luni, 12 ianuarie 2015

La Rimetea, pe Piatra Secuiului



In toamna lui 2012 ne-am trezit ca musai trebuie sa urcam pe Piatra Secuiului (vezi Wikipedia). Zis si facut. A, nu stiti unde-i asta? Daca treci vreo 20 km de Aiud (localitate in Jud. Alba), inspre Muntii Trascaului (din lantul Carpatilor Occidentali), strabati Cheile Aiudului (sau Valisoarei) , ajungi in satul numit Rimetea. Asezamantul e dragut si cochet, cu case specific maghiare, zugravite mai toate intr-un alb imaculat, cu garduri si porti in culoari contrastante, majoritatea verzi si nelipsitele muscate rosii, carnoase, la toate ferestrele.




Satul se gaseste la poalele asa numitei Piatra a Secuiului (altitudine 1200 m), de buna seama, botezata asa de catre romanii din sat, probabil nu multi la numar.
Ca de obicei, am studiat in prealabil ofertele de cazare din zona si am aflat ca satul e plin de pensiuni, ramanea doar s-alegem una potrivita. Greu de facut, fiindca vazand prezentarea pensiunilor cu poze foarte sugestive, n-am stiut ce s-alegem.

In final, ne-am decis pentru pensiunea Dr. Demeter Bela (3 margarete) - vezi blog. Pozele sunt foarte sugestive, ceea ce e foarte bine, fiindca n-am facut prea multe poze la pensiune, ocupati fiind cu Piatra. Am totusi, cateva. 
Atat proprietarul, cat si personalul vorbesc si romaneste, asa ca n-aveti nicio dificultate in a va intelege.
Am fost intampinati cu multa amabilitate de catre o doamna care ne-a cazat si ulterior, ne-a servit si masa.
Camera este suficient de incapatoare pentru doua persoane si dotata cu tot ce trebuie. Aranjamentul, atat in camera cat si in restaurant este rustic, cu bun gust si, ceea ce ne-a placut foarte mult, fara kitsch.








De pe fereastra camerei, se vede spendida priveliste a Pietrei Secuiului.



Camera, paturile, asternuturile, sunt foarte curate si placute. Baia in schimb, a lasat de dorit. Desi destul de bine aranjata incaperea, curatenia nu se ridica la nivelul celor 3 margarete pe care pretinde pensiunea ca le are. Nu stiu daca a fost o intamplare sau asa e tot timpul (sper ca nu), insa cred ca proprietarii trebuie sa verifice cu mare atentie modul in care se face curatenie in baie, fiindca e pacat sa piarda la acest capitol (fire de par in chiuveta, toaleta arata... folosita).
In sfarsit, am trecut peste asta si ne-am bucurat ca avem o camera frumoasa, desi n-am petrecut prea mult timp in ea.

Ce nu mi-a placut la pensiune, a fost faptul ca proprietarul tine intr-un tarc imediat langa poarta de intrare, 2 sau 3 caini de talie mare, frumosi dar chinuiti cred, din cauza privarii de libertate. Latra tot timpul foarte tare si baga frica in turistii care intra pe poarta. Cel putin pe mine m-au speriat groaznic, mai ca n-as fi intrat fara asigurarile proprietarului ca nu ni se va intampla nimic rau. Probabil din cauza fioroseniei lor sunt tinuti acolo in tarc, dar chestia asta mi-a displacut total si nu i-am vazut rostul. Mai bine te lipsesti de animalele alea decat sa le tii asa, ferecate.

Sa revin la poveste...Cum am spus, obiectivul a fost catararea pe Piatra Secuiului, lucru ce s-a intamplat intre orele 10.30 -16.30. N-a fost greu dar nici usor sa ajungem in varf. Se poate urca pe doua variante, iar noi am ales-o pe cea mai grea (asta am aflat ulterior), cu portiuni de grohotis si stanca. Am fost aproape singuri pe inaltimile alea, aproape nici tepenie de om.






In final, aproape de varf, uitandu-ne inapoi in jos, am vazut inca vreo 3 , 4 persoane urcand cate unul, cate doua. Ne-am intalnit ulterior cu unii din ei pe varf si-am constatat ca nu erau romani.





















In rest, de pe culme se zareau in zare doar parapantistii care se lansau de pe dealurile de vis-a-vis, zona fiind una nemaipomenit de buna pentru astfel de indeletniciri.





Dupa coborare am revenit in sat si ne-am odihnit sorbind o bere la un restaurant din preajma, pina ce s-a facut ora mesei. Am dat si-o raita prin sat sa vedem ce-i atrage pe oameni sa vina in locul asta si-am inteles cum sta treaba. Iata:







In final am fost rupti de foame, asa ca ne-am intors la pensiune. Acum i-acum, fiindca masa a fost in fel de pranz-cina, adica 2 feluri de mancare plus desert. Inainte de masa, ne-a fost servit cate un paharel de palinca, de cea mai buna calitate, tareeee ca focul, dar bine primita de catre noi; -)

Asadar, am mancat cate-o portie zdravana de ciorba (adusa la castron, asa incat puteai sa-ti mai pui o portie), apoi cate o pulpa de pui intreaga, pregatita la cuptor, cu garnitura rece (salata de cartofi cu rosii, ardei, castravete, ceapa). Foarte bun si foarte mult, mai ales ca nu obisnuim sa mancam atat de mult, insa acum ni se parea un sacrilegiu sa lasam mancarea aceea buna in farfurie. Doamna cea amabila nu s-a oprit aici, ci ne-a adus cate doua bucati (zdravene si alea) de prajitura de casa. Evident, le-am infulecat (eu, cu putin ajutor). Ce-i drept, n-a fost nimic traditional asa cum te-ai fi asteptat, dar din discutii am inteles ca astea sunt felurile "standard" servite la masa, pentru o singura noapte de cazare. Deci, ca sa meriti mancarea traditionala ungureasca trecuie sa ramai mai mult de o noapte la pensiune.

Satui de atatea bunatati, ne-am plimbat apoi prin gradina frumos amenajata si luminata, dupa care am petrecut putin timp pe terasa, cu o sticla de vin in fata, uitandu-ne la pozele faine pe care le-am facut, in timp ce afara se lasa intunericul.

Dupa o noapte de odihna buna, in paturile confortabile, am revenit pentru micul dejun, tip bufet suedez, indeajuns de bun si suficient. Plus cafea, ceai, sucuri, etc, tot ce trebuie.
Am plecat apoi mai departe, caci vacanta nu s-a terminat aici, cu promisiunea de a reveni candva.