Azi am fost iar la Ali. M-am dus impreuna cu S., ca de obicei. L-am gasit bine, ceea ce n-a putut decat sa ma bucure.
Intotdeauna ma bucur cand vad ca animalutele sunt bine si pe cat posibil, nu sunt chinuite. Pentru ca in Romania, asta este o foarte mare problema, la fel de mare ca si reversul ei, adica oameni chinuiti de animale.
De ce se intampla asta? Pentru ca suntem nepsasatori, cinici si cruzi. Si necivilizati.
Gradul de civilizatie al unei natiuni este determinat de felul cum isi trateaza femeile si animalele”. – Mahatma Gandhi.
No comment.
Pai, sa vi-l prezint pe Ali. De fapt, sa "o" prezint, pentru ca Ali este de fapt o catelusa, doar ca noua ne place sa numim orice animalut, generic "el".
N-a fost dintotdeauna asa...Casa a fost locuita si Ali a avut evident, o stapana si o mama, cu care locuia. Acum cativa ani, i-a murit mamica, dupa ceva vreme si stapana, iar Ali a ramas sa locuiasca in continuare in casuta lor, singura cuc.
Nu stiu daca a parasit vreodata curtea aceea, dar imi vine sa cred ca nu, fiindca n-avea de ce. Acolo este lumea ei, acolo s-a nascut, a crescut si traieste. In vremurile bune, cand stapana era acasa, cred ca ti-era mai mare dragul sa le privesti pe Ali si pe mamica ei zburdand prin curte.
Stapana lui Ali a fost o buna prietena a lui S. si dupa moartea ei, S. a pastrat legatura si prietenia cu fiicele acesteia, dar la distanta, fiindca ele locuiesc in alte orase. Din cand in cand mai vin la casa parinteasca, iar S. are o cheie, ca sa poata merge si ea oricand doreste. Astfel am ajuns eu s-o cunosc pe Ali.
Pe-acasa pe la Ali trece zilnic o ruda a fostei stapane, sa vada de casa, de gradina si sa-i duca de mancare lui Ali. Imi place sa cred ca asta se intampla zilnic dar sunt atat de sceptica...
Vara e bine, fiindca este de lucru in gradina, dar odata cu venirea toamnei si apoi a iernii, am impresia ca vizitele la casa sunt mai rare.
Oricum, trebuie sa recunosc ca Ali arata bine, e grasuta ca un catel bine hranit, desi mancarea nu e una de calitate, asa cum ar trebui.
Cand am mers pentru prima data cu S. acolo, nici nu-mi trecea prin minte ca voi cunoaste unul dintre cei mai cuminti, mai frumosi si...mai singuri catei, din cati stiu eu.
Auzisem multe despre Ali din povestirile lui S., insa am intrat cu grija pe poarta, temandu-ma sa nu fiu muscata.
Aici trebuie sa spun ca, pe cat de multi imi plac cateii, pe atat de tare ma tem de ei, mai ales cand imi sunt total necunoscuti. Mi-e ciuda pe mine pentru treaba asta, dar nu ma pot autoeduca in privinta asta, oricat as dori. Incerc deseori cand am de-a face cu caini, sa ma comport asa cum am invatat urmarind emisiunile lui Cesar Millan, insa teama tot nu mi-o pot stapani.
Odata cu sunetul cheii in broasca, au inceput sa se auda latraturi si zgreptaneli la poarta. Am intrat cu grija si...ce sa vezi, m-am pomenit ca am in fata o pufosenie de blana, frumoasa foc, cu ochii ca margelele si curioasa din cale afara :-)
Am intrat si am inchis poarta in urma noastra. Credeam c-am nimerit in "Marile Sperante" a lui Dickens, asa arata locul...
Ali nu stia ce sa faca mai intai: sa se bucure c-o vede pe S. pe care o cunoastea demult sau sa ma inspecteze (si eventual sa ma muste ;-) pe mine!
A inceput sa dea ture in goana mare pina in spatele curtii si inapoi la noi si sa latre de bucurie, in timp ce ne inconjura in cercuri.
Am fost sfioase una cu alta la inceput dar pina la urma ne-am imprietenit si in final, dupa ceva mai mult de o ora de stat acolo si incercari de socializare nereusite, am decis sa n-o mai bag in seama si m-am asezat pe bancuta, prefacandu-ma ca privesc undeva, in gradina.
Am scos pe nesimtite din buzunar punguta cu biscuiti pentru catei, am luat unul in palma si mi-am lasat mana sa atarne in jos, asa ca din intamplare.
Dupa putin timp, Ali a inceput sa se apropie tiptil de mine si sa ma adulmece de la distanta. In continuare m-am prefacut ca n-o vad si in cele din urma a venit langa mine si si-a indesat botul in palma mea. Am lasat-o sa ia biscuitele, apoi I-am mai dat si altii si gata, ne-am imprietenit.
De-atunci mergem periodic la Ali, sa vedem cum o mai duce si sa ne jucam. Mereu se bucura cand ne vede si bucuria ei iti umple sufletul, fiindca ea nu cere nimic in schimb. E multumita ca ne vede si ca petrecem putin timp cu ea.
Mereu ii ducem ceva bun de mancare, plus bineinteles, biscuitii preferati.
Dupa ce mananca si bea apa, isi manifesta bucuria alergand prin curte ca nebuna, pina cand gafaie de-atata alergat. Intre doua ture de curte, vine in goana si franeaza la picioarele noastre, unde se aseaza cateva zeci de secunde, pret de cateva mangaieri, apoi o ia de la capat.
In final, obosita si transpirata de-atata alergat, se aseaza la picioarele mele si incepe programul de dezmierdari si linguseli.
Pentru ca e iarna si pentru ca din inconstienta n-am facut asta cand a fost gerul cel mare din decembrie, astazi i-am dus niste pernite, un pres, hainuta cu blanita si I-am aranjat culcusul.
Ali doarme afara, pe un vechi fotoliu spart si ca vai de el, cu arcurile iesite in afara. Are ceva haine vechi si o blanita roasa, peste.
Saptamana trecuta am gasit-o acolo, destul de abatuta si infrigurata cred, ceea ce mi-a rupt inima. M-am gandit ce frig o fi indurat cand a fost gerul si mi-a fost ciuda pe mine ca nu m-am gandit la asta.
I-as trebui o casuta, o cusca, ceva acoperit si ferit, dar cine sa le faca? Am impresia ca o sa-I cumpar o casuta pentru caini si niste vase ca lumea din care sa manance.
Iata cum arata noul culcus, in care sper sa fie ceva mai adapostita si sa se poata cuibari:
Ali simte cand vrei sa pleci si-atunci se comporta exact ca un catel matur si responsabil. Nu plange, nu se dezmiarda, nu vine dupa noi. Pur si simplu stie ca vom pleca si fie isi cauta de lucru prin curte, fie ne priveste scurt si-o ia din loc, ca si cand ea ne-ar trimite acasa.
Imi pare rau ori de cate ori plecam de-acolo dar ma prefac ca nu, tocmai ca sa fie mai usor de suportat pentru toata lumea.
Am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai serios s-o iau pe Ali acasa la noi...Candva, nu stiu cand, poate cand sanatatea imi va permite, cand M. va vrea si el si cand stapanele ei de la distanta isi vor da acceptul.
Imi imaginez c-o duc pe Ali la un salon de toaletare canina, la veterinar, I-as cumpara tot ce trebuie si as avea grija de ea. As invata-o sa mearga in lesa si ne-am plimba zilnic. As face asa incat sa nu-i lipseasca nimic si sa fie fericita, dar cine imi garanteaza ca asa va fi?
Cum ar primi Ali o schimbare asa majora in lumea ei? Cum ar fi sa-si paraseasca universul ei micut in care traieste singura cuc dar unde zburda mereu libera? Poate ca ea e fericita asa, cu toate neajunsurile pe care le are, dar libera deplin.
Ceea ce stiu cu siguranta insa, e ca-i lipseste un stapan. E in firea lucrurilor sa fie asa.
Sper sa aflu vreodata.
