Murnau este de asemenea centru cultural in care se desfasoara nenumarate evenimente artistice, festivaluri, sunt expozitii permanente de pictura, dar totodata e o statiune de munte apreciata de germani dar si de straini. Oraselul – mai degraba un „targ”, asa cum singur isi spune, este foarte vechi, atestat documentar undeva la 1100. Prin secolul IX a fost devastat de un incendiu, fiind ulterior recladit. Aici s-au stabilit o multime de personalitati ale vietii artistice, printre care doi pictori ale caror opere sunt acum gazduite de catre muzeul local: Gabriele Münter si Vasili Kandinski, despre care voi vorbi putin mai tarziu.
La Murnau poti merge in orice anotimp fiindca nu te vei plictisi, ai o multime de alegeri: te poti plimba pur si simplu prin oras sau pe inaltimile din apropiere, poti alege sa faci acelasi lucru pe malurile lacului Staffelsee, ori cu diverse ambarcatiuni pe lac, poti inchiria biciclete pentru plimbare pe doua roti, ori te poti plimba cu trasura dupa asfintit. Iarna daca vei merge, poti opta pentru cross-country skiing sau pur si simplu poti patina pe apele lacului inghetat.
Ducandu-ne acolo, noi am ales sa vedem orasul si sa ne plimbam prin natura, urmand unul din traseele indicate intr-o brosura turistica.
Ca mijloc de deplasare, ai fie masina (de la Munchen catre sud pe A95, apoi cativa km pe un drum local, ajungi in mai putin de 1 ora daca traficul nu e aglomerat), fie trenul – dar despre asta imi pare rau, nu va pot da informatii, pentru ca nu l-am folosit. Oricum, nu e greu de aflat, in oricare din statiile de metrou din zona.
Asadar, plecam cu masina intr-o dimineata de toamna destul de tulbure inspre Murnau si avem noroc de trafic lejer, fiind intr-o zi lucratoare a saptamanii. De obicei, in weekend traficul pe autostrada e infernal pina la intersectia de unde drumul catre Murnau se desparte de cel catre Garmisch. Cauza e ca in weekend o multime de localnici si turisti merg inspre munti, catre Garmisch sau mai departe.
Odata ajunsi la Murnau, gasim o parcare gratuita si ne indreptam inspre centrul de informare al vizitatorilor situat in centrul orasului. Aici gasesti o multime de brosuri care includ si harta orasului cu traseele indicate (acestea le primesti gratuit), ori poti cumpara ghiduri turistice mai complexe (in jur de 15 EUR), carti postale, albume cu fotografii, diverse materiale video si audio. De asemenea, poti pune intrebari personalului de acolo, pentru a obtine cat mai multe informatii despre ceea ce te intereseaza.
In cele mai multe dintre orasele in care am fost, am gasit asemenea „visitor’s center”, a caror utilitate am probat-o nu numai o data.
Odata ce ne-am luat informatiile necesare si ne-am „dotat”cu o brosurica si harta orasului, am pornit in explorare. Din imediata apropiere a centrului vizitatorilor, ajungi direct in centru, unde, pe strada principala ca sa-i spun asa, traficul este doar pietonal.
Ne oprim deseori sa admiram cladirile pitoresti, unele cu picturi exterioare, cum este Primaria.
Ca de obicei in Germania, multe biciclete, unele in asteptarea stapanilor, altele in mers, caci aici (ca si in alte orase germane pe care le-am vazut), bicicleta e un mijloc de transport de baza, utilizat de persoane de toate varstele (fara a le fi teama ca vor muri striviti sub rotile vreunui camion ori izbiti de toate zidurile de mai stiu eu ce idiot pe patru roti). Nici nu e greu, deoarece pretutindeni exista piste pentru biciclete, iar acolo unde traficul e restrictionat mijloacelor auto, bicicletele sunt la ele acasa.
Fotografiem cateva cladiri interesante, apoi, privind in dreapta noastra, sus pe deal se vede castelul orasuluui, transformat in prezent in muzeu („Schlossmuseum”).
Intr-adevar, in brosura noastra ne este indicat traseul inspre aceasta cladire, asadar pornim pe straduta ce duce pe deal. Panta e mare dar drumul e scurt si in final, urcand cateva scari, ajungem in dreptul caldirii, pe care decidem s-o admiram de data aceasta doar pe dinafara. Am hotarat aproape la unison ca nu intram sa vedem expozitia de pictura, ci mai bine ne plimbam pe-afara. Ziua e destul de inchisa si cerul innorat, asa ca daca se va porni ploaia, probabil vom ajunge sa vizitam muzeul.
Urcusul nu se opreste aici, straduta coteste de vreo cateva ori pe deal si finalmente ajungem sus. Aici, un mic parc cu alei si multa verdeata, dar dintr-o data nu ne mai descurcam, caci dispar tablitele indicatoare de pe strada. Ciudat, ne aflam totusi in Germania! Ne uitam iar in brosura si alegem sa mergem pe un traseu care duce la „casa rusa” a Gabrielei Münter.
