De prin Transilvania (II): Lacul Sfânta Ana si Tinovul Mohoș

urmare de aici

In inima Carpatilor Orientali, in Masivul Ciomatu Mare, la granita dintre judetele Harghita si Covasna, imbratisat de paduri si vegheat de soarele bland, se afla Sfanta Ana, singurul lac vulcanic din Romania.

Lacul se gaseste la aproximativ 24 de kilometri (pe sosea), de Baile Tusnad, distanta care se parcurge cam in 45 de minute cu masina, din cauza multiplelor portiuni de drum foarte rau. Traseul este unul foarte frumos, printre culmile muntoase acoperite de paduri, intrerupte din cand in cand de poienite, iar daca ai rabdare (si masina potrivita) sa-l parcurgi, nu vei regreta.

Cu aceste ganduri am pornit si noi catre lacul Sfanta Ana, in cea de-a doua zi a sederii noastre la Brasov. De fapt, calatoria aceasta fusese planuita cu destul timp inainte, ea fiind unul dintre principalele motive ale venirii noastre in aceasta parte minunata a tarii. Eu fusesem aici in copilarie, insa cu foarte multi ani in urma, asa incat mare lucru nu mai stiu de atunci, dar Marius nu vazuse lacul niciodata, asadar un motiv in plus sa il vizitam.

Ceea ce se stie despre acest lac, asa cum scria si in cartea de Geografie din vremea copilariei, este ca in urma cu cateva mii de ani, pe locul actualului lac, se afla un munte vulcanic. Se pare ca ultima eruptie a acestuia, s-a produs cam cu 30 000 – 40 000 de ani in urma. Ulterior, in craterul format s-a acumulat apa din precipitatii si astfel a aparut lacul.

Lacul Sfanta Ana este situat la aproximativ 950 de metri altitudine, se intinde pe 20 de hectare si are o adancime de sapte metri. Apa lacului provine numai din ploi si din topirea zapezii, fiind atat de pura, aproape ca apa distilata. Intrucat apa lacului nu este insa oxigenata, aici nu exista nicio vietate. 

Drumul catre lac este superb, chiar daca pe alocuri iti incearca nervii, din cauza starii foarte proaste in care se gaseste. Totusi, frumusetea peisajului si aerul curat, te fac sa uiti cu usurinta toate aceste neplaceri, odata ajuns la destinatie. Venind dinspre Brasov cu masina, asa cum facem noi acum, ai de parcurs vreo optzeci de kilometri pe DN12, trecand prin Sfantu Gheorghe, ajungi la lac in aproximativ o ora si jumatate. Asta include si cei saptesprezece kilometri de parcus pe DJ113, din localitatea Bixad pana la lac, drum care include o portiune foarte buna, pe teritoriul judetului Covasna si una foarte proasta, care incepe odata ce treci dincolo, in judetul Harghita. Aici, calitatea drumului devine foarte proasta si mai-mai iti vine sa faci cale intoarsa, daca n-ai fi strabatut deja cea mai mare portiune din drum.


Odata ce treci de Bixad, drumul incepe sa urce catre munte si dupa cateva viraje ajungi sus, pe un platou care se intinde larg in fata ochilor, inconjurat de munti impaduriti. Ne oprim aici sa facem cateva poze si sa savuram mirosul proaspat de munte si linistea deplina.
 

E doar prima colina pe care am urcat-o; de aici incolo drumul incepe sa coboare prin padure, iar virajele devin mai dese. Drumul este destul de bun si incepem sa ne intrebam de ce am citit inainte de a veni aici, atatea comentarii despre cat de prost este drumul... Nici nu stiam ce urma sa vina...

Ne-ar mai placea sa ne oprim pe drum sa facem poze, insa ziua se anunta a fi atat de calda, incat ne grabil sa ajungem cat mai repede la lac, inainte de miezul zilei. Pornim la drums, iar eu incerc sa mai fac cateva poze din masina, desi stiu ca nu vor fi la fel de bune ca si celelalte.

Drumul prin padure este intr-adevar superb, pare ca nimeni nu trece pe-aici vreodata si din nou ne bucuram ca am stiut sa alegem perioada cea mai potrivita a anului pentru a veni aici, astefl incat sa evitam aglomeratia. De fapt, nici nu stiu cat de aglomerat ar putea fi aici, caci nu stiu daca lumea se inghesuie intr-adevar sa vada locul acesta sau mai degraba prefera statiunile din apropiere, cum sunt Baile Tusnad sau Balvanyos.

Ar mai putea fi un motiv pentru care tinutul acesta sa nu fie atat de umblat. Facand parte dintr-o arie naturala protejata, Lacul Sfanta ana si imprejurimile, beneficiaza de o oarecare protectie, oferita de lege si vegheata strict de catre rangerii care au in grija rezervatia. Am citit inainte de a veni aici, ca toti cei care viziteaza zona, trebuie sa respecte anumite reguli, care iti sunt aduse la cunostinta imediat ce intri in aria protejata. De pilda, in lac nu este permis scaldatul celor care s-au uns pe corp cu crema de protectie solara sau ulei de plaja, focule pentru gratare se face doar in locurile special amenajate, gunoiul se colecteaza selectiv, iar in zona este permis accesul cu masinile numai pana la un anumit punct si doar în schimbul unei taxe.  

Timpul trece repede tot povestind si iata ca pe nesimtite trecem granita dintre Covasna si Harghita si avem sa pricepem de-acum, de ce se plange atata lume de drumul cu pricina. Dintr-o data incep sa apara gauri tot mai mari in asfalt, pe alocuri adevarate cratere, care se obliga sa incetinesti destul de mult, ca sa poti face slalom printre ele. Aparatul de fotografiat pur si simplu imi tremura in maini, incat abia reusesc sa surprind cateva instantanee cu drumul care ne da atata de furca.
Dupa cativa kilometri de zgaltaituri si hurducaturi, pare ca situatia se indreapta putin, apar portiuni de pavaj, care desi te scutura destul de bine, sunt totusi mai bune decat cele cu asfalt tot gaurit.

Si dupa ce am coborat pret de vreo zece kilometri, in ultima parte a drumului incepem iarasi sa urcam. Virajele se intensifica iar si in sfarsit, ajungem la capatul acestui drum atat de greu de strabatut si totusi atat de frumos. 

Sus intre coamele muntoase, iesim din padure si ajungem iar pe un platou, unde presupunem ca este punctul terminus al drumului nostru, desi nu se zareste inca lacul. Ne apropiem de zona de parcare dintre copaci si pe data ne intampina unul dintre rangerii aflati la fata locului. Ni se aduc la cunostinta regulile pe care trebuie sa le respectam in rezervatie si taxele pe care trebuie sa le platim, inclusiv pentru parcare. De aici incolo, pana la lac, cale de vreo doi kilometri, drumul se face pana la un punct cu masina daca vrei, insa sunt doar cateva sute de metri. Mai jos, va trebui sa o iei tot pe jos, asa c noi preferam sa lasam masina aici si sa pornim pe jos.
  
Este cam zece sijumatate si aflam ca la ora douasprezece, este urmatorul tur cu ghid, in Tinovul Mohoș. Nu vrem sa-l ratam, asa ca pornim pe drum in jos, catre lac.
E foarte cald deja, insa cea mai mare parte a drumului este la adapostul coroanelor bogate ale copacilor, asa ca este bine. Dupa un kimometru si ceva, asfaltul se termina si pe o poteca laturalnica se coboara prin padure, catre lac. Pana aici ai voie sa mergi cu masina contra unei taxe, iar locul de intors, este semnalizat foarte simpatic, cu ajutorul unui semnd de circulatie care indica un sens giratoriu.

O luam prin padure, sa gasim lacul. In timp s-au nascut mai multe legende legate de Lacul Sfanta Ana. Una dintre ele spune povestea unei fete, pe nume Ana, pe care parintii au obligat-o sa se casatoreasca cu un baiat pe care nu-l iubea. Fata si-a implorat parintii sa nu o marite, insa acestia au refuzat, intrucat baiatul era foarte bogat. Se spune ca in noaptea nuntii, fata a fugit si s-a aruncat in apele lacului de munte. Miscati de povestea ei, localnicii ar fi denumit lacul dupa numele fetei.
  

Drumul prin padure e scurt si pe data, pe sub coama copacilor se iveste lacul, care imi readuce in memorie cateva imagini pastrate din copilarie. Este asa cum mi-l amintesc, de un verde intunecat, linistit, nemiscat, strajuit de culmi impadurite. E liniste si pustiu aici, suntem doar noi deocamdata.

Probabil lacul se poate inconjura, dar nu suntem siguri de acest lucru si nici timp prea multe nu avem pana la ora douasprezece cand trebuie sa ajungem inapoi, asa ca preferam sa ne plimbal pe mal, pana in partea opusa a locului unde suntem acum, apoi sa ne intoarcem.

Vedem astfel capela in care poti intra, apoi inaintand, ajungem la unul dintre locurile amenajate pentru cei care doresc sa manance un gratar la marginea lacului. Pretutindeni este curat si nici urma de vreun rest catusi de mic, ceea ce ne ne bucura. Nu multe sunt locurile naturale, obiective turistice, atat de bine pastrate si curate cum este acesta!

 

Peisajul e superb aici pe malul lacului, iar apa verde inchis este foarte limpede si rece. Nisipul inchis la culoare de pe malul lacului, este primul indiciu ca te afli in preajma unui lac vulcanic.

 

Suntem cufundati in liniste, iar timpul trece pe nesimtite. Cu greu ne despartim de locul acesta, fiindca va trebui sa facem acum, cale intoarsa. Nu sunt sigura ca vom ajunge la ora stabilita sus, fiindca la intoarcere drumul urca, iar eu nu prea sunt in apele mele. 

Cu regreta ne despartim de lac si sper in tacere sa-l mai pot vedea vreodata. In urma noastra, peisajul cu lacul in mijloc, inconjurat de munti impaduriti, ramane la fel de tacut si de solemn precum l-am gasit la venire, caci nimeni si nimic nu poate tulbura linistea acestui loc.

 

Dupa cum m-am asteptat, drumul de intoarcere m-a epuizat si ma gandesc ca daca asa va trebui sa urcam si la tinov, nu voi fi in stare sa merg. Caldura s-a intetit acum ca suntem in miezul zilei, ceea ce-mi face si mai dificila urcarea pe drumul de intoarcere. In mod normal acest drum l-as fi parcurs fluierand, insa acum sunt abia iesita din spital si simt asta din plin.

Ajungem la timp pentru turul ghidat in Tinovul Mohoş, insa eu sunt epuizata si nu-mi doresc decat sa pot sta undeva la umbra. Tanarul ghid care ne va insoti in tura aceasta, ne asigura insa ca nu este nimic de urcat, ca vom merge mai mult pe la umbra si nu va fi o problema pentru mine sa merg. Ma gandesc ca poate nu voi mai avea ocazia sa vad asa ceva, asa ca hotarasc in ultima clipa sa insotesc grupul. 

Nici aici nu este prea multa lume, asa ca micul nostru grup, format din doar patru persoane, porneste catre tinov, insotit de catre ghid. Acesta este un tanar sub treizeci de ani, maghiar la origine, probail localnic, asa cum ni s-a prezentat e biolog de profesie, vorbeste curent mai multe limbi si isi petrece timpul aproape permanent in rezervatie, facand ceea ce a visat toata viata sa faca. Acum cand ne vorbeste, are vreo trei luni incheiate, in care nu a parasit deloc rezervatia.

Strabat pajistea imbracata in culori de toamna, care ne conduce pana la intrarea in tinov, unde ne oprim pentru a asculta primele explicatii.

  

Marturisesc ca pana la venirea noastra aici, habar nu aveam de existenta Tinovului Mohoş, desi asa cum am mai spus, vizitasem Lacul Sfanta Ana in copilarie. Probabil insa, ca in vremea aceea, tinovul nu se putea vizita nefiind amenajat pentru asta.

Ghidul ne spune ca in urma cu vreo patruzeci de mii de ani, mai intai a erupt varful vulcanic in care se afla tinovul,   Prima dată a erupt vârful vulcanic în care se află tinovul, "mai batran cu aproximativ 1600-1800 ani" si s-a format acolo un lac vulcanic, similar Lacului sfanta Ana. Mai tarziu, in apropiere, a avut loc o noua explozie, cea care a dus la formarea Lacului Sfanta Ana. Cenusa aruncata de explozie,  a colmatat primul lac a dus la dezvoltarea muschiului de turba si la formarea Tinovului Mohoş.

Pentru ca oamenii sa fie in siguranta si plantele rare sa nu fie afectate, au fost amenajate poteci de vizitare din lemn, care strabat o parte din tinov si oferă posibilitatea admirarii micilor lacuri cu apa aproape neagra dar si a spectaculoasei plante carnivore "Roua Cerului" si a altor relicte glaciare.

 

 

 

 

 

 

 

 

In rezervatia naturala traiesc si cativa ursi, care insa nu-i deranjeaza pe oamni pe oameni, mai ales pentru ca rangerii au grija ca turistii sa nu lase in urma lor resturi alimentare si nici sa nu hraneasca animalee. Cu ocazia aceasta, printre cateva glume menite sa ne "infricoseze", in timp ce ne odihnim pe niste busteni la umbra copacilor, ghidul ne da si informatii cu privire la modul in care trebuie sa ne comportam si sa actionam in cazul in care intalnim veun urs. 
  
Si pentru scepticii cu privire la posibilitatea unei asemenea intalniri aici in mijlocul tinovului, ghidul ne arata niste urme de-ale lui Mos Martin, destul de proaspete, intalnite pe drumul de intoarcere din tinov. Se pare ca e vorba despreo ursoaica insotita de pui, care dupa spusele lui, ar fi trecut pe aici in urma cu vreo douasprezece ore. Nu trebuie sa ne facem asadar griji, nu ne vom intalni cu ei, caci sunt departe acum.

  

Pe nesimtite se incheie si excursia in tinov si nu ne ramane decat sa iesim din rezervatie, urcand panta domoala care ne duce catre locul in care am lasat masina. Caldura e tot mai apriga si de indata ce facem ultimele poze, ne grabim sa ajungem la masina, unde aveam cateva sticle cu apa, puse la rece.

 

 

Nici macar drumul de intoarcere nu ni se va mai parea atat de rau, odata iesiti din acest minunat paradis, care traieste si se ghideaza dupa alte reguli decat muritorii de rand si a carui liniste nu poate fi intrerupta nicicand. Pot sa o faca doar pasii domoli si greoi ai vreunui urs ori falfaitul aripilor vreunui uliu pornit la vanatoare, caci alte suflete nu se incumeta sa traiasca aici, in aceste locuri batrane cat lumea.

 

urmare 

O altă legendă spune tot povestea unei fete pe nume Ana, pe care părinţii au obligat-o să se căsătorească cu un băiat pe care nu îl iubea. Fata şi-a implorat părinţii să nu o mărite, dar aceştia nu au ascultat deoarece băiatul era foarte bogat. Se spune că, în noaptea nunţii, fata a fugit şi s-a aruncat apele lacului din munte. Mişcaţi de drama ei, locuitorii ar fi denumit lacul după numele fetei.

Citeste mai mult: adev.ro/nkbrdx

O altă legendă spune tot povestea unei fete pe nume Ana, pe care părinţii au obligat-o să se căsătorească cu un băiat pe care nu îl iubea. Fata şi-a implorat părinţii să nu o mărite, dar aceştia nu au ascultat deoarece băiatul era foarte bogat. Se spune că, în noaptea nunţii, fata a fugit şi s-a aruncat apele lacului din munte. Mişcaţi de drama ei, locuitorii ar fi denumit lacul după numele fetei.

Citeste mai mult: adev.ro/nkbrdx

O altă legendă spune tot povestea unei fete pe nume Ana, pe care părinţii au obligat-o să se căsătorească cu un băiat pe care nu îl iubea. Fata şi-a implorat părinţii să nu o mărite, dar aceştia nu au ascultat deoarece băiatul era foarte bogat. Se spune că, în noaptea nunţii, fata a fugit şi s-a aruncat apele lacului din munte. Mişcaţi de drama ei, locuitorii ar fi denumit lacul după numele fetei.

Citeste mai mult: adev.ro/nkbrdx