Budapesta (partea a II-a): Dunare, gulyas, kolbász si cladiri neogotice

urmare de aici
 
In ultima zi a sederii noastre in Budapesta, desi obositi, pornim dis de dimineata sa infruntam ploaia marunta si deasa, pentru a vedea cat mai mult cu putinta, din minunatul oras maghiar. Vremea este inchisa si nu sunt semne ca soarele s-ar putea arata astazi, insa vantul salbatic care ne-a biciuit fetele intreaga zi de ieri s-a potolit, asa ca, inarmati cu umbrele si haine potrivite, pornim iarasi prin oras.

Constienti ca doar o zi nu ne va fi de ajuns sa vedem tot ceea ce ne-am propus, astazi avem in plan cel putin trei obiective, la care sa ajungem: Piata Mare din Budapesta, Marea Sinagoga de pe strada Dohány si cladirea Parlamentului ungar.

Arhitectura Budapestei este una eclectica, ce imbina o multitudine de stiluri: baroc, neoclasic, neogotic si Art Nouveau, cladirile sale incantandu-ti privirile la tot pasul. Asa cum am putut constata, este un oras cosmopolit si din acest punct de vedere, putand rivaliza cu orice capitala europeana, din punct de vedere al arhitecturii si nu numai.


Dornici spre a vedea cat mai multe din frumusetile nedescoperite ale capitalei maghiare, pornim hai hui pe strazile orasului, trei dintre noi, caci al patrulea alege sa-si petreaca dimineata la faimoaselei bai termale Gellert, pentru ca, nu-i asa, Budapesta, inainte de a fi vestita prin podurile sale peste Dunare, este cunoscuta mai ales ca un oras al bailor termale.

Primul obiectiv pe care il avem drept tinta astazi, este Piata Mare din Budapesta, spre care ne si indreptam acum. Marturisesc ca nu ma asteptam ca aceasta sa fie amenajata intr-o astfel de cladire, pe care eu am socotit-o, pe masura ce ne apropiem de ea si ni se dezvaluie privirii, drept a fi cladirea ce adaposteste gara. N-as putea spune de ce am avut aceasta impresie, insa nu mica imi este mirarea cand Marius, care se documentase bine in prealabil, imi spune ca de fapt acolo este piata centrala.

Cum am mai spus, poate datorita arhitecturii atat de diversificate, am fost surprinsa sa constat ca o astfel de cladire serveste drept adapost pentru toate acele minunatii culinare, pe care aveam sa le vedem in urmatoarele cam doua ore, cat am petrecut acolo.

Odata intrati inauntru, suntem puri si simplu ametiti de multitudinea de miresme care razbare de peste tot din halele uriase ale Pietei Mari. Ne pomenim dintr-o data, in mijlocul unui vartej ametitor de culori, mirosuri, texturi, asa inact nu stim incotro s-o apucam mai intai. Legume si fructe, mirodenii, dulciuri, mezeluri si carneturi care de care mai aromate, vinuri si produse traditionale, tot ceea ce ai fi ispirat sa cauti intr-o piata in preajma Craciunului, dar si ceea ce nici macar nu-ti trece prin minte.

Cu simturile imbatate si narile frematand de atatea miresme, pornim sa admiram produsele din piata si de ce nu, sa cumparam cate ceva.

Piata e structurata pe doua niveluri, pe care le strabatem cu rabdare, admirand pretutindeni curcubeul de culori si arome care ne impresoara.

Odata ajunsi in zona zecilor producatori de mezeluri, intre care se remarca kolbász-ul, traditionalul carnat picant unguresc, bineinteles ca nu ne putem abtinem si cumparam cateva fire, pe care sa le ducem acasa, ca "suvenir" din Budapesta.

La fel procedam si cu paprika, ardeii rosii si foarte iuti, specific unguresti, din care imi aleg si eu o franghie, pe care o am si acum agatata in bucatarie si care imi aduce aminte cu drag, de Budapesta.

In Piata Mare din Budapesta, poti petrece o zi intreaga fara macar sa-ti dai seama cat de repede trece timpul, atat de multe produse care sa-ti fure privirea, exista. Dupa o vreme insa, ne dam seama ca mai avem si altele de vazut si dupa ce achizitionam si cateva sticle din cel mai bun vin unguresc, parasim cu regret acet paradis al mirosurilor si iesim din nou in ploaia marunta de iarna.

Destul de aproape de zona in care se afla piata, pe strada Dohány, se afla urmatorul obiectiv spre care ne indreptam acum.

Sinagoga de pe strada Dohány sau Marele Templu din Budapesta este un templu evreiesc de rit neolog, este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua din lume după sinagoga din New York.

Construita in stil bizantin, cu doua turnuri inalte de peste 40 de metri, in varful carora se afla doua domuri, Marea Sinagoga poate primi in interiorul ei, 3000 de oameni. Cele doua turnuri, simbolizeaza coloanele Templului lui Solomon.

Interiorul este spectaculos si foarte bogat decorat. O singura coloana inalta de 12 metri sprijina cupola. Scaunele de la parter sunt pentru barbati iar la etaj, in balcoane, sunt si locuri pentru femei. In mod surprinzator, sinagoga dispune si de o orga, cu toate ca acest instrument muzical este folosit doar in bisericile crestine. Acustica deosebita a sinagogii, fac din acest monument al Budapestei,  o locatie perfecta pentru tot felul de concerte (sursa: tvl.ro).

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Marea Sinagoga din Budapesta a trecut prin evenimente dramatice. Nazistii au pus bazele unui ghetou pentru evrei in 1944 care folosea doar ca un loc de pornire pentru imbarcarea spre a deportare. Unii oameni si-au gasit adapost in sinagoga dar mii si mii de oameni au murit in iarna anului 1944. Trupurile lor sunt inmormantate in curte.

In spatele cladirii principale se gaseste Templul Eroilor care a fost construit intre 1929 si 1931 spre a comemora evreii care au murit in Primul Razboi Mondial. Restaurarea Marii Sinagogi din Budapesta a fost finalizata de curand.

Odata iesiti in curtea exterioara, Marius se arata nedumerit ca la intrarea in sinagoga, el nu a primit o kippa (yarmulke), acea tichie alba cu care toti barbatii sunt obligati sa-si acopere capul, la intrarea intr-un lacas de cult evreiesc. Realizam ulterior ca el purta o sapca pe cap si de aceea nu a fost nevoit sa-si acopere capul.

Inaintam prin curtea din spate, unde se afla cimitirul, cu cateva morminte, inconjurate de placi comemorative si aflam ca mormintele sunt de fapt fostele gropi comune, in care au fost aruncate trupurile evreilor executati in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial. Ulterior, identificandu-se o parte din trupurile din aceate gropi, au fost amplasate in jurul acestora placute comemorative cu numele celor decedati. Pe stalpii ce inconjoara curtea, sunt fotografii din timpul descoperirii gropilor comune, precum si alte episoade din timpul razboiului.

Strabatem curtea mai departe si ajungem la Arborele Vietii, impresionantul monument metalic, sub forma unei salcii, care aminteste de ororile Holocaustului si de cei circa 724.000 de evrei din Ungaria, ucisi de catre nazisti.

Numele celor jertfiti aici, sunt gravate pe sutele de frunze metalice ale Arborelui Vietii, impresionand atat prin multitudinea lor, dar si prin frumusetea si originalitatea  monumentului.

De asemenea, parte a Memorialului Holocaustului, sunt pietrele simbolice incastrate in peretii laterali, care reprezinta tot atatea nume, ale persoanelor care au reusit sa ajute sau sa ascunda evreii persecutati in ghetoul din Budapesta, in timpul Holocaustului.

Adiacent Marii Sinagoge, se gaseste Muzeul Evreiesc, in care nu am putut fotografia si care prezinta traditii si costume evreiesti, precum si o istorie detaliata a maghiarilor evrei, inclusiv informatii despre Holocaust.

Iesim coplesiti de cele vazute si fiindca ploaia si frigul  se intetesc, intram intr-o cafenea din apropiere si ne dezmortim cu cate o cafea fierbinte.

Intre timp, ploaia s-a mai domolit, asa ca iesim iarasi pe strada si in timp ce ne indreptam spre Váci Utca, cea mai faimoasa strada din Budapesta, se opreste de tot. Pret de vreo ora si ceva, ne plimbam pe celebra strada incoace si-ncolo, dar fiindca nu suntem amatori de shopping (desi aici e locul cel mai potrivit pentru asa ceva), ne marginim la a admira doar din exterior vitrinele marilor magazine, dar si forfota ce anima strada.

Nu dupa multa vreme, ne razbeste foamea, asa ca intram intr-unul dintre restaurantele despre care citisem inca de acasa, Fatál Étterem. Restaurantul este unul fara pretentii si serveste mancare traditionala ungureasca, dar si internationala.

sursa foto: Fatál Étterem

Meniul este tiparit pe hartie cu aspect rustic si invechit, iar mancarea este adusa in niste tigai metalice cu maner de lemn, bine incalzite sau in strachini. Si pentru ca nu ne-am fotografiat mancarea (habar n-am de ce), iata una dintre celebrele feluri de mancare servite aici, gratie unei "mostre" luate de pe Tripadvisor: vestitul gulyas din carne de vita.

Mai trebuie spus ca, la final am platit pentru patru persoane, dintre care doia au mancat cate doua feluri, plus o sticla de vin si vreo doua de bere, doar cu putin mai mult decat platisem cu o zi in urma, in Targul de Craciun, pentru patru portii de gulyas. Gustul si calitatea mancarii n-au fost cu nimic mai prejos decat in ziua precedenta si in plus, nici n-am indurat frigul de afara.
De tinut minte pentru data viitoare sau "da-i Doamne, romanului, mintea cea de pe urma".

