luni, 26 ianuarie 2015

Cetatea ţărănească de la Câlnic



Intr-o dupa amiaza frumoasa si (prea) calduroasa de vara, ne aflam mai multi, pe drumul catre casa. Ne petrecusem ziua la Sibiu, umbland in lung si-n lat si-acum eram in masina, destul de toropiti de caldura.
Cuiva dintre noi i-a venit ideea sa mergem sa vizitam cetatea de la Câlnic aflat in zona. Niciunul n-o vazusem, iar acum era ocazia potrivita – doar putin aveam sa ne abatem de la drumul nostru, asa ca, am fost cu totii de acord.

Cum ajungi
Coordonate GPS: 45° 53' 21.02" N 23° 39' 36.70" E
Câlnic e un satuc in judetul Alba, unde poti lesne sa ajungi fie de la Sibiu mergand pe DN1 aproximativ 50 km in directia Sebes, apoi virand la stanga pe drumul judetean 106F, in momentul in care iti apare indicatorul catre Cetate. Starea drumului judetean e buna, dar oricum ar fi fost, ai de parcurs maxim 4 km pina la Cetate.
Daca vii din directia Sebes, trebuie sa mergi (pe acelasi DN1) cam 10 km, dupa care, intri pe drumul judetean despre care am scris anterior. Din Alba Iulia, trecand tot prin Sebes, vei parcurge cu aproximatie 30 km, iar daca ai noroc de un trafic lejer prin Sebes, vei ajunge intr-un orizont de timp rezonabil.

Despre sat

Satucul foarte mic, este asezat in partea de sud a judetului Alba si se pare ca a fost atestat documentar undeva prin secolul al XIII-lea, in jurul anului 1260. A fost condus pe rand de unguri si de saşi si, ca atare, si-a preluat si numele de la acestia: Kellenk in dialect sasesc sau Kelnek in cel maghiar (vezi Wikipedia).
Iata cateva informatii pe care aveam sa le aflam despre sat si cetate, atat din ghidul aflat la intrare, cat si din explicatiile date de catre tanara care ne-a prezentat cetatea. Puteti sa va dati seama cum arata cetatea, din aceasta vedere aeriana, o fotografie care desigur nu-mi apartine, ci am gasit-o pe travelworld.ro.



Un document de la 1269 atesta innobilarea lui Cheel (sau Keel, cum am mai vazut scris), greav (primar) de Câlnic, ca urmare a faptelor sale de bravura pe campul de lupta. Curand dupa aceea, incepe constructia cetatii, destinata a fi resedinta familiei nobiliare a greavului de Câlnic.
Casele din sat vadesc foarte clar originea lui saseasca, dupa acoperisurile specifice, ferestrele gemene situate in partea de sus a fatadei, aproape de acoperis si portile inalte si boltite, indaratul carora privirea nu poate patrunde.

Cetatea taraneasca

Am mers si asadar sa vedem Cetatea fortificata, care poarta si azi amprenta colonistilor saşi stabiliti in Transilvania, traind o minunata experienta medievala, intr-o dupa amiaza caniculara de vara.
Am ajuns la Câlnic pe la ora 5, taman cand era caldura mai mare si-am gasit locul pustiu, caci toti localnicii erau probabil ascunsi prin case, la umbra. Am gasit destul de usor Cetatea si ajungand acolo, nu mica mi-a fost mirarea sa o vad inaltandu-se fix in mijlocul satului, mandra si semeata printre celelalte cladiri. Tovarasii mei de drum, desi nu mai fusesera nici ei aici, stiau mai multe despre Cetate, spre marea mea rusine. Ma asteptam probabil, sa o gasesc partial in ruina si asta pentru ca n-am cautat niciodata sa ma informez despre ea.

Lasam masina la zidurile Cetatii alaturi de alte cateva si suntem de indata inconjurati de un cârd de copii din sat, mici si tuciurii, iviti de nicaieri. Impartim cativa banuti in stanga si-n dreapta, apoi ni se da voie sa intram in cetate.