Ajungem in sfarsit la casa Münter, dar este inchis. Suntem dezamagiti, insa ne bucuram sa admiram chiar si de afara casuta cocheta cu mansarda, pridvor si obloane albastre si muscatele de la ferestre.
Citim pe o placuta instalata afara si aflam ca aici si-au petrecut cativa ani impreuna, pictorii expresionisti Gabriele Münter si Vasili Kandinski, in anii de inceput si secolului XX.
Kandinski, nascut la Moscova, emigreaza in Germania si se indragosteste de Gabriele Münter, fosta sa eleva, la scoala de pictura pe care o intemeiase acesta. Cei doi obisnuiau sa picteze natura, imortalizand peisaje din imediata apropiere a casei in care traiau, ori cladiri binecunoscute din Murnau.
Cu toate ca in timpul razboiului – rus fiind – Kandinski este expulzat in Rusia de catre nazisti, cea mai mare parte a operei sale, precum si a Gabrielei Münter, se pastreaza la galeria Muzeului de Arta din Munchen.
Ne odihnim putin aici si ne lasam gandurile purtate catre trecut, apoi pornim mai departe in plimbarea noastra. Ajungem intr-un punct de belvedere, de unde se spune ca intr-o zi foarte senina, poti vedea cateva dintre varfurile importante ale Alpilor. Din pacate, ziua aleasa de noi e una innegurata. Nu-i nimic, ne bucuram si asa de ea, dar plecam mai departe.
Desi e unul dintre lacurile mai mici ale Bavariei (incomparabil mai mic decat Starnbergersee de exemplu, pe langa care treci in drumul catre Murnau, de vazut si acesta), totusi ti-ar lua o zi intreaga daca ai vrea sa-l parcurgi de jur imprejur, pe jos. Nici nu este in intentia noastra asa ceva, vrem doar sa ne plimbam o vreme pe langa el.
E ceata pe lac, dar vedem cateva ambarcatiuni si desigur, o barca cu pescari. Ratele, la ele acasa, vin imediat catre mal cand te vad acolo, fiindca stiu ca vor primi de mancare. Din pacate n-avem ce sa le dam, dar o poza putem sa le facem. Dupa o vreme, pleaca dezamagite, macanind...
Petrecem cam o ora mergand pe malul lacului si dintr-o data, constatam ca ni s-a facut foame, ceea ce ne scoate din visare si ne aduce cu picioarele pe pamant. Pornim in cautarea unui loc unde sa mancam ceva, lasandu-ne la voia intamplarii.
Vedem indicatoare cu tot felul de restaurante, dar constatam ca trebuie iar sa mergem cu masina, caci noi suntem la lac, iar restaurantele in oras sau in imediata lui apropiere. Ajungem iar langa oras, lasam masina si incepem sa mergem in directia dorita. Si aici avem parte de un peisaj frumos, caci trecem printr-un parc, mai degraba o padurice, unde mergand pe alee calcam in picioare un covor de frunze moarte.
Ajungem intr-o zona frumoasa, in care din loc in loc apar mici restaurante, unele cu terase dragute si imbietoare. Suntem atrasi de un restaurant italian, o pizzeria cum isi spun.
Hai la italieni, de obicei la ei se manaca bine si ne atrage si locatia draguta (in timp ce scriu, caut si gasesc si site-ul lor.
Intram la Grissini da Alfredo, nu e aglomerat desi suntem la pranz. Aflam putin mai tarziu motivul, de la cel care ne serveste: peste o ora si ceva vor inchide pentru pauza, urmand sa redeschida peste catva timp, pina seara, tarziu. Ciudat program ne-am spus, insa socotim ca timpul e destul pentru ceea ce avem noi de facut acolo.
Comandam intai cate un schnapps, care nu e tare dar merge de minune, fiindca afara e deja racoare bine. Ne incalzim rapid si comandam asa: risotto cu fructe de mare, paste – cred ca lasagna si cel de-al treilea dintre noi, ia o salata, nu mai tin minte de care.
La sfarsit luam cate un espresso si constatam ca se apropie ora inchiderii. Platim cam 50 de EUR pentru 3 persoane, ceea ce nu e nici scump dar nici ieftin, tinand cont ca nu pleci foarte satul (dar nici nu ramai nemancat). Pentru totala saturatie, trebuie sa ai grija sa iei intodeauna si anti-pasti.
Iesim sa vedem cum arata si terasa, care insa e goala fiindca afara e rece de-a binelea. Mai zabovim totusi prin zona, plimbandu-ne agale catre locul unde lasasem masina.
In scurt timp, plecam multumiti fiindca am petrecut o zi frumoasa si ne promitem ca vom reveni candva, intr-o zi cu mai mult soare. Am vazut multe, insa totusi destul de putine in raport cu ceea ce ofera Murnau, dar nu le poti face pe toate intr-o singura zi.
Daca ajungeti in zona, vizitati neaparat si Murnau am Staffelsee, un orasel pitoresc si romantic.