Acestea fiind spuse, cu burtile bine puse la cale si puteri inzecite, mergem iar pe Promenada Dunarii pentru o plimbare prelungita. E dupa amiaza si in scurt timp, se va insera, dar suntem hotarati sa ramanem cat mai mult afara.

Ajungem curand in zona Parlamentului maghiar, superba cladire pe care n-am reusit sa o vizitam la interior, din cauza lipsei de timp, insa o vom admira acum si daca vom reusi, si mai tarziu, in noapte, cand va fi luminata feeric. Arhitectura neo-gotica este impresionanta, iar cladirea se numara printre cladirile celebre ale lumii.

La cateva sute de metri de cladire, pe faleza Dunarii, se afla unul dintre cele mai impresionante memoriale ale Holocaustului: "Pantofi de-a lungul promenadei Dunarii".

Memorialul cinsteste memoria evreilor ucisi de fascisti in Budapesta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Victimelor li s-a ordonat sa se descalte in timp ce erau pe malul Dunarii si apoi au fost impuscati. Trupurile lor au cazut in apa si au fost purtate de curenti. Memorialul are o lungime de 300 m si reprezinta 60 perechi de pantofi de fier, asemanatori cu cei existenti in perioada respectiva. 

Pantofii au fost realizati de un sculptor si sunt atasati de un terasament de piatra. In 3 locuri sunt turnate insemne in maghiara, engleza si ebraica, care spun ca acest memorial este dedicat victimelor impuscate intre anii 1944-1945. Un loc extrem de emotionant, care te lasa literalmente fara cuvinte.

Ramanem in tacere catva timp, apoi ne hotaram sa trecem Podul cu Lanturi, pentru a ajunge iar de cealalata parte a Dunarii, intrucat avem de gand sa vedem Bastionul Pescarilor. Intre timp, cerul se lumineaza putin si vedem chiar si soarele, care in sa, se pregateste de asfintit.

Pe pod, ca de obicei ne scutura vantul rece, insa tot ne oprim pret de cateva minute, pentru fotografii. 

Tarziu, cand ajungem pe dealul unde se afla Bastionul Pescarilor, e de-a binelea intuneric, insa acest lucru nu stirbeste cu nimic spectaculozitatea locului, ci dimpotriva, ii da un farmec aparte. Jos, in departare, se vede si partea de jos a orasului luminata feeric, precum si podurile de peste Dunare, animate de lumina si forfota.

Bastionul Pescarilor, construit intre 1895 si 1902,  a fost aproape distrus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind restaurat in perioada 1947-1948.

Numele bastionului provine de la breasla pescarilor care a fost responsabila cu apărarea acestei portiuni a zidurilor orasului in Evul Mediu. Aici se află o terasa de vizualizare, cu multe scari și poteci pietonale. De pe terasă și din turnuri se deschide o panoramă superba asupra Dunarii, Insulei Margareta si Pestei, precum și a Dealului Gellért. (Sursa:Wikipedia).

Tarziu, in noapte, coboram iarasi in orasul luminat feeric si traversam Podul cu Lanturi, apoi facem cale intoarsa catre hotel, pe malul Dunarii, de unde avem din nou, panorama feerica a apelor, a podurilor si a malului opus. Nu ne putem desparti atat de usor de acest minunat oras...

Si totusi, pentru ca orice are un sfarsit, tarziu, in noapte, obositi dar peste masura de incantati, grabim pasul catre hotel. Ajungem dupa vreo patruzeci si cinci de minute de mers grabit, aproape de miezul noptii si incepem sa ne facem bagajele. Nu vom pleca spre casa dis de dimineata, dar mai bine folosim timpul dormind putin mai mult, decat adunand bagaje.

La sfarsitul celor doua zile si jumatate petrecute in Budapesta, constatam ca am desi am vazut atatea locuri si lucruri frumoase, am ratat cateva obiective, prilej cu care ne spunem ca vom reveni candva, sa le vedem si pe acestea: interiorul bisericii Sf. Stefan, Insula Margareta, Piata Eroilor, Andrássy út - celebrul bulevard, parcul central al orasului, interiorul cladirii Parlamentului si, probabil, multe altele, pe care nu stam sa le cautam acum.

Dimineata, ne indreptam spre casa si spre un frumos Craciun care avea sa vina, multumiti ca mica noastra excursie aici a fost in folosul spiritului si nu doar al stomacului si simturilor, desi la sfarsitul zilei, putem spune cu mana pe inima, ca Budapesta, este un oras cosmopolit si, de ce nu, eclectic, al gulyas-ului, al kolbász-ului si al cladirilor neogotice, adica tocmai acele lucruri care-i dau un farmec aparte.