Aceasta reteta este luata din cartea de bucate a chef-ului italian Gennaro Contaldo, mentorul lui Jamie Oliver si mai tarziu unul dintre asociatii acestuia, o personalitate a artei culinare, binecunoscut noua datorita numeroaselor sale aparitii TV, precum si a pasiunii sale pentru "slow food cooking" si "home cooking".
Am ales impreuna cu Marius aceasta reteta, fiindca nu ne-a dat batai mari de cap si pentru ca, mie in special, imi plac sosurile ragù, cu multe rosii. Tot ceea ce ai nevoie aici, sunt ingredientele potrivite si multa rabdare, care primeaza intotdeauna atunci cand e vorba despre "slow food".
Ragù este pranzul traditional de duminica al majoritatii familiilor din sudul Italiei: sosul de rosii imbraca pastele, iar carnea este servita ca fel principal. In trecut, desi acum pare incredibil, ragù era gatit la foc mic, in vase de lut, pana la douasprezece ore! Dupa reteta lui Gennaro, noua ne-a luat trei ore si ceva ca sa il pregatim si sa-l gatim, iar gustul mancarii a fost unul incredibil!
Ingrediente pentru Ragù à la Gennaro (6 portii)
5 linguri de ulei de masline extravirgin
1 ceapa, tocata marunt
500 g de pulpa de vita superioara (manzat), taiata nici prea mare nici prea mica
500 g costita de porc
200 g carnati de porc afumati
3 cutii a 400 g de rosii cubulete
200 ml vin rosu
o mana de frunze de busuioc
sare si piper negru proapat macinat
Mod de preparare Ragù à la Gennaro
Incingeti uleiul de masline intr-o cratita mare, de preferinta cu peretii si fundul grosi (noi am folosit o cratita din fonta) si caliti ceapa, pana se inmoaie.
Adaugati pe rand, carnea de vita, costita si carnatii si amestecati bine.
Dati apoi focul mai mare si adaugati rosiile, busuiocul si vinul, potriviti de sare si piper si amestecati bine.
Dati in clocot mancarea, apoi reduceti focul la minimum si acoperiti cu un capac. Lasati pe foc timp de trei ore, pana cand sosul devine gros si capata o textura matasoasa. Amestecati din cand in cand, verificand daca exista suficient lichid, iar daca mai este nevoie, adaugati putin vin sau apa.
Nu va temeti sa puneti vin; alcoolul oricum se va evapora, iar vinul va da un gust senzational mancarii.
Cand este gata, gustati, luati mancarea de pe foc si o serviti cu paste sau simplu, cu o paine buna alaturi, cu ajutorul careia sa curatati la sfarsit, sosul din farfurie.
Noi am mancat-o cu fusilli si am acompaniat-o cu un pahar de vin rosu. O nebunie!
Buono!
RăspundețiȘtergereGrazie, signora!
RăspundețiȘtergere