sâmbătă, 2 aprilie 2016

1 Aprilie, Ziua Păcălelilor - Traditii și superstiţii

1 Aprilie, este marcată în întreaga lume prin farse făcute de oameni celor apropiaţi. Însă nu doar oamenii păcălesc cu această ocazie, ci şi companiile şi alte organizaţii. 

În 1957, BBC a difuzat un documentar despre o fermă din Elveţia specializată în cultivarea de spaghete. Imaginile prezentau fermierii care culegeau spaghetele din arborii... de spaghete. Fiind vorba de o publicaţie renumită pentru seriozitate, ştirea a prins, fiinde preluată de presă.
Tot BBC a anunţat, în 1980, ca legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic. Informaţia a revoltat opinia publică britanică, o mulţime de cetăţeni exprimându-şi protestul în legătură cu această schimbare.


În 1983, agenţia Associated Press anunţa de 1 aprilie ca un profesor de istorie de la universitatea din Boston a reuşit să stabilească originea „Zilei bufonului”. El afirmă că bufonul de la curtea împăratului Constantin s-a lăudat că ar putea conduce imperiul la fel de bine ca şi stăpânul său. Acestuia i-a plăcut ideea şi i-a permis măscăriciului să se aşeze la cârma ţării o zi pe an, de 1 aprilie. Difuzată de o agenţie de presă serioasă, ştirea a fost preluată de toată presa americană şi abia mai târziu s-a aflat că profesorul respectiv făcuse o glumă.
În 1995, ziarul Irish Times anunţa că între conducerea Disneyland şi guvernul rus se desfăşoară negocieri privind achiziţionarea trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu mausoleu cu tot, în parcul de distracţii de la Paris.

Tradiţii şi obiceiuri de 1 aprilie

Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, în care se oferă în dar păpuşi.
Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină - Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” („Ziua celor naivi”).
În România, păcălelile de 1 aprilie au început să fie practicate în secolul al XIX-lea. Tot la noi, se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul.
Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo” (cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.
Importanţa cu care este privită Ziua Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe ori au derutat populaţia.
În Suedia, păcăleli se fac şi pe data de 1 mai, deşi această dată nu este la fel de populară ca 1 aprilie.




 Originile Zilei Păcălelilor

Legat despre apariţia Zilei Păcălelilor, ipoteza acceptată susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în Franţa, anul 1582. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi „nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

Înainte de apariţia Zilei Păcălelilor au existat festivalul roman Hilaria, care se ţinea pe 25 martie, sau, în perioada medievală, Festinul Proştilor, marcat pe 28 decembrie.
Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.

În Franța, păcăliții au fost numiți ''Poisson d'Avril'' (''pește de aprilie''), datorită faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăsește semnul zodiacal al "Peștilor" sau legat de obiceiul de a prinde o hârtie în formă de pește, pe spatele cuiva. Și în Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate. În Spania, celor păcăliți în această zi li se atribuie epitetul de "nătărăi".


Englezii au început să sărbătorească ''April Fools Day'' (Ziua nebunilor, a păcălelilor) abia prin secolul al XVIII-lea, după ce au importat-o de la germani, cu un veac mai devreme. În Scoția, 1 aprilie este considerată "ziua cucului" (''cuckoo'' sau ''gowk''), această pasăre fiind prima care vestește începutul primăverii; japonezii consideră această zi ca "ziua păpușilor", sau ziua bucuriei celor mici, cărora le oferă în dar păpuși. Americanii, care nu pierd nici ei un prilej bun să se amuze, au denumit prima zi a lui aprilie tot ''April Fools Day'', iar cea mai răspândită glumă este legatul șireturilor sau înlocuirea zahărului cu sare.

La români, Ziua păcălelilor s-a împământenit prin secolul al XIX-lea. Tradiția spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Cele care trec de ora 12 vor aduce ghinion păcăliciului. Cei care nu tolerează sau nu gustă cu umor farsele vor avea și ei ghinion. Se mai spune că atunci când o fată frumoasă reușește să păcălească un băiat, acela trebuie să o ia de nevastă sau măcar să fie prietenul ei. Să te căsătorești la 1 aprilie nu e foarte indicat: bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârșitul vieții. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar este bine să se ferească de jocurile de noroc, care le pot ruina viața.



Sursa Gandul.info

2 comentarii:

  1. Foarte amuzant, dar și instructiv, acest articol. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc pentru aprecieri! Va mai astept pe blogurile mele!
    Sper ca nu v-ati lasat astazi pacalita :-)

    RăspundețiȘtergere