Nu pot spune despre mine ca sunt nostalgica a vremurilor trecute, desi acestea au avut farmecul lor. Niciodata nu am trait in umbra amintirilor si nici nu am regretat trecutul. Mereu am privit catre viitor si nu m-am lasat niciodata cuprinsa de regrete. Din cand in cand insa, amintirile din trecut ma invadeaza atat de puternic incat parca simt fizic, mirosul si gustul acelor vremuri. De multe ori, aceste senzatii sunt starnite in mod neasteptat, fara a fi fost anuntate ori simtite. Si-atunci, in acele momente nepretuite, savurez indelung placerea aducerilor aminte din vremea copilariei sau a adolescentei, lasandu-ma in voia lor. Stiti despre ce vorbesc, nu-i asa?
Astazi, deschid plina de speranta, poarta veche din lemn a casei binecunoscute, cu gand de a petrece macar o jumatate de ora cu prietena necuvantatoare, care salasluieste acolo. Ca de fiecare data cand patrund in curtea linistita si inecata de plante, ma invaluie sentimentul binecunoscut al prezentei spiritului doamnei Havisham, din
Marile Sperante a lui Dickens. Vegetatia a cuprins in dezordine, cea mai mare parte a curtii, facand trecerea catre gradina din spate, fara ca macar sa-ti dai seama de lucrul acesta.
