O familie năstrușnică

In preajma Craciunului rareori gasesti timp liber pentru alte activitati decat cele legate de sarbatoarea care tocmai se apropie. Nu si insa daca vrei sa evadezi din cotidian si sa te destinzi, sa zicem, cu ajutorul unei plimbari in natura. E ceea ce am facut si noi inainte de Craciunul trecut, petrecand o zi in minunatul Sibiu, unul dintre orasele noastre de suflet. Si nu puteam fiind aici, sa nu ne ducem la plimbare la Muzeul "Astra", deschis oricand vizitatorilor, pe orice vreme vreau sa spun.

Ajungem insa cam tarziu, e trecut de ora 16.00 si peste nici un ceas, muzeul isi va inchide portile. Cu toate acestea platim bilete la intrare si suntem sfatuiti sa nu intarziem, caci suntem ultimii si curand isi vor inchide portile. O sa avem de grija la asta, vom face un tur rapid, fara sa trecem pe la chiar toate casele (nici n-am avea cum, intr-o ora), vrem doar sa ne bucuram de o plimbare in aer curat, intr-un loc minunat. Muzeul il cunoastem prea bine, am fost aici de foarte multe ori, dar niciodata iarna. Si pentru ziua incepe deja sa se duca la culcare, pornim degraba pe aleea principala.

Peste catva timp, ajungem in zona in care se afla una dintre casele mele preferate, si anume "Gospodaria cu atelier pentru prelucrarea lânii, din Poiana Sibiului". Ca sa va dati seama despre ce vorbesc, va spun doar ca gospodaria intinsa si toate anexele, sunt zugravite cu albastrul acela intens, denumit popular „mândră Mărie" ( un amestec de var stins şi piatră vânătă <sulfat de cupru>). Vara, albastrul acesta fascinant, contrasteaza puternic cu lanul de floarea-soarelui din fata si cu muscatele rosii ca focul, asa incat totul pare desprins dintr-o pictura impresionista. Iata despre ce vorbesc:

Apropiindu-ne de casa, vedem pe bancuta din fata, o pisica. E neagra ca taciunele, doar blana si ochii verzi sclipesc. Ce-o fi facand aici, singurica? Ma mir, caci in afara de mica turma de oi care traieste la una din stane, n-am vazut in tot muzeul niciun al animalut, ori de cate ori am venit aici.

 Vrem s-o fotografiem, dar poznasa, de cate ori incercam, incepe sa se miste, sa-si scuture capul incoace si-ncolo, de parca ar vrea sa ne faca in ciuda. Ei, chiar si-asa, tot o pozam, ca prea e frumoasa.

 Ne-apropiem de casa si dam sa intram, dar poarta de lemn este inchisa. Ce dezamagire... Tocmai le descrisesem oaspetilor nostri casa si vazand-o, asteptau si ei cu nerabdare sa intram. Ei, nu-i nimic, ne spunem, ramane pe altadata. Ma consolez avand in gand imaginea de vara, cu lanul de floarea soarelui...

Dam sa plecam mai departe, nu mai inainte de a ne arunca inca o data ochii la bancuta pe care sta pisica. Ce sa vezi?! Sunt doua acum! Langa cea cu blanita ca abanosul, a aparut surata ei, la fel de frumoasa si de curata, doar ca are blanita alb cu negru. Ochii insa, ii lucesc la fel de fascinant ca si ai celeilalte mâțe. Nici n-am vazut de unde-a aparut, dar este clar ca nu putem pleca asa, pana cand nu le mangaiem putin.

Si-n timp ce ne apropiem mainile de blanitele matasoase, se dezluseste si misterul aparitiei pe nepusa masa a celei de-a doua pisici, caci pe sub poarta grea de lemn, apare pe furis, o a treia! Este exact copia la indigo a primei pisici, la fel, cu blana de matase neagra, cu ochii galben-verzi, aproape ca nici nu le poti deosebi. Pe data sare pe bancuta langa celelalte doua, asteptandu-si randul la mangaieri.

Evident ca nu ne mai putem abtine si sa mangaiem, si le smotocim, care mai de care... Ne pare rau doar ca n-avem sa le dam si niste bunatati, caci buzunarele ne sunt goale.
Una dintre cele negre, mai indrazneata, se agata de haina mea, incarcand sa mi se catere in brate. Ei, nici chiar asa, o mangai cu blandete in timp ce incerc sa-i desfac gherutele si s-o dau jos.

Ocupata cu treaba asta, nici nu observ ca de sub poarta mai apare un personaj, o a treia varianta a primelor, cu blanita tarcata, in trei culori, alb, negru si gri. Deja devine hazlie povestea, cu aceasta familie năstrușnică (pentru ca, de buna seama sunt o familie, nu?), a caror membri apar unul cate unul de sub poarta, din curtea casei albastre, cersind atentie.

Pe data ce-a de-a patra pisica se catara la randu-i pe bancuta si este bine primita de catre ceilalti membri ai familiei, asta vazandu-se imediat din manifestarile pisicesti de dragoste, fata de noua venita.

In vine in gand vechiul cantec al copilariei, pe care incep sa-l fredonez incetisor, adaptandu-l la imprejurari:
"Un pisicut, se legana, 
Pe o panza de paianjen,
Si fiindca ea, nu se rupea,
A mai venit un pisicut.
Doi pisicuti, se laganau..."

Cumnata mea, e ocupata cu pozele, insa nu intr-atat de mult incat sa nu fredoneze si ea cu mine, cantecul de copii. In timp ce facem asta, parca intelegand exact despre ce e vorba, de sub poarta, isi face aparitia cel de-al cincilea membru al familiei pisicesti, in persoana un tigrisor gri, de toata frumusetea. Bineinteles ca si el merge de indata la locul de adunare, unde odata cocotat pe bancuta, este bine primit de catre tagma, cu dezmierdari si pupaturi. Este vezi bine, un membru important al familiei, caci de indata ce s-a urcat pe bancuta, una din pisicile negre s-a dat jos, parand ca-i face loc.

"Cinci pisicuti, se leganau..."  continua cantecul nostru din copilarie, in timp ce pisicile au captat atentia tuturor. Nici nu ne pasa ca e aproape ora cinci, iar soarele a inceput de mult sa coboare catre culcare... Familia de pisici e atat de fascinanta, incat copiii din noi nu se mai dau dusi de-aici. O sa ramanem inchisi in muzeu, dar asta e baiul acum?

Si ca cireasa sa fie pe tort si de data aceasta, iar noi sa putem pleca, in scurt timp se iveste (tot) de sub poarta, cel de-al saselea si ultimul de data asta, membru al familiei. Da,stim deja ritualul, se apropie, adulmeca si sare pe bancuta. "Șase pisicuti, se leganau..."

Scena e atat de animata si de hazlie, incat nu contenim sa ii fotografiem, bineinteles sperand fiecare dintre noi, ca de sub poarta va mai aparea cineva. Se pare insa, ca aici se afla toata familia, parca povestind intre ei, asa cum stau pe bancuta,  șase ghemotoace de blana matasoasa, cu coditele leganandu-se intr-o parte si-n alta.

Tarziu de tot, ne luam ramas bun de la năstrușnica familie tarcata, o mangaiere, o fotografie si-o ultima privire catre casa albastra, strajuita de pisici. Peisajul se cufunda in liniste si in lumina alb-albastra a inserarii. Grabim pasul, catre iesire.