Calatorii de toamna (VIII): Singuri, pe "Drumul comorilor"

 urmare de aici

... Si iata-ne in ziua plecarii din Bucovina, catre casa. A trecut repede, au fost doar cateva zile, in care ne-am simtit insa deosebit de bine si ne-am relaxat. Bagajele ne sunt facute, mai trebuie doar sa ne luam ramas bun de la stapana casei, si gata, sa ne asternem la drum. Ideea e ca de data asta sa ne intoarcem exact pe unde am venit, adica Vama - Campulung Moldovenesc - Vatra Dornei - Pasul Tihuta - Bistrita - Targu Mures si acasa.

Planurile insa ne sunt schimbate cu o seara inainte de plecare, de catre stapana casei, care ne da ideea sa mergem pe Transrarău. Marturisesc ca eu una, habar n-aveam de drumul asta, pana cand ea nu ni-l arata pe harta mare a Bucovinei, pe care o are pe peretele de la receptie.

Marius stie despre existenta drumului, insa credea ca este inchis circulatiei. Ni se spune ca tocmai s-a fost deschis, in urma cu mai putin de un si este complet asfaltat, deci practicabil.

Zis si facut! De ce sa nu vedeam aceasta a treia sosea alpina a tarii, mai ales ca suntem atat de aproape de ea si circulatia este deschisa. Ne vom aventura asadar astazi, pe "Drumul Comorilor", un drum inca aproape virgin si nedescoperit.

Transrarăul este denumit generic "Drumul Comorilor", fiind legat de zona de munte, de Pietrele Doamnei, aceste adevarate comori naturale, dar si de resursele naturale ale acestor locuri.

Drumul are o lungime de doar 27 km, intre localitatile Pojorata langa Gura Humorului si Chiril, aproape de Campulung Moldovenesc. Strabate muntii Rarau si si padurile inconjuratoare, serpuind printre aceastea pana cand devine atat de ingust, incat in unele portiuni, nu incap doua masini sa treaca una pe langa alta.

Undeva la jumatatea distantei, cand inca drumul nu este foarte ingust, exista un punct de belvedere, de unde poti admira panorama muntilor inconjutatori. Aici oprim si noi pentru cateva minute si admiram in zare Pietrele Doamnei, care se afla la doar o ora de mers pe jos, de locul in care ne aflam.

Plecam mai departe, dar din pacate nu mai putem opri, deoarece drumul se ingusteaza tot mai mult, iar locurile de oprire sunt practic inexistente. Ne marginim la a face cateva poze din mers, incercand sa surprindem frumusetea locurilor prin care trecem.

Mi se pare ca mergem atat de repede, incat simt fiori de teama la gandul ca ne-am putea intalni cu vreo masina venita din sens opus. Lucrul acesta insa nu se intampla si nici viteza nu avem, fiindca ori de cate ori imi arunc privirea catre ceasul din bord, acesta nu arata mai mult de treizeci de km.

In sfarsit ajungem la o cotitura in care este putin loc, oprim sa ne dezmortim si facem una, doua poze.

Coboram mai departe prin padure. Nimeni si nimic nu ne conturba. Oprim aerul conditionat si deschidem geamurile. De afara ne inunda aerul proaspat cu miros de padure si vreascuri uscate. Mergem atat de incet incat putem auzi zgomotele padurii, cu felurite ciripituri. 

Drumul se parcurge cam intr-o ora, cu opriri cu tot, asa ca mai repede decat mi-as fi dorit, ajungem la Chiril, de unde iesim in drumul principal. De-aici si pana la Vatra Dornei, mai sunt doar 25 de kilometri, insa drumul este in reparatie, asa incat trebuie sa facem slalom printre gropile din asfalt. Atat de rau este drumul aici, incat nici poze n-am putut sa fac; aparatul imi tremura in maini si nu pot sa focalizez cum trebuie. In schimb, frumusetea peisajului inconjurator este nepretuita, chiar si aici jos, odata iesiti dintre culmile muntoase.

Parcurgem insa si aceasta bucata de drum destul de repede, comparativ cu cea de pana acum si neindreptam de-acum spre Pasul Tihuta.

Gandul ne ramane insa la drumul pe care tocmai l-am strabatut si la frumusetile acestui colt de rai, numit Bucovina.

Si ca sa va dati seama mai bine, iata despre ce vorbesc:

sursa video: youtube

citeste si continuarea aici