundem in sfarsit in Englischer Garten si asta inseamna ca aproape am ajuns. Aici forfota e in toi, caci ziua de lucru s-a fost incheiat si lumea iesise la plimbare si la biergarten.

Ne oprim cateva minute pe o banca sa ne tragem suflarea si ne gandim c-ar fi bine sa ne mergem si noi la un biergarten. La ora de seara sunt insa atat de aglomerate, incat abandonam ideea.
Oricum, ea va fi pusa in aplicare cu siguranta, dar alta data, caci pentru astazi e destul.
Am petrecut o zi frumoasa si plina, am vazut o multime de locuri si oameni interesanti si ne-am satisfacut curiozitatea si placerea de a afla cum e sa mergi pe doua roti prin suburbiile Münchenului. E grozav!