Calatorii de toamna (IX): Acasa la Dracula

urmare de aici

Suntem pe drumul de intoarcere catre casa, dupa o saptamana de vacanta petrecuta in Moldova. A trecut repede, insa concediul e abia la jumatate, asa ca, dupa weekendul petrecut acasa, o vom lua iarasi din loc.

Acum insa, abia iesiti de pe Transrarau, ne indreptam catre Vatra Dornei, la departare de doar 30 de kilometri, care se vor scurge repede. Nu vom opri acolo, fiindca e prea devreme, ci vom parcurge inca tot atata, pana la Piatra Fantanele, unde vom face obligatoriu o pauza de cafea. Va fi atunci amiaza, iar momentul e numai potrivit pentru asa ceva.

Trecem prin locuri frumoase, deja stiute de catre noi, dar de care nu ne plictisim niciodata, ori de cate ori am veni pe aici. Nu voi conteni niciodata sa spun ca Moldova si in special Bucovina, ne-a mers la suflet inca de cand am vazut-o pentru prima data. Ne vom intoarce cu drag aici, ori de cate ori vom avea ocazia.

Drumul se scurge pe nesimtite si tot asa trecem de Vatra Dornei. Viteza nu e foarte ridicata, caci aici, satele sunt inlantuite pe drum si aproape ca nici nu-ti dai seama cand iesi dintr-unul si patrunzi in urmatorul. Practic nu exista nicio delimitare intre doua sate, asa ca trebuie sa fim prudenti si atenti la restrictiile de viteza. N-am vazut insa, picior de politist pe drum, nici acum si nici la venire, dar asta nu ne face mai putini prevazatori.

Padurea si-a mai schimbat putin culorile fata de saptamana trecuta si-a devenit mai ruginie. Nici nu-ti vine sa crezi cat de repede poate sa-ti schimbe fata, in doar cateva zile. E semn ca toamna se apropie.

Ajungem repede la Piatra Fantanele si practic aici lasam Moldova in urma si intram in Ardeal. Ne vom opri din nou la Hotel - Castel Dracula, ca si la venire, pentru o cafea. Zis si facut. Odata ajunsi in fata hotelului, lasam masina in parcare si dam o tura prin imprejurimi sa ne dezmortim si sa mai facem niste poze. Aerul e pur si adie un vanticel placut, parca de primavara, nu de inceput de toamna.

 Ne asezam pe o banca in spatele hotelului si admiram imprejurimile, cu dealurile domoale, scaldate in soarele amiezii. Savuram linistea pret de cateva minute, dupa care vom merge la cafea.

Dam ocol hotelului cu alura de castel si ajungem iar in fata. Aici strajuieste impozant, bustul lui Bram Stoker, cel atat de celebru pentru romanul Dracula, el insusi un simbol pentru acest loc.

Mai facem cateva poze la poarta si in curtea interioara, caci  de data asta nu intram, ci decidem sa ramanem pe terasa hotelului, chiar daca si acum, ca si la venire, roiuri de viespi se inghesuie in jurul meselor si a mancarurilor de pe mese. Pe marginile din piatra ale terasei intesate de muscate rosii, sunt instalate dispozitive anti-insecte, care atrag cu miesmele lor imbatatatoare, micile vietati zburatoare, asa ca n-avem de ce ne teme.

Ne asezam la o masa din colt, care ne ofera intreaga panorama a imprejurimilor, comandam cafeaua si asteptam. Pe dealul de langa noi, se vede linia de telescaune care acum e oprita, dar probabil ca in sezon si iarna, nu pridideste sa urce si sa coboare cu turisti.

Totul e frumos aici, iar aerul are o puritate de care nu prea avem parte acasa ori in alte locuri in care am mai mers, asa ca, savuram linistea nepretuita a acestor momente. E numai bine, caci azi nu e mai nimeni pe terasa, desi weekendul a inceput deja.

Ni se aduce cafeaua si nici nu sorbim o data, de doua ori bine din ea, ca Marius tresare speriat si isi inabuse o injuratura in coltul gurii. Nu prea obisnuieste sa faca asta, asa ca il intreb ingrijorata ce s-a intamplat. Imi spune ca l-a intepat o viespe tocmai sub brat, caci e atat de cald la mijloc de Septembrie, incat suntem in tricouri cu maneca scurta.

Deci pana la urma, micile insecte pe care le credeam inofensive, nu s-au lasat, ci si-au facut de cap cu noi. Cu el adica, fiindca eu n-am avut probleme, desi bazaiau destul in jur. Pesemne nu le place gustul carnii mele intesate de citostatice, asa ca, m-au lasat in pace. Glumesc.

Ne luam cestile cu cafea si intram direct de pe terasa in salonul de nefumatori alaturat. Nu mai e chip de stat afara, chiar daca e atat de frumos, fiindca odata ce-au inceput intepaturile, micile bestii nu se vor lasa cu una, cu doua. Ne asezam la o masa langa usa larg deschisa si profitam de moment pentru a face niste poze frumosului salonas. Intre timp, pe Marius il doare bratul din ce in ce mai rau si ma gandesc ce-as putea sa-i pun pe locul intepaturii...

Ca sa-i atrag atentia de la durere, ii propun chiar sa mancam pranzul acolo, insa niciunuia din noi nu-i este foame inca. Ramanem asadar la ideea initiala, de a manca in Bistrita.

La un moment dat, de aud pe terasa niste voci rastite si imi dau seama din locul in care ma aflu, ca ospatarita noastra e nedumerita in legatura cu "disparitia" noastra si-i spune asta unei colege.
"Nu i-ai vazut pe aia care au stat la masa asta?"
"Nu, dar ce s-a intamplat?"
"Pai... au plecat si n-au platit! Si-au luat si cestile cu ei!"
"Cum ... ma-sii...si nu i-a vazut nimeni?!"

In punctul asta al conversatiei, amuzata la culme, ma decid sa ies si sa le spun ca suntem inauntru. Cand ma vad, cele doua se lumineaza la fata si fara sa dea vreun semn de nervozitate, ma intreaba ce s-a intamplat. Le spun ca am intrat din pricina viespilor si totodata cer nota de plata. Totul s-a lamurit si linistea ia din nou, locul agitatiei.

Mai ramanem pret de cateva minute, cat sa sorbim ultimele picaturi de cafea, in salonul cu mobila masiva din lemn si soba de teracota, in vreme ce vantul adie de afara prin usa larg deschisa. Iesim apoi in parcarea larga, ne luam in gand, ramas bun de la locurile acestea mistice si plecam catre casa, cu mintea si cu sufletul pline de ganduri si amintiri frumoase.

 sursa acestei fotografii:karpaten-tourismus.de

... Si totusi... intepatura de viespe sa fie un semn ca spiritul lui Dracula mai bantuie pe-aici? Sa se fi reincarnat acesta intr-un din micile insecte si nemaiputand sa muste, se margineste sa intepe drumetii care se opresc aici...?

Glumesc, desigur, caci nu suntem superstitiosi.