urmare de aici
Traiesc o toamna de care nu pot sa ma bucur, asa cum am facut de-a lungul intregii mele vieti de pana acum. Toamna este anotimpul meu preferat, insa de data asta, cine stie pentru cat timp, daca nu pentru totdeauna, nu ma voi putea mai putea plimba, de mana cu Marius, prin frunzele moarte din parc... Nu pot admira culorile ei ruginii, decat cu greu, prin geamurile ambulantelor in miscare, care ma transporta pana la Cluj si inapoi.
Nu pot vedea culorile toamnei nici macar din patul in care stau, caci acesta e asezat cu spatele spre fereastra. Si ce priveliste frumoasa avem, de-aici de sus!
Nici in padurea pe cale de a adormi de-acum, nu ma mai pot duce, ci pot doar sa rememorez cu ochii mintii, frumoasele zile de toamna tarzie, in care obisnuiam sa ne plimbam prin padurea din apropierea orasului...
Pana cand? Nu pot sti asta. De ce s-a intamplat asa? Am spus intotdeauna ca nu-mi voi pune niciodata intrebarea asta in legatura cu boala mea, insa iata ca a venit vremea s-o fac. Vremea in care doresc niste raspunsuri, care deocamdata se lasa asteptate, caci medicii le cauta inca.