Trecem de zidul de aparare, vedem o curte ingrijita, cu multa iarba si ajungem in fata intrarii principale care, dezamagire, este inchisa. Ne invartim prin zona dar destul de putin, caci dintr-o parte apare o tanara care se scuza pentru c-am avut de asteptat si ne intreaba daca vrem sa vizitam cetatea. Spunem ca da si ni se deschide poarta. Intrebam cat trebuie sa platim si aflam ca se pot face donatii pentru intretinerea Cetatii, in capela evanghelica din interior. Nimic despre bilete de intrare. Suntem condusi inauntru pe sub bolta de piatra si tanara incepe sa ne istoriseasca despre Cetate.
Astfel, aflam ca Cetatea Câlnic ocupa un loc special intre fortificatiile ridicate de saşii transilvaneni, aflandu-se in prezent pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.






Construita initial ca resedinta nobiliara, la mijlocul secolului al XIII-lea de catre comitele Chyl de Kelling, Cetatea din Câlnic a fost conceputa cu un donjon folosit ca locuinta, inconjurat cu ziduri masive, ce formau o incinta ovala, cu un turn spre sud si un turn al portii, pe latura nordica. Sistemul de aparare era intregit de şanţul cu apa ce inconjura cetatea.

In prima etapa a constructiei, intre 1270-1300, au fost ridicate: donjonul cu trei etaje (o pivnita boltita si doua caturi) inalt de 14 metri, zidul inelar, cu o consola din lemn (care azi nu mai exista), pe unde se plimbau strajile si o capela, in curtea interioara.
In 1430 familia nobililor saşi paraseste Câlnicul, iar Cetatea este vanduta comunitatii satesti. In prima jumatate a secolului al XVI-lea, taranii au inceput o a doua etapa de constructie, care confera constructiei, aspectul tipic al fortificatiilor satesti ale saşilor. Astfel, incepe inaltarea unei noi centuri de ziduri, se fortifica turnul portii cu o asa numita barbacana (constructie de aparare), ultimul etaj al donjonului devenit acum simplu turn de aparare inalt de 20 de metri, precum si cateva cămări destinate proviziilor satenilor, in vremuri de restriste.


Dupa 1700, Cetatea isi pierde functia militara si devine spatiu comunitar (depozit de hrana, loc pentru sarbatori), precum si bisericesc, al saşilor din localitate.
In timpul nostru, la inceputul anilor ’60, Cetatea a trecut printr-o etapa de restaurare si ulterior, in 1995, a fost preluata spre ingrijire de catre Asociatia “Ars Transsilvaniae” Romania, care i-a conferit o functiune culturala. Aici se desfasoara in prezent, concerte si auditii de muzica medievala, renascentista sau baroca, se organizeaza simpozioane, expozitii, diverse spectacole.
In interiorul capelei evanghelice, se conserva fragmente de fresca de la inceputul secolului al XVI-lea, iar tribuna de lemn de la balcon, este decorata cu panouri pictate in stil floral renascentist de factura populara.
In 1999, edificiul a fost inscris in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Avand toate acestea in minte, incepem sa colindam interiorul Cetatii, mergand de-al lungul zidului de aparare. Lasam pentru final capela evanghelica, pivnita si urcarea in donjon.
In curtea interioara, marea de iarba de un verde crud, este presarata din loc in loc cu arbusti infloriti si braduti argintii. De altfel, florile sunt pretutindeni inca de la intrare, iar zidurile sunt captusite pe alocuri cu iedera si trandafiri urcatori. Langa capela, o fantana acoperita, din a carei galeata se iteste o muşcata rosie ca focul.






In zidul interior, crenelat, se vad locasurile vechilor ferestre si boltile fostelor usi. Zidul exterior, de aparare, mult mai compact, are doar niste ferestruici mici, care pe semne ca erau folosite de aparatorii cetatii pentru a trage asupra asediatorilor de afara.
Vedem o usa in zidul interior si o scara pe care urcam, nadajduind sa putem intra pe usa de la capatul ei, dar aceasta e inchisa. Ni se spune ca exista cateva incaperi a caror restaurare este in curs si de aceea sunt pentru moment, inchise publicului.



Dam un ocol complet curtii interioare si ajungem in fata intrarii in capela. Inainte de a intra, trebuie sa va spun ca pe tot parcursul timpului cat ne-am aflat in Cetate, am fost insotiti de acorduri de orga, ce pareau a veni din interiorul capelei. Daca nu ni s-ar fi spus ca e doar o inregistrare, am fi jurat ca cineva se afla inauntru, cantand la orga.



Atrasi de acordurile din capela, ajungem in fata acesteia si intram. Intr-adevar, e pustiu inauntru, iar muzica se aude doar din difuzoare. Efectul fondului sonor asupra noastra, este insa maxim! Cautam orga din priviri si o vedem sus, in partea stanga a balconului. Aflam ca din cand in cand aici se organizeaza concerte de orga si suntem invitati sa revenim.

Capela e foarte simpla dar destul de incapatoare, cu cateva banci si altar deschis, specific bisericilor evanghelice si romano-catolice. Un mic amvon strajuieste altarul, iar in spate, catre intrare, se afla balconul in care probabil isi are locul si corul. O scara de lemn duce catre balconul cu panouri din lemn pictat cu motive florale, insa accesul este restrictionat vizitatorilor.




Ramanem cateva minute in contemplare si ascultam sunetele minunate de orga, apoi parasim capela si ajungem intr-o zona destinata indeletnicirilor lumeşti si anume, pivnita.
Intrarea boltita e strajuita de mai multe curcubete, cosuri din nuiele si alte obiecte trebuincioase locului. Intram coborand cateva trepte si ajungem in pivnita.



De-o parte si de alta a incaperii, se afla butoaie imense, cu vin. Pe peretele din spate, o icoana taranesca pictata in maniera naiva, cu un ştergar taranesc, deasupra. Sub icoana, pe niste poliţe zidite, cateva damigene si un teasc miniatural. 
Facem cateva poze si iesim, fiindca e destul de racoare.



Ne indreptam catre vechiul donjon, numit Turnul Siegfried, ultimul ramas de vizitat. Accesul la primul nivel, unde se afla si un balcon din lemn, se face pe scarile foarte vechi, din piatra. In interiorul incaperii de la acest nivel, se afla o mica expozitie de costume si obiecte populare, majoritatea saseşti.






Admiram pe rand, mobilierul din lemn pictat manual, picturile si icoanele naive pe sticla, vasele din lut de asemenea pictate. De grinzile masive din lemn, sunt agatate mai multe cojoace cu ornamente florale, chimire vechi din piele, lucrate manual, cizme si alte incaltari din piele. In mijlocul incaperii sunt expuse cateva pietre din temelia originala a Cetatii.

Accesul la etajele de sus se face pe o scara metalica cu trepte din lemn, amenajata odata cu restaurarea Cetatii. Decidem sa urcam pina sub acoperis, unde se afla si clopotul din bronz, vechi de cateva secole.




Scara e tot mai ingusta pe masura ce urcam, iar ultima portiune pina la clopotnita, trebuie parcursa pe niste trepte in care nu prea am incredere. Aici ma dau batuta si renunt (ca de obicei atunci cand trebuie sa urc la inaltime) si decid sa cobor in incaperea cu exponate de la primul etaj.
Tovarasii mei urca mai departe in clopotnita si astfel, datorita lor, pot sa va arat acum fotografiile cu clopotul masiv din bronz si privelistea pe care au avut-o de sus, cu satul si dealurile din departare.




Mai tarziu, coboram cu totii in curte, aruncam o ultima privire, apoi ne luam ramas bun de la tanara care ne-a oferit informatiile despre Cetate si ne asternem la drum.


Cetatea Câlnic este una dintre cele mai bine conservate cetati fortificate din tara noastra, un monument neptretuit aflat in Patrimoniul UNESCO, pe care ar trebuie cu totii sa-l vizitam si sa-l cunoastem. Putin mai multa promovare nu i-ar strica, de asemenea.

Cei pasionati de cetati medievale dar nu numai, mergeti neaparat sa vizitati Cetatea daca va aflati in zona. Nu trebuie sa va abateti mult din drum si veti intra foarte usor, in ciuda faptului ca este o cetate fortificata.
Nu trebuie decat sa sunati la un numar de telefon afisat la intrare (pe care noi nu-l vazusem) si va veni cineva sa va deschida.
Ceea ce veti vedea acolo, precum si informatiile primite, vor fi cu totul remarcabile.

sursa: Wikipedia

2 comentarii:

  1. Sanda09:49

    Am fost acolo in vara trecuta, merita vizitata, e un loc frumos, intretinut cu dragoste de către oamenii locului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este! Si eu ma bucur sa vad ca lumea e interesata de astfel de obiective.
      Te mai astept pe blogul meu :-)

      Ștergere